Despre starea entității statale ucrainene se poate scrie cu resentimente, prejudecăți, preziceri avansate în comunitatea transatlantică, sau de propaganda rusă, cu trimiteri la enunțuri ale președintelui Ucrainei sau la afirmații ale omologului rus, dar cert este că războiul slavilor din Federația Rusă cu cei de pe târâmul fostei republici sovietice socialiste ucrainene a devenit unul al îndârjirilor colective, în care cei agresați au pierdut sute de mii de compatrioți și nu pot accepta cedarea unor teritorii, iar agresorii au pierdut cam același număr de aneantizați în confruntarea armată, încât încă tolerează proiectul de extindere a Rusiei, prin cucerirea fostelor teritorii marcate de sigla URSS.
Federația Rusă nu acceptă realitatea câmpului de luptă
Încă mai sunt semeni care percep noua Uniune Sovietică, Rusia de azi, plus himera care în mitologia greacă denumește un monstru tricefal, având un cap de leu, probabil așa se vrea perceput Putin , unul de capră, posibilă trimitere imagologică la capul mereu plecat al lui Șoigu, ministrul apărării, precum și unul de șarpe sau de balaur, care nu știm dacă este generalul Gherasimov, șeful armatei ruse, sau Medvedev, nr.2 în Consiliul de Securitate al Federației Ruse.
Citește și: Premierul desemnat al R. Moldova și-a prezentat echipa în Parlament. Doar patru nume noi
Un duș rece a fost aplicat conducerii de la Moscova de raportul Institutului Internațional pentru Studii Strategice, din Marea Britanie, care, printre altele, indică că 38% din tancurile pe care Rusia le avea înainte de 24 februarie anul trecut au fost pierdute, numărul acestora scăzând de la 2.927 la 1.800.
Citește și: Un misterios și uriaș corp ceresc a trecut cu viteză peste Texas și a explodat
Sigur că prin unitățile militare și prin depozitele de pe teritoriul Federației Ruse se mai află alte mii de tancuri, T-72B, T-72B3M și T-80, care sunt duse, treptat, pe front, după o revizie tehnică.
Rusia mai are tancuri, mai vechi, aproximativ 5.000, dar nu sunt prea mari așteptări, la Moscova, ca acestea să schimbe situația pe Frontul de Est.
Și ucrainenii au numeroase tancuri depozitate în arealul încă neocupat de militarii ruși. Ei au început apărarea țării lor cu 853 de tancuri și acum au, în apropierea liniei întâi circa 953.
Asta datorită faptului că o serie de state din comunitatea transatlantică le-au trimis tehnică de luptă fabricată în epoca sovietică. Ceea ce înseamnă, în traducere liberă, un raport de forțe de 2 tancuri ruse la 1 tanc ucrainean.
Dar asta nu a generat o puternică înaintare a forței expediționare trimisă de Moscova, spre granițele de est ale oblasturilor Donețk și Lugansk și nici spre cele de nord. ale regiunilor Zaporojie și Herson.
Dintr-o asemenea perspectivă, tancurile promise Kievului de unele țări, inițial peste 300, ulterior peste 100, nu vor schimba subtanțial faptul că tancurile moderne ale armatei ucrainene sunt doar 50% din numărul utilizat, în lupte, de forțele armate ruse.
Trebuie însă privite cu circumspecție evaluările privind respectarea lanțului de comandă, în armata rusă, care, până la negocierile de pace, dincolo de denigrările zilnice, se dovedește a fi funcțională pe Frontul de Est - adică menține aliniamentele defensive și încearcă, în partea răsăriteană a Ucrainei, înaintări mici, parțial reușite.
Sigur că aceia care conduc acum forța expediționară rusă au o educație militară dobândită la Moscova, bazată pe strategia militară a veacului trecut, având la dispoziție tehnică de luptă sovietică și efective de combatanți cu deficiențe vizibile, urmarea unei instrucții precare, în care nu contează viața soldatului, ci doar reușita ofensivelor începute și continuate cu zeci de mii de oameni, chiar dacă aceștia și comandanții lor știu, de la bun început, că sunt practic de sacrificiu, în fața unei rezistențe ucrainene deloc minore.
Comparativ, unitățile militare ucrainene, dotate cu tunurile de 155 mm și cu sistemele de rachete occidentale, cu artileria transformată și cu proiectile mult mai precise, mențin defensiva armatei Ucrainei, cea dislocată pe Frontul de Est.
