Care-i calea cea bună de a lupta cu propaganda putinistă?

DE Stelian Negrea | Actualizat: 25.02.2024 - 16:28

Pe nevăzute, frontal, niciodată, accidental, pompieristic sau împins de la spate.

SHARE

Poate doar în perioada comunistă propaganda pro rusească, în favoarea dictatorului de la Moscova, a fost atât de agresivă. Atât de deșănțată. Și atât de nerușinată.

Spre deosebire de vremurile acelea, când nu puteai verifica din surse independente veridicitatea unor afirmații glorioase despre Rusia, acum o poți face. Și asta face propaganda și mai respingătoare.

Vezi minciuna, unii se tot încăpățânează cu termeni seci și neprietenoși dar gomoși de tipul fake news, și ți se strepezesc dinții.

Federația Rusă a avut o politică în ultimii 200 de ani care a fost extrem de nefavorabilă României. Pagube uriașe, milioane de crime, deportări și destine distruse produse României și românilor de politicile țarisțe, bolșevice, sovietice și rusești.

Aceasta este istoria dintre cele două țări în două fraze. Dacă mai pui și războiul din Ucraina ai și mai multe motive să ții publicul român departe de orice discurs oficial al Moscovei.

E nevoie întotdeuna de aceste minime precizări pentru că lumea uită. Inclusiv răul ce li s-a făcut și pe cel care l-a comis.

Din diferite motive: ignoranță, nepăsare, uitare, grabă, prea multe pe cap etc.

Iar cel care vrea să te manipuleze în favoarea lui va face orice ca tu să fii uituc, nepăsător, ignorant, grăbit sau să-ți aducă aminte că ai prea multe pe cap.

E treaba statului să lupte cu propaganda putinistă/rusească și dacă da până unde merge? Sau e treaba unei mâini de ONG-iști fără prea mare tragere de inimă care-și umplu timpul dintre alte două conferințe? Sau e doar treaba publicului și numai a lui acum că odată cu desprinderea de comunism și-a luat viața în propriile mâini după ce în comunism statul decidea totul pentru el?

E treaba statului, pentru că propaganda rusească atacă fundamentele statului român: de la ordinea constituțională până cea socială. De la adevărul istoric până la viitorul copiilor.

Nu îmi e clar cum luptă statul român cu propaganda putinistă. Sunt rare momentele în care luptă frontal cu aceasta. Sunt momente când pare că doarme literalmente în papuci. Și că nu ar fi dispus să facă nimic.

Sunt momente, care par cele mai numeroase, când pare că o face de lehamite sau împins din spate când întreaga societate e oripilată de declarațiile absurd de mincinoase ale vreunui ambasador sau ale vreunui oficial rus.

Poate o lupta și pe nevăzute, dar e atât de bine camuflată această luptă că nu o simt în niciun fel.

În această bătălie permanentă cu minciuna sfruntată rusească care atinge culmile absurdului și ale ridicolului desăvârșit și-au făcut locul și o mână de nelipsite ONG-uri care s-au mutat cu toate bagajele din teme ce par căzute în adormire.

În afară de unele simpozioane și conferințe online nu am remarcat vreo contribuție majoră a acestor ONG-uri. Nu au aceeași vervă nebună precum la protestele împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană.

De altfel, în general mișcările civice au așa o timiditate când vine vorba să se lupte cu vreun dictator. Parcă mai bine l-ar buzunări în secret decât să-l critice pe față.

Și la urmă marea masă a celor cărora le este destinată minciuna rusească poate sau nu lupta coordonat sau măcar cu ceva succes împotriva acesteia?

Avem de-a face cu o biată turmă de enoriași nevinovați, ce are nevoie de ajutor constant din partea statului și probabil și a ONG-urilor, sau e o masă de revoluționari neînfricați gata să pună mâna pe pix și pe tastatură ca să lovească necruțător minciuna ce li se insinuează și le otrăvește viața?

Cu o societate românească ieșită doar declarativ din comunism în urmă cu 33 de ani, majoritatea covârșitoare a românilor are nevoie de ajutor, de mâna statului care să le arate ca la dictare unde e minciuna rusească.

Doar o mică parte a acestora au capacitatea, dorința și putirința de a ține departe minciuna sfruntată și deșănțată ce duhnește de la Moscova.

În războiul fără gloanțe ce îl precede sau îl acompaniază pe cel cu gloanțe, statul român e singurul jucător relevant. Nu întotdeuna activ. De cele mai multe ori inert și reactiv.

ONG-urile nu gustă lupta cu dictaturile. Sigur, dacă le fluturi vreun gândac aflat în pericol din cauza unei autostrăzi, ai mai mare succes să le aduci la viață. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te