De unde atâta ură inclusiv pe teme care, la baza lor, au bunătatea, înțelegerea, iubirea. Să luăm drept exemplu referendumul botezat incorect „familia tradițională”. Să lăsăm la o parte dacă este sau nu util, dacă apără sau nu drepturi, dacă mergem sau nu la vot, câți bani va cheltui statul sau ce câștiguri electorale ar putea obține niște partide din acest referendum.
Să lăsăm totul deoparte și să mergem la esență: un subiect legat de căsătorie a ajuns să scoată din noi tot ce e mai rău. Culmea, scoate din noi tot ce e mai rău folosindu-se argumente prin care, în principiu, sunt apărate valori și drepturile omului. Nu mai poți face un pas în spațiul public, pe tema referendumului, că ți se varsă în cap o găleată de lături. Dacă ești pentru „familia tradițională”, atunci ești spălat pe creier (de unii), depășit, un individ care nu respectă drepturile celorlalți. Dacă nu ești pentru „familia tradițională”, ți se reproșează tot că ești spălat pe creier (de alții), că ai apucături sexuale denaturate și că, desigur, nu respecți drepturile celorlalți.
Dacă ești, să zicem, pe calea de mijloc, în sensul că îți permiți să spui că e democratic să se organizeze referendumul și să decidă poporul cum vrea să meargă mai departe cu „familia tradițională”, că tu respecți drepturile tuturor oamenilor, atunci, cele două „armate” de mai sus vor tăbărî, unite de ură, pe tine. Ți se va spune, la fel, că tot spălat pe creier ești (în cazul ăsta, chiar n-aș putea spune de cine) și că, domnule, când vorbim despre „familia tradițională”, atunci trebuie să fii obligatoriu de partea ei. Asta în cazul în care nu trebuie să fii împotriva ei, dacă te critică a doua tabără.
Politicienii ultimelor trei decenii, dar și o parte importantă a presei care a propagat, ani la rând, ura, minciuna și manipularea, și-au atins scopul. Ne-au adus în punctul în care suntem aproape incapabili să dialogăm civilizat, cu mintea deschisă, pe o temă decentă ce ține de viețile noastre. Suntem incapabili să zâmbim într-un astfel de dialog, deși zâmbetul e de multe ori „arma” celor înțelepți. Apar, în schimb, rânjetele, atunci când „tradiționalul” îl numește, creștinește, „stângist împuțit” pe „netradițional”. Sau „frustrat habotnic”, dacă acuzațiile merg invers.
E trist, cel puțin, să privești spre tabloul ăsta cu noi toți. E trist pentru că înțelegi că cei care, de fapt, fac toate jocurile în România, cei care au propagat această ură, zeci de ani, ne-au jefuit nu doar de bani, dar mai ales de suflete și minți. Iar niște oameni care, deși au valori și țeluri comune, oameni care cred în adevăr, în dreptate, în bine ajung să-și dea în cap, „din principiu”, până le țâșnește sângele, sunt foarte simplu de controlat.
