Crocante, şocante, incitante. Iat-o, bunăoară, pe distinsa Bekki Cocks, posesoare a unui nume de starletă porno şi a cetăţeniei britanice, unindu-şi, vorba clişeului, destinul cu un covor de care, zice-se, s-a amorezat la prima vedere şi păşire.
Pe covor îl cheamă Mat şi, uşor de dus cu preşul cum ne e felul, suntem tentaţi să invocăm repede prezumţia de cretinism privind-o pe Bekki Cocks şi să uităm un mic amănunt: că „mat“ înseamnă „preş“ sau „covoraş“.
Dintr-odată, proasta nu mai e atât de proastă, câtă vreme a făcut o glumă de vocabular pe care lumea nu prea a sesizat-o.
Sigur, vestea a fost prefaţată în ziarele româneşti de cunoscutele cârlige de captatio „Halucinant!“, „Rămâi prost!“ şi „N-o să-ţi vină să crezi!“.
Ca să intre în joc, domnişoara Cocks (sună chiar romantic) a declarat presei de la ea din ţară că lui Mat, nu altcuiva, îi împărtăşeşte gândurile intime când copiii ei dorm.
Un gând pişicher îţi trece chiar atunci prin minte: şi dacă Mat nu e covoraş, ci carpetă sau rogojină? Şi dacă numele ei e o prescurtare din „Mathilda“?
Nu cumva Bekki Cocks întredeschide pe nesimţite uşa spre alcovul unei relaţii lesbiene?
La mare distanţă de idila domnişoarei Cocks are loc aventura deja celebrei banane devenite exponat de artă conceptuală şi prinsă cu bandă adezivă pe peretele unei galerii.
Dacă pe covorul/carpeta lui Bekki îl/o cheamă Mat, despre identitatea fructului nu se oferă informaţii. Se cunoaşte, în schimb, numele artistului expozant: italianul Maurizio Cattelan.
Şi cel al confratelui americano-georgian care, ca un adevărat consumator de artă, a înfulecat exponatul în ciuda preţului revoltător: David Datuna.
Un ageamiu în ale artei ar putea spune că dacă-i fixezi unei banane preţul (de catalog?) de 120.000 de dolari doar fiindcă a prins-o cineva cu bandă adezivă, rişti să înrudeşti arta conceptuală fie cu prostia, fie cu spălarea de bani.
Poate că, la următoarea banană tratată artistic de Maurizio Cattelan, se va găsi şi o maimuţă care s-o înghită în locul lui David Datuna şi apoi să-şi facă nevoile într-un colţ, ca o reverenţă făcută nu atât contraculturii, cât mai degrabă coproculturii.
Aşa se înfăţişează prezentul. Dar nici trecutul nu e de lepădat. Oricât ar părea de bizar, pe vremea când găina lui Ion Cristoiu/Coroiu se pregătea să nască pui vii, Anglia lui Bekki Cocks propunea un titlu de ziar cât trei războaie reci: „Racheta americană propulsată cu fecale se va lua la întrecere cu nava spaţială rusească alimentată cu chiloţi murdari“.
Sunteţi, probabil, curioşi să vedeţi cum arăta ştirea în întregul ei. Iat-o: „Viitoarele misiuni spaţiale ar putea folosi drept combustibil alternativ fecalele membrilor echipajului, se afirmă în ediţia de ieri a revistei britanice «New Scientist», citată de Reuters.
Agenţia spaţială americană NASA sponsorizează deja un proiect internaţional destinat transformării fecalelor umane într-o sursă de energie pentru navetele spaţiale prin intermediul unui proces din care ar putea să rezulte alte substanţe chimice necesare la bordul navelor.
Moleculele organice care se găsesc în fecale sunt susceptibile să ardă în urma combinării cu oxigenul din aer, producând bioxid de carbon şi apă.
Cercetătorii au descoperit că, prin arderea lor în lipsa oxigenului, se formează mici molecule de lichid sau gaze care pot fi folosite ca surse de energie.
Această ultimă inovaţie vine la câteva luni după anunţarea unui proiect al cercetătorilor ruşi, prin care s-a încercat folosirea bacteriilor pentru a se obţine gaz metan din fermentaţia chiloţilor de hârtie murdăriţi de astronauţi“.
