Dreapta cumpănă, strâmbul cumpănaş

DE Radu Paraschivescu | Actualizat: 22.11.2019 - 12:47

Peste două-trei zile se va şti cine va fi sau va continua să fie preşedintele României. Alegeri prezidenţiale – sau „alegeri electorale“, cum le-a spus un candidat scos din cursă din cauza semnăturilor false de pe listele de susţinători – vom mai avea abia în 2024.

SHARE

Pare mult până atunci, dar nu e. Şi tocmai fiindcă nu e, ar trebui să aflăm din timp ce ne dorim de la alegerile următoare: o luptă de idei şi viziuni sau un spectacol de bâlci? Politică sau vodevil?

Strategii sau derapaje în absurd? E prea lungă tradiţia candidaţilor dezechilibraţi ca să nu avem măcar o tresărire îngrijorată la gândul că peste cinci ar putea să emită pretenţii la jilţul puterii personaje ca Floricica Dansatoarea, Mihai Căldăraru sau alţii „eiusdem farinae“.

Dacă vrem să nu ne batem joc de alegeri şi să păstrăm dreapta cumpănă, controlul la cap ar trebui să devină, fără strop de glumă, obligatoriu pentru toţi candidaţii.

Cu precizarea că poţi să-l refuzi, însă atunci te autoelimini. E o măsură decentă şi necesară, menită să protejeze electoratul de apariţii în cel mai bun caz groteşti.

Fiindcă alternativa ar fi, măcar în unele cazuri, cămaşa de forţă urmată de instituţionalizare.

Că este aşa o dovedesc câţiva dintre candidaţii recenţi – fie admişi pe lista celor paisprezece pentru primul tur, fie trecuţi pe linie moartă.

Votat de 141.000 de cetăţeni ai patriei, Alexandru Cumpănaşu postează pe Facebook un text care trădează lecturi din (şi veneraţie pentru) o altă cariatidă a spiritualităţii româneşti, pe nume Cristian Borcea.

Mesajul fostului candidat e memorabil şi prin născocirea substantivului comun cu majusculă „Cumpănaş“, cu sensul de simpatizant cu ştampilă al lui Alexandru Cumpănaşu.

Există aici o mică problemă, şi anume că respectivul cuvânt există deja în dicţionar, cu sensul învechit de „companist“ şi cu cel, puţintel mai nou, de „breslaş“.

În fine, gestul contează, mai ales când cumpănaşul cu ştampilă face în acelaşi timp figură de spartan, semn că informaţiile strânse de fostul candidat despre spartani duc la ideea că erau puţini şi că în fruntea lor se afla Gerald Butler.

Dar iată începutul mesajului: „Dragi Cumpănaşi-Spartani, daţi-mi voie să vă mulţumesc din suflet pentru votul de duminică şi pentru tot sprijinul acordat în această perioadă!

Au fost luni grele pentru mine, pentru familia mea şi pentru dumneavoastră. Astăzi suntem mult mai puternici – 150.000 de Cumpănaşi!!!

De Spartani care au votat pentru o cauză, nu împotriva unei persoane sau unui partid. Suntem de astăzi de 150.000 de ori mai puternici.“

Mesajul e mult mai lung, iar în cursul lui Alexandru Cumpănaşu are grijă să-şi traficheze din nou nepoata,  numind-o „îngerul României“, pentru ca apoi să promită înfiinţarea unei asociaţii (deh, năravul din fire) cu filiale „peste tot unde românii vor avea probleme şi resurse“.

Dacă pui urechea, surprinzi în formula asta şi ceva din făţărnicia acelui Dan Diaconescu al OTV-ului şi al listelor cu ciocoi evacuabili din România.

Revenind la Alexandru Cumpănaşu, simplul fapt că un bărbat tânăr şi aparent responsabil se plimbă cu bocancii plini de noroi pe mormântul unei tinere pe care o preschimbă în combustibil electoral ar trebui să umple de silă pe oricine mai crede în meritul poziţiei bipede.

Mark Twain are o vorbă: „Omul este singurul animal care roşeşte. Sau cel puţin ar trebui s-o facă.“

E discutabil dacă Alexandru Cumpănaşu l-a citit pe Twain. Pare mai simplu să te adapi din filosofia lui Cristian Borcea şi a spartanilor lui cărora, dacă mai ţineţi minte enunţul, „li s-a făcut o injecţie letală cu dinamovism“.

Afinităţile dintre Cristian Borcea şi Alexandru Cumpănaşu se opresc totuşi când vine vorba de copii. Unul ajută la aducerea lor pe lume, celălalt se cocoaţă politic pe drama lor şi le tulbură postumitatea.

Comentarii

© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.