Fondat la sfârșitul secolului al XVIII-lea de către împărăteasa Ecaterina cea Mare, după ce armatele imperiale au pus piciorul la Marea Neagră, orașul a fost de atunci fereastra deschisă a spațiului rus către Europa sudică.
Așa cum Sankt Peterburg, fondat la începutul aceluiași secol de către Petru cel Mare, reprezintă poarta spre Europa nordică.
În cazul Odesei se știe chiar și data punerii primei cărămizi: 7 iunie 1794. Împărăteasa nu s-a uitat la bani. A adus cei mai renumiți ingineri, arhitecți și administratori urbani ai vremii. Iar asta se vede și azi, pe străzile care le poartă numele: Richelieu, Frapolli, De Ribas...
Declarat porto franco, Odesa a reprezentat - și mai reprezintă și azi – poarta de intrare în spațiul rus a mărfurilor sosite dinspre lumea sudică.
Orașul a fost dintotdeauna dominat de o elită politico-economică animată de un puternic spirit independent și a devenit, cu timpul, locul în care orice este posibil.
Banii se fac repede aici, de unde și povestea banditului Ostap Bender din romanele lui Ilf și Petrov.
Cu siguranță, Odesa este un oraș de extracție rusă. Dar elita care face legea aici, după regulile ei, nu vrea ca altcineva să se i amestece în afaceri.
Nici măcar Vladimir Putin. Statul ucrainean, mai liber (și mai slab) convine elitei odesite în mult mai mare măsură decât verticala puterii și sistemul oligarhilor patronate de Vladimir Putin.
„Banii iubesc liniștea“, îmi spunea un vicepreședinte al Consiliului Regional, el însuși de etnie găgăuză, într-o vizită pe care am făcut-o acolo acum cinci ani.
Iar rușii au constatat, pe pielea lor, că Odesa nu le este un teren prea prietenos.
În mai 2014, la puțin timp după anexarea Peninsulei Crimeea, o încercare de repetare a scenariului omuleților verzi în Odesa a eșuat într-un mod extrem de violent – vreo 40 dintre dintre agenții rușilor au ars de vii în clădirea Camerei de Comerț.
Dar cât de rus este cu adevărat orașul Odesa?
Peninsula Crimeea era locul însorit de retragere a elitei militare și de intelligence din Rusia – și aceasta este una din explicațiile pentru care operațiunea „omuleților verzi“ a decurs atât de bine.
Cu Odesa e altceva.
Aici există un conglomerat de naționalități: ucraineni, ruși, români (cei mai mulți își zic „moldoveni“), polonezi,
armeni, bulgari și, bineînțeles, evrei, care la sfârșitul secolului al XIX-lea construiau al doilea grup etnic al orașului.
Un recensământ din 2001 arăta că 60% din locuitorii orașului sunt ucraineni și doar 30% ruși.
În afară de bulgari (1,3%) și evrei, (1,2% ), ponderea niciuneia dintre celelalte etnii nu depășea un procent. Un studiu al Institutului Național Republican din 2015 dădea încă și mai mare procentul ucrainenilor (68%). Iar rușii reprezentau 25% din populația orașului.
Poziția strategică a Odesei este extrem de importantă. Orașul-port se află la mică distanță de Peninsula Crimeea, anexată de Moscova.
O eventuală ofensivă rusească, soldată cu preluarea Odesei, ar da posibilitatea unei joncțiuni cu trupele ruse, izolate deocamdată în Transnistria. Calea Rusiei către gurile Dunării ar fi astfel deschisă.
Dar cucerirea și mai ales menținerea sub control a unui oraș în care trei sferturi dintre locuitori nu sunt ruși se poate dovedi o misiune dificilă.
