Despre importanța îndoielii în știință și falimentul calității în educație

DE Alexandru Lăzescu | 09.03.2021 - 13:34

Îndoiala, spiritul critic nu mai sunt la modă. Un curent dominant în mass media și pe rețelele socială cultivă intoleranța față de punctele de vedere care se abat de la cele considerate acceptabile, "corecte", adesea, în mod ironic, "în numele științei".

SHARE

"Dintre toate valorile cu care trebuie să opereze știința, cea mai importantă trebuie să fie libertatea de a te îndoi", notează Richard Feynman, unul dintre marii fizicieni ai secolului trecut, într-o carte apărută în 1999, "Plăcerea de a descoperi lucruri". "Cunoștințele științifice sunt un ansamblu de presupuneri cu diferite grade de certitudine - unele dintre ele în mare parte nesigure, unele aproape sigure, nici una absolut sigură".

O observație profundă, extrem de relevantă într-o perioadă în care îndoiala este descurajată, ridiculizată, excomunicată, culmea, "în numele științei". De pildă, mai toate opiniile, ideile, teoriile, care contrazic "abordarea oficială" în materie de Schimbări Climatice sunt blocate sau în cel mai bun caz trimise în derizoriu "în numele științei" iar cei care le susțin sunt etichetați disprețuitor drept "negaționiști". Așa s-a ajuns ca în mod paradoxal să fie încadrați în această categorie, a "negaționiștilor", Ivar Giaever, Premiul Nobel pentru Fizică în 1973, profesorul Nir Shaviv, președintele Institutului de Fizică Racah din Ierusalim sau profesorul Richard Lindzen, un climatolog de prestigiu, în timp ce adolescenta Greta Thunberg sau Alexandria Ocasio-Cortez, o membră stîngistă radicală din Congres din Partidul Democrat, persoane complet ignorante în materie de știință, să fie citate cu sfințenie în mass mass media și să fie considerate drept niște campioane luminate în titanica bătălie pentru "salvarea planetei".

Pandemia a deschis și ea calea către același gen de practici. Deși teorii și "indicații obligatorii" promovate de experți la un moment dat au fost adesea contrazise ulterior de fiecare dată opiniile alternative privind recomandări de tratament sau soluții diferite în plan epidemiologic au fost aspru incriminate, uneori de o manieră virulent inchizitorială. Au fost eliminate de pe YouTube și de pe alte rețele sociale, evident "în numele științei", sintagmă repetată mecanic de către unii "formatori de opinie" cu cunoștințe puține dar cu convingeri de nezdruncinat. Chiar dacă cei care se abăteau de la linia oficială erau fie medici practicieni cu experiență fie oameni cu o serioasă expertiză în materie.

Ca și în cazul anterior, orice abateri de la poziția agreată la un moment dat, și nu vorbim aici despre teorii conspiraționiste ridicole ci de puncte de vedere argumentate, sunt considerate adevărate blasfemii iar asaltul din mass media și de pe rețelele sociale îi clasifică automat pe cei care le susțin în categoria nefrecventabililor. Faptul că de-a lungul ultimului an experții c are consiliază guvernele au emis adesea recomandări care s-au bătut cap în cap cu altele emise ulterior sau că au furnizat explicații contrazise mai tîrziu, uneori în mod radical, este în mare parte de înțeles. Într-o situație atît de fluidă, cu atît de multe necunoscute, este extrem de greu să nu dai rateuri cu ipotezele sau solutiile avansate. Ceea ce nu este însă de înțeles este maniera radicală, brutală, în care au fost rejectate teoriile și indicațiile alternative care în mod normal ar fi trebuit să intre în dezbatere.

