Negare, denaturare, diversiune – bătaia lungă a unui scandal postelectoral

Ovidiu Nahoi
DE Ovidiu Nahoi | Actualizat: 24.10.2020 - 11:56

Scandalul care a urmat alegerilor din București nu este doar despre primării. Miza este mai mare, consecințele, pe termen lung.

SHARE

Am fost martorii unui uriaș exercițiu de manipulare desfășurat după regulile cunoscute ale campaniilor de tip rusesc.

În emisiunea „Decriptaj“ de la RFI, Elena Calistru, directoarea organizației civice Funky Citizens a amintit de cele patru principii ale dezinformării rusești. Și, într-adevăr, reacția PSD de după pierderea alegerilor din București a părut să respecte regulile.

Acestea au fost analizate în detaliu într-un studiu al Institutului pentru Studii Europene al Universității Libere din Bruxelles, în mai 2016. Dezminte, denaturează, distrage, sperie. Iată patru pași pe care îi putem recunoaște în evenimentele recente.

Negarea și denaturarea

Dacă nu îți place ceea ce spun criticii tăi, insultă-i. Apoi, treci la faza doi: denaturează. Nu-ți convin faptele care ți se impută? Răsucește-le.

Este ceea ce am văzut în prima fază, atunci când unele coincidențe stranii indicau suspiciuni cu privire la alterarea votului în favoarea PSD: o diferență disproporționat de mare între exit-poll și voturile numărate comparativ cu municipiul și celelalte sectoare, incidentul de la Centrul Multifuncțional al Primăriei Sectorului 1, mai multe inadvertențe în procesele verbale și o serie de erori în defavoarea unei singure părți.

Iată dialogul purtat de primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, și reportera Digi TV, imediat după lansarea de către candidata USR Clotilde Armand a primelor acuzații de fraudă:

Reporter: Ați fraudat alegerile?

D.T.: Nu, doamnă, Clotilde fraudează.

Reporter: Aveți dovezi?

D.T.: Nici ea nu are și mă acuză.

Urmează diversiunea

Miercuri seara târziu, pe canalele TV apropiate PSD, sunt prezentați „oamenii USR care sustrag saci cu voturi“, surprinși de camerele din interiorul sediului Biroului Electoral al Sectorului 1. Și imediat după aceasta, amenințarea cu plângerea penală.

Lansată la ore înaintate, povestea se rostogolește peste noapte pe rețelele sociale, distribuită masiv de activul PSD, influenceri, troli.

Instituțiile reacționează de-abia la mijlocul zilei de joi. Jandarmeria precizează că acțiunea fusese aprobată de președintele Biroului, iar BEC vine cu explicații: procedura era legală, iar printre persoanele surprinse de camere se afla un reprezentant al partidului lui Dan Voiculescu și un angajat al Primăriei Sectorului 1.

Dar în pofida acestor precizări destul de târzii, diversiunea a reușit cel puțin pe jumătate.

PSD a schimbat sensul acuzațiilor spre adversarul politic. S-a transformat din acuzat în acuzator, chiar dacă „bomba“ de miercuri seara s-a dovedit o petardă fâsâită.

Cu ce rămânem

Ceva tot a rămas într-o bună parte a societății: ideea că și ceilalți sunt la fel. Oamenii nu au timp de analize sofisticate. Mulți știu astăzi că PSD și USR se acuză reciproc de fraudarea alegerilor. Este genul de relativizare și aruncare cu noroi înspre partea cealaltă folosit adesea și de propaganda rusească.  

Criticată de liderii europeni pentru folosirea violenței împotriva manifestanților, Rusia a răspuns cu imagini de la intervenția jandarmilor francezi în timpul protestelor Vestelor Galbene.

Când i s-au cerut explicații cu privire la otrăvirea activistului Aleksei Navalnîi, Kremlinul a susținut mai întâi că nu știe nimic. Apoi, propaganda a întors oglinda: mai întâi a acuzat Berlinul că întârzie investigațiile pentru că are ceva de ascuns, apoi a mers până la a sugera că Germania s-ar putea să fi fost răspunzătoare pentru otrăvire.

Revenind la România, scandalul postelectoral amenință să reducă încrederea publică în instituții, în reguli și în cele din urmă, în democrație, a cărei piatră unghiulară o reprezintă alegerile libere și corecte.

Și nu este cazul să ne facem iluzii: dezinformările vor continua. Iar rolul mass-mediei care susține valorile liberale ale democrației și statului de drept este să contracareze aceste campanii. Adesea, pare o luptă inegală. Dar merită purtată.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te