Există și o limitare a muniției avută la dispoziție, și o anumită percepție a efectivelor disponibile, pe care le au forțele armate ucrainene, ca și cum mobilizarea inițială - până la 1.000.000 de luptători, ar fi încremenit brusc, în formula de organizare din vara anului trecut.
Recurgerea la sintagma eșecului politic și militar al armatei ruse în Ucraina ignoră realitatea că aceasta menține, controlează și se străduiește să dezvolte cele 17 procente din teritoriul inițial ucrainean, după cum repetatele apeluri ale Kievului, la eliberea totală a țării și victoria dorită în acest an, nu ia în considerare realitatea că deși mențin tranșeele proprii, militarii ucraineni nu au mai avansat în cele patru oblastruri parțial ocupate de imperialii răsăriteni.
Raportul Institutului Internațional pentru Studii Strategice mai menționează că pierderile din Forțele Aeriene Ruse au fost de 6-8% față de nivelurile de dinainte de război, dar 10-15% în cazul bombardierelor Su-24M.
Nota bene: avioanele militare rusești au acționat în spațiul aerian ucrainean mai mult pentru bombardamente punctuale și relativ mai rar pentru patrulări de rutină, datorită eficacității apărării antiaeriene ucrainene. Iar recursul la rachetele aeriene și la așa-numitele drone iraniene kamikaze au menținut impresia că fie și momentan Moscova preferă hărțuirea adversarului și păstrarea actualei linii a Frontului de Est.
Direcția Informații a Armatei SUA / DIA crede - cu prilejul evaluării anuale a Forțelor Armate Ruse, că „armata rusă de astăzi este în creștere, ca o forță mai mică, mai mobilă și echilibrată, care devine rapid capabilă să conducă întreaga gama de război modern”.
Scopul? „Noua armată rusă este un instrument care poate fi folosit pentru a susține ambițiile declarate ale Moscovei, de a fi o forță lider într-o lume multipolară” a susținut DIA.
Când vin tancurile promise de aliați?
Iar cel care conduce Pentagonul, Lloyd James Austin III, general cu patru stele, în retragere, acum secretarul Departamentului Apărării nu a ocolit adevărul: „Lucrurile nu au decurs așa cum a planificat Kremlinul. Putin se aștepta ca Ucraina să se predea și se aștepta ca lumea să se supună. Istoria va înregistra ceva foarte diferit. La aproape un an, de la invazia imperială de către Rusia a Ucrainei, NATO este mai unită și mai hotărâtă ca niciodată. Suntem hotărâți să fim alături de curajoșii apărători ai Ucrainei, atât timp cât este nevoie.”
Kievul are în vedere o o contraofensivă, la care ar vrea să utilizeze 10 brigăzi blindate, cu putere de foc modernă a NATO, a apreciat Ben Barry, general britanic de brigadă în retragere și membru al Institutului Internațional de Studii Strategice.
Bun, am înțeles țelul enunțat de ofițerul britanic, dar chiar și dacă primește trei sute de tancuri, Ucraina poate spera la numai trei brigăzi de tancuri, utile unei acțiuni ofensive pe o singură direcție, probabil în Herson, pentru a pătrunde până la marginea de nord a portavionului terestru al Mării Negre - peninsula Crimeea.
Ceea ce s-ar putea întâmpla, probabil, fie în luna mai, fie în luna iunie 2023, cu condiția să vină tancurile promise de aliați.
Asistăm și la ipocrizii publice. Cea a Moscovei, care nu recunoaște oficial pierderile majore în luptă, estimate de terți, mai nou, la echivalentul a 18 divizii. Dar și cea a Kievului, care sub pretextul menținerii încrederii populației în victoria finală, când o fi aceasta, într-unul sau doi trei ani - asta însemnând cel mult, recuperarea probabilă a teritoriilor oblasturilor Herson și Zaporojie - diminuează numărul militarilor ucraineni căzuți pe câmpul de luptă, care este mai mare decât tacita recunoaștere a cel puțin 10 divizii care au trecut Styxul.
Steven Pifer, de la Brookings Institution afirma că a observat, la armata rusă: „Conducerea slabă, tacticile proaste, logistica slabă și performanța dezamăgitoare împotriva unui inamic mai mic și mai puțin bine înarmat au lăsat reputația militară a Rusiei în ruină. Acest lucru va avea un impact.Țările care doresc să cumpere arme vor începe probabil să se întoarcă în altă parte, având în vedere că armata Rusiei nu a reușit să domine la începutul războiului, când forțele sale, în mare măsură modernizate s-au confruntat cu o armată ucraineană înarmată în principal cu echipamente vechi, din epoca sovietică”."