De exemplu, un articol apărut anul trecut în prestigioasa revistă "Nature" considera că este aproape o certitudine faptul că virusul care a provocat pandemia nu putea proveni din laborator. În baza acestuia și a altor puncte de vedere similare orice opinii care le contraziceau erau aproape automat etichetate drept "problematice". Asta în cel mai bun caz. Am primit personal un astfel de avertisment de la Facebook după ce am postat un link la un documentar realizat de "The Epoch Times" care avansa o astfel de ipoteză. Iată însă că între timp lucrurile au devenit mai nuanțate.

De pildă, un amplu articol pe acest subiect se întreba legitim "dacă este doar o coincidență faptul ca virusul a apărut inițial într-un oraș în care este un laborator avansat de cercetare în domeniu (BSL-4 lab)?". O altă confirmare indirectă a venit zilele trecute atunci cînd, cu trimitere la o investigație a Organizației Mondiale a Sănătății derulată la Wuhan și la faptul că OMS a anunțat între timp că nu va mai publica un raport intermediar privind rezultatele obținute, un grup de 26 oameni de știință au publicat o scrisoare deschisă în care spun că "este imposibil ca echipa OMS să poată efectua o investigație completă și că orice raport al acesteia va fi grevat de compromisuri politice deoarece va trebui să fie aprobat de partea chineză". Cu alte cuvinte ideea că virusul ar fi putut scăpa din laboratorul din Wuhan nu mai este considerată deloc "fantezistă". De altfel, chiar șeful echipei trimise de OMS, dr. Ben Embarek, a declarat că ipoteza unui "accident de laborator" nu este nicidecum exclusă.

Pe fondul intens emoțional al pandemiei dar și în contextul altor subiecte impregnate ideologic, precum Schimbările Climatice, vedem o intoleranță în creștere față de orice abatere de la poziții care diverg de la abordările agreate oficial și susținute de mass media. Iar partea cea mai periculoasă este că acest curent are girul unor structuri științifice, universitare, care nu doar oferă legitimitate unor agende politice sau ideologice ci descurajează și spiritul critic, esențial în astfel de momente. "Cred că unul dintre cele mai mari pericole pentru societatea modernă este posibila renaștere și extindere a ideilor de control al gîndirii", avertiza Feynman făcînd trimitere la perioada nazistă, la Stalin sau la China.

Însă ceea ce vedem acum funcționează de o manieră diferită, mult mai sofisticată. Descurajarea spiritului critic și ralierea la diferite "cauze nobile" este instilată în mod voit sau inconștient în școală și în universități, prin programă, prin expedierea la periferie a unor discipline fundamentale și cultivarea unor pseudoștiințe ca studiile de gen sau "teoria critică a rasei", aflată acum la mare preț în America. În timp ce scad preocuparea și interesul pentru disciplinele esențiale pentru formarea unei culturi generale solide sau cele importante pentru modelarea unei gîndiri abstracte și a spiritului analitic, precum științele exacte. Și cu cît ignoranța este mai mare cu atît și intoleranța este mai mare față de orice și oricine contrazice astfel de "convingeri ferme".

Într-o foarte interesantă postare pe Facebook profesorul Radu Iliescu face o deprimantă radiografie a situației de la noi. "Discutam zilele trecute cu un prieten profesor de matematică. Îmi spune că în facultăţi, la seminariile matematicilor superioare, din 9-10 studenţi abia găseşti unul capabil să citească (nu să rezolve) exerciţiul. Adică, dau un exemplu, abia o zecime pot spune, puşi în faţa literei Σ că este o sumă, ori în fața semnului ∫ că este o integrală. Restul, masa critică, oastea de strînsură nu are contact cu problema nici măcar la nivel introductiv". Adăugînd că tot mai mulți studenți intră la facultate fără să aibă măcar baza lingvsitică și un minim de lecturi fundamentale. Faptul că mai toți sunt "nativ digitali" (ceea ce în esență înseamnă că mînuiesc cu abilitate smarphone-ul, stau ore întregi pe Facebook, Instagram sau Tik Tok, și schimbă mesaje pline de emoji) așa cum se obișnuiește să se spună astăzi cu satisfacție, nu compensează lacunele enorme din alte domenii care în unele cazuri, nu chiar puține, sunt aproape de analfabetismul funcțional.

