Black Lives Matter și Noua Revoluție Culturală (I)

DE Alexandru Lăzescu | Actualizat: 26.06.2020 - 16:10

"Revoluțiile Culturale" au fost întotdeauna vremuri de tristă amintire. În China, de pildă, cea declanșată de Mao a avut, se estimează, peste 30 de milioane de victime, între anii 1958 și 1962.

SHARE

În Cambodgia s-a ajuns chiar mai departe cu atrocitățile. Dar chiar și în varianta lor soft, cum a fost cea din Franța, din mai 1968, ele generează violență și intoleranță. Scopul declarat al revoluției lui Mao era acela de a eradica vechile idei, vechea cultură, vechile obiceiuri și tradiții pentru a