O vizită în Taiwan a președintelui Senatului Ceh, Vystrcil Milos, în fruntea unei delegații de 90 de membri, între care mulți oameni de afaceri, are serioase reverberații globale.
Pentru China orice relații, legături de orice fel, chiar neoficiale, ale unei țări cu Taiwanul, pe care o consideră o „provincie renegată" este prilej o adevărată blasfemie.
Pentru simpla „vină" de a fi marcat pe o hartă de pe un website Taiwanul ca un teritoriu distinct și nu parte a Republicii Populare Chineze, o mulțime de companii occidentale prezente în China, de la linii aeriene la lanțuri hoteliere, au fost nevoite să-și ceară umil scuze și să îndrepte prompt „greșeala".
Beijingul a rejectat chiar și solicitarea guvernului de la Taipei de a obține poziția de observator pe lîngă OMS în perioada pandemiei. Mai mult, cu cîteva luni în urmă Xi Jinping nu a exclus ideea unei reunificări "prin orice mijloace necesare", deci inclusiv prin forță, o sintagmă pe care China s-a ferit să o utilizeze pînă acum.
Așa că reacția guvernului chinez nu a întîrziat să apară. Și a fost una deosebit de agresivă. Pentru Global Times, publicația pentru străinătate a Partidului Comunist Chinez, Vystrcyl, pe care l-a descris drept președintele Senatului unei „țări mici și îndepărtate din Europa Centrală" (oficialii chinezi au grijă să le amintească permanent interlocutorilor lor cît de mici și de nesemnificativi sunt țările lor în raport cu China!) este un „huligan politic".
Iar ministrul de externe chinez, Wang Yi, aflat în vizită oficială la Berlin, nu s-a ferit să-l amenințe deschis pe oficialul ceh, spunînd că "îl va face să plătească scump pentru comportamentul său miop și oportunismul său politic". A urmat precizarea, de acum standard, că prin gestul său a devenit "inamicul celor 1,4 miliarde de chinezi".
În discursul ținut în Parlamentul de la Taipei Vystrcil a parafrazat simbolic celebrul „Ich bin ein Berliner" cu care J.F. Kennedy a încheiat discursul său rostit în 1963 în Berlinul de Vest în perioada blocadei sovietice, spunînd "Sunt un Taiwanez".
Vizita delegației cehe la Taipei este departe de a fi un eveniment izolat, vine în continuarea unor gesturi de respingere a comportamentului arogant și șantajului exercitat de chinezi, tot mai extins în ultima vreme (același WangYi i-a atras atenția zilele trecute Norvegiei să nu cumva să acorde Premiul Nobel pentru Pace mișcării pentru democrație din Hong Kong).
De pildă, primarul din Praga, Zdenek Hrib, nu numai că nu a dat curs cererii imperative a ambasadorului chinez de a refuza accesul reprezentantului Taiwanului la o recepția pe care o găzduia ci a semnat ulterior și un acord de înfrățire cu Taipei.
Și ce este remarcabil, această atitudine, aflată la polul opus celei adoptate de președintele Milos Zeman, care a făcut 5 vizite oficiale în China, se bucură de sprijinul masiv al opiniei publice (71 de procente acuză Beijingul pentru răspîndirea coronovirusului). Ceea ce îl face pe Dalibor Rohac să scrie în Washington Post că „Cehia le dă europenilor o lecție în privința manierei în care trebuie tratate relațiile cu China".
Într-adevăr, deși au existat reacții critice la Berlin și la Paris față de amenințările lui Wang Yi la adresa președintelui Senatului Ceh, testul real va fi în ce măsură cele două capitale europene vor aborda la nivel fundamental, dincolo de declarațiile de moment, relațiile cu Beijingul. Vor vedea în China un adversar geostrategic, așa cum sugerează Washingtonul, sau, din contra, un partener de afaceri strategic al Uniunii Europene, așa după cum vede lucrurile guvernul doamnei Merkel.
A doua variantă pare mai plauzibilă dacă citim în subtext declarația ministrului de externe german, Heiko Maas, care, sigur, l-a criticat pe Wang Yi dar a ținut să precizeze că UE își va exercita "suveranitatea" și nu va deveni un spectator care asistă cum "Statele Unite, China și Rusia zdruncină fundațiile geopolitice".