"Avem cursanţi la matematici superioare care n-au făcut analiză matematică în liceu", mai scrie Radu Iliescu. "Avem absolvenţi de filosofie care n-au deschis traducerea niciunui text fundamental, nicidecum versiunea originală a unui Platon sau a unui Kant. Avem teologi care nu înțeleg subtilităţile lexicale, deci ideatice, ale textului sacru. Avem absolvenţi de limbi străine care comit cutremurătoare erori de exprimare scrisă sau orală". Conchizînd că suntem martorii unui adevărat faliment al calității pe scară largă.

Un factor agravant este că în paralel asistăm la un fenomen pe care Ana Blandiana îl descria în ultima ei carte, "Soră Lume", drept "tendința exagerată de a lunguși tinerii, nemaimodelîndu-i pe ei pentru societate, ci modelînd societatea pentru ei". Rezultatul fiind "o dominație a lipsei de experiență și a lipsei de memorie care crează condiții prielnice oricărei manipulări". Nu este vorba de un demers inocent, crede ea. Cu bune motive. Ideea de a face din tineri un fel de gardieni ai "purității ideologice" are la bază ideile neomarxiste care în ultima jumătate de veac au devenit treptat extrem de influente în întregul sistem educațional occidental. Mai întîi în zona umanistă, însă în ultima vreme au ajuns și în spațiul științelor exacte din Occident, în special în Statele Unite, după cum se plîngea recent Lawrence Krauss, un important fizician american, într-un articol din Wall Street Journal, "Corupția ideologică a științei", notînd că laboratoarele și universitățile americane au început să fie bîntuite de spiritul lui Trofim Lisenko.

Trofim Lisenko a fost un personaj de tristă amintire care și-a folosit enorma influență politică și trecerea de care s-a bucurat pe lîngă Stalin pentru a pune la index domenii întregi ale științei în baza acuzei de "influență ideologică burgheze. De pildă la Duke University a fost introdus un curs de Computer Science, intitulat Race, Gender, Class & Computing, care, se scrie în prezentarea de website-ul universității, "va explora provocările legate de diversitate, echitate și incluziune în domeniul științei computerelor" iar pentru granturile de cercetare oferite de National Science Foundation se cere obligatoriu ca solicitanții să explice cum este abordată "chestiunea diversității".

E poate important de notat că lucrurile stau diferit în Asia unde respectul pentru o educație serioasă în domenii fundamentale, în particular în domeniul științelor, este la cote înalte. Și chiar dacă critici justificate vorbesc în unele cazuri despre o presiune exagerată asupra elevilor și studenților și de rigiditățile din sistemul educațional de acolo este o realitate că ponderea celor care studiază în domeniile științei și ingineriei în marile universități din Vest, în special în cele din Statele Unite și Marea Britanie, și provin din această regiune este impresionantă. În contrast cu interesul intern pentru astfel de discipline.

Noi nu suntem încă într-o astfel de situație extremă însă importul de idei din afară ne poate duce acolo. Pentru că există condiții prielnice semănate încă din perioada școlii, nu neapărat din impuls ideologic ci printr-o combinație de incompetență, incoerență în ceea ce privește concepția asupra sistemului educațional plus importul de idei nu tocmai fericite din afară. Pe acest pat se poate asigura ulterior în spațiul universitar o modelare a tinerilor bazată pe descurajarea unui scepticism viguros și pe asimilarea de o manieră copy-paste a unor concepte livrate de-a gata drept definitive, de necontestat. Ce e sigur este că această injecție de conformism ideologic și de superficialitate academică, cu erodarea masivă a spiritului critic, vor avea consecințe negative grave pe termen lung pentru climatul general din societate și pentru perspectivele evoluției noastre în viitor.

 

Comentarii


© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.