Pe 1 iunie, de Ziua copilului, politicienii români, de la cel mai înalt nivel al statului până la cel mai de jos, au distribuit pe rețele de socializare fotografii de când erau ei copii.
Lumea s-a distrat, s-au dat „like-uri” și „inimioare”, s-a comentat, s-a „share-uit”, iar politicieni români au bifat încă o zi cu sentimentul că și-au făcut datoria pentru care au obținut voturi.
Doar că din noianul de poze de ieri a lipsit singura fotografie relevantă, cea a realității crunte cu privire la copilăria din România, o imagine pe care aceiași politicieni români o evită cu grație nu doar de 1 iunie, ci și în restul anului.
Cu o zi înainte ca utilizatorii de Facebook să primească ocazia de a ironiza privirea încruntată a președintelui României sau succesul în afaceri cu baloane al unui deputat USR, Institutul Național de Statistică a oferit o cifră care ar fi trebuit să ne șteargă zâmbetul de pe față.
Anul trecut, numărul copiilor născuți în România a fost cel mai mic înregistrat din 1930 până în prezent.
Cifra e completată de una și mai tristă, de la Eurostat: dacă natalitatea se menține la nivelul actual, până în 2050, România va avea o populație de numai 16 milioane de persoane.
Aproape 1,4 milioane de copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar peste 700.000 trăiesc în condiții de sărăcie extremă, arată și SOS Satele Copiilor.
În România, 1 copil din 2 este afectat de analfabetism funcțional, este supus unei forme de violență fizică, emoțională și sexuală, 1 copil din 3 trăiește în risc de sărăcie și excluziune socială.
6 copii dintr-o mie mor înainte de a împlini un an de viață.
750 de fete sub 15 ani devin mame anual.
Cel puțin 100.000 de copii trăiesc fără ambii părinți sau fără unul dintre ei.
Celor 78.000 de copii cu dizabilități nu li se asigură condițiile necesare integrării socio-educaționale, iar participarea copiilor la decizii care-i privesc nu reprezintă o preocupare a societății de astăzi, completează organizația „Salvați copiii” fotografia urâtă pe care politicienii români nu o distribuie.
Mai multe cifre asemănătoare, dar și soluții pot fi găsite aici:
România, cea mai mică natalitate din 1930. De ce nu mai vor românii să aibă copii
Când mai dați peste poze cu politicieni pe când erau copii sau cu politicieni în general, nu râdeți de ei, căci de fapt ei râd de noi.
În schimb, dați-le aceste cifre. Poate la un moment dat se rușinează și bifează și acțiuni concrete pentru copiii României, nu doar încă o postare mai mult sau mai puțin amuzantă.