Regăsim aici aceeași obsesie suveranistă tot mai des enunțată la Berlin și Paris în care America nu mai este în mod real văzută ca un aliat ci mai degrabă este plasată pe același palier cu Rusia și China deși la orice analiză serioasă UE nu are argumentele geopolitice necesare de a intra de una singură în această competiție globală. O decuplare transatlantică simplifică serios sarcina Chinei în demersul său de obținere a dominației mondiale.
Pînă una alta, spre deosebire de Cehia, în cazul Germaniei gesturile abile de PR, declarațiile critice în acest caz dar și în cazul otrăvirii lui Alexei Navalnîi, nu au o continuare reală la nivelul deciziilor majore. Proiectul Nord Stream va continua probabil neabătut și proiectul strategic de investiții UE-China se va finaliza și el, la fel de previzibil, în timpul actualei președinții germane a Uniunii Europene.
Însă, chiar și în aceste condiții, această atitudine brutală a chinezilor este totuși contra-productivă. După cum remarcă într-o postare pe Twitter Jakub Janda, directorul executiv al think tank-ului European Values, amenințările Beijingului la adresa Cehiei riscă să-i afecteze interesele în Europa, la fel cum s-a întîmplat și în perioada debutului pandemiei, în oricare dintre cele două ipoteze posibile.
Dacă ele se materializează vor consolida percepția negativă a Chinei pe continent. În caz contrar vor încuraja și alte țări să intreprindă deschideri politice și economice către o țară prosperă și democratică ca Taiwanul. Mai ales dacă vor realiza, așa cum s-a întîmplat și în Cehia, că multe dintre promisiunile chinezești nu au avut acoperire în realitate, în ciuda cuvintelor mari care le-au însoțit.
De pildă, companiile din Taiwan au investit de 14 ori mai mult în facilități de producție în Cehia decît cele din China! În acest condiții capacitatea de presiune a Beijingului, represaliile pe care le aduce în discuție, nu au în fapt „dinți".
Inclusiv în ceea ce privește demersul chinezilor de a face ca guvernul de la Praga să renunțe la prevederile unui acord semnat cu Statele Unite prin care se angaja să nu apeleze la tehnologiile 5G oferite de Huawei și ZTE.
În fapt, lucrurile nu sunt foarte diferite și în cazul altor țări din Europa. Investițiile chinezești sunt sub 1 procent totalul investițiilor directe străine din UE.
Maniera agresivă în care se comportă China, șantajul pe față la care recurge imediat ori de cîte ori o deranjează ceva, ar trebui să fie o lecție și pentru România.
Mai ales că vedem în aceste zile o amplă campanie de persuasiune a Huawei, derulată pe mai toate canalele mediatice autohtone, care coincide, deloc întîmplător cu perioada premergătoare adoptării proiectului de „lege 5G" care introduce un "mecanism de autorizare prealabilă" a ofertelor tehnologice în domeniu în baza unor „considerente ce țin de riscuri la adresa securității naționale".
O formulare care permite eliminarea Huawei din competiție pentru că este considerat un risc ca furnizorii de echipamente pentru reţelele 5G şi infrastructurile telecom de importanţă naţională să se afle sub controlul unui guvern străin în care nu există un sistem juridic independent.
Unul dintre cei mai activi avocați ai Huawei (care îi și sponsorizează aparițiile editoriale) este Nicolae Oacă, un expert în telecomunicații, care după ce acuză „intervenția brutală pe piața liberă a comunicațiilor mobile", prin acest proiect de lege, vrea să ne convingă că „securitatea rețelelor 5G este o problemă tehnică care trebuie rezolvată de tehnicieni".
O argumentație trasă la indigo după cea avansată de George Zhang, CEO Huawei Romania, într-o conferință de presă din 12 august. Nimic mai fals.
Departe de a fi o chestiune tehnică sau comercială, așa cum pretind cei care fie nu înțeleg fie nu vor să înțeleagă miza aflată în joc, decizia privind alegerea tehnologiei 5G are o enormă semnificație geopolitică. Huawei nu este în realitate o corporație, ci un instrument de influență subvenționat de regimului de la Beijing al cărui rol este acela de sprijini, alături de proiectul „Belt and Road", estimat la $1 trilion, demersul acestuia de obținere a hegemoniei globale. î
După cum scrie și Diane Francis în The American Interest, „Huawei și Belt and Road sunt în fapt Caii Troieni ai secolului 21".
În acest context a aduce argumente de natură economică, tehnologică sau facînd trimitere la reglementări europene, așa cum procedează și dl Oacă, este o abordare care eludează complet provocarea cu care se confruntă întreaga lume occidentală în prezent.