Chiar dacă armata ucraineană a demonstrat, anul trecut, o conducere realistă, tactici cu rezultate locale, o logistică modernizată de aliați și reușite notabile în arealurile Harkov / Kharkiv și în Herson, acum bate pasul pe loc, semn că este nevoie de un alt mod de a privi confruntarea militară cu invadatorii ruși.
Priviri unilaterale
Totuși, dezirabil ar fi să evităm limitarea la priviri unilaterale asupra războiului Rusiei contra Ucrainei, pentru că informațiile oficiale ucrainene se limitează doar la anumite rezistențe locale, cele ale aliaților - americani și britanici - menajează Kievul, relatările soldaților ruși capturați, dar și a celor ucraineni, au dozele lor de subiectivitate firească, iar ceea ce scriu bloggerii militari ruși, atâția cât mai sunt veritabili, constituie mai degrabă nuanțe personalizate, uneori cu un gust amar, ale propagandei postului de televiziune Rusia 1, care emite din Moscova.
Mai sunt și păcălelile publice, de genul ba a început ofensiva militară majoră rusă, ba urmează să se declanșeze în (primă)vară, ba au fost aduși mii de mobilizați, dintre cei aflați anterior la instrucție în Federația Rusă, ba cei 150.000 vor veni în luna martie, toate fiind fumigene propagandistice, nu reflectări ale unor realități din teren. Dar rețin atenția opiniei publice, în Est sau în Vest.
Chiar prestigiosul BBC a difuzat sintagma unui oficial britanic care afirma că „97 la sută din armata rusă” se află în Ucraina, ceea ce, nici ca glumă, evident nereușită, nu ar fi difuzat celebrul post Radio Erevan.
Lipsește viziunea diplomatică
Obiceiul de a privi zilnic harta, pentru confruntarea sa cu schimbarea sau menținerea liniilor defensive sau ofensive ale celor două tabere opuse este bun, util comandanților de la eșalon companie, batalion, brigadă, dar și la Moscova și la Kiev lipsește viziunea diplomatică.
De ce? Deoarece oricât de lungă va fi confruntarea, pe Frontul de Est, epilogul va fi decis, firesc, de diplomații Ucrainei și Rusiei, dezirabil în prezența emisarilor speciali ai SUA, NATO și UE, China rămânând probabil în afara dialogurilor punctuale.
Deocamdată, șeful diplomației ruse și omologul său ucrainean vin, în fața presei, din rațiuni diferite, cu baloane de săpun, declarații care nu prezic un viitor marcat de speranța înțelegerii că dincolo de acest sângeros război, provocat de Rusia, națiunile conduse de la Moscova și de la Kiev, nolens volens vor continua să trăiască în vecinătatea actualei rivale.
Sigur că a fost salutară întâlnirea președintelui francez Emmanuel Macron cu principalul diplomat al Chinei, Wang Yi, amândoi convenind asupra obiectivului comun "de a contribui la pace, în conformitate cu dreptul internațional”.
Sună frumos! Dar judecând realitatea după fapte, Republica Populară Chineză nu a condamnat agresiunea militară a Federației Ruse contra Ucrainei, ceea ce, în traducere liberă înseamnă, pur și simplu, acceptarea tacită a dreptului recurgerii la forța militară, pentru impunerea voinței unui stat mai puternic - Rusia -, unei țări vecine - Ucraina - cu un teritoriu mult mai mic și cu o populație care este de peste trei ori mai redusă, decât aceea a entității statale agresoare.
Ați uitat războiul de 100 de ani? Acesta a constat dintr-o succesiune de conflicte între regatele medievale englez și francez, în secolele XIV-XV, el fiind generat de pretenția regilor Angliei, de a deveni și regi ai Franței, pe baza drepturilor de moștenire ale Isabelei de Franța, mama lui Edward al III-lea și ultimul copil în viață al regelui francez Filip cel Frumos.
Războiul actual dintre Rusia și Ucraina, care a fost precedat de ocuparea rapidă a peninsulei Crimeea și de insurgența militară rusă din Donbas pare să repete, la altă scară, în altă parte a Europei, cu alți actori geopolitici și pretexte de ultimă oră, ceea ce și trăitorii din comuna primitivă știau să facă - recursul la manu militari.
Culmea este că și oameni de bună credință, din comunitatea transatlantică, înțeleg, cu dificultate, că pacea nu este un cuvânt de ordine pentru anul în curs. Din păcate.
