„Monomul“, „Binomul“ sau „Polinomul“?

DE Marian Zulean | Actualizat: 07.12.2018 - 10:40

Metaforele au o importanță fantastică în cadrul disputelor culturale. Una din metaforele foarte des întâlnite în show-rile televizate este aceea de „binom“. Metafora respectivă a fost consacrată de către Ion Cristoiu.

SHARE

Se pare că metafora binomului a reușit să impună un punct de vedere maniheist: „Binomul“ se opune „Clasei politice“. Această perspectivă maniheistă polarizează societatea românească, unii ţin cu binomul, alţii cu politicienii. „Binomul cel rău“ vs. „Clasa politică cleptocrată“.

În ştiinţele politice, Robert A. Dahl descria modul de construire a unei poliarhii în orașul New Haven, pornind de la o societate oligarhică. Conceptele ştiinţifice de oligarhie şi poliarhie ar fi mai utile ca metafore de explicare a evoluţiei democraţiei, în locul celor de monom, binom sau polinom. 

Indiferent de metafora folosită, putem constata un parcurs al democrațiilor, în drumul spre o democraţie liberală consolidată. Cred că situația României este similară cu cea descrisă de Robert Dahl în „Who Governs?“. După o perioadă de tranziție și de construire a noii ordini postcomuniste, în care Ion Iliescu, FSN şi serviciile de informații au avut un cuvânt important în selecţia elitelor politice, a început o  competiție între grupurile de interese. 

Pe de altă parte, această clasă politică cleptocrată a sprijinit aderarea la NATO şi UE, atâta timp cât nu i-au fost afectate interesele şi libertatea. 

Tendinţa de creare a unei clase situate deasupra legii s-a manifestat în majoritatea democraţiilor fragile. În unele ţări, precum cele din America Latină, acest lucru a condus la lovituri de stat, terorism sau mişcări de guerillă. Însă, alta este situaţia în Europa de Est.

Partenerii occidentali ne-au asigurat asistenţă şi ne-au monitorizat pentru admiterea în NATO și UE, apoi au tras concluzia că suntem o democrație în curs de consolidare şi putem trece clasa. Însă pârghiile de influență occidentală s-au diluat, după 2007, cu excepția Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). Prin acest mecanism, Justiția a devenit un arbitru credibil, mai ales după 2007. „Intangibilii“ de altădată și-au văzut amenințată libertatea și averea, așa că au început un război informațional împotriva răului, metaforizat ca „Binom“. 

Putem spune că România a parcurs şi ea un drum al democratizării, de la dictatură, prin autoritarism, către poliarhie. Dar acest drum nu este unul linear, cum își imagina Fukuyama în „Sfârşitul istoriei“, ci putem asista la o deconsolidare a democrației. 

Asistăm, azi, la un moment de cotitură și o șansă uriaşă de a realiza o democrație consolidată în România, dar fiecare dintre grupurile pro-democraţie trebuie să își facă datoria: intelectualii publici prin participarea la programe de dezvoltare a culturii civice; opoziţia prin propuneri de politici alternative; birocrația prin reforma transparentă și disiparea temerilor că realizează un stat paralel. Un rol special îl au militarii, magistraţii sau funcţionarii publici ce pot opune rezistenţă actelor de corupţie, având la dispoziţie instrumentulal legal de avertizor de integritate.

În concluzie, fie că folosim cuvintele Monom, Sistem sau Oligarhie, acest construct postcomunist este inamicul public numărul 1 al momentului.  

Comentarii

© 2018 NEWS INTERNATIONAL S.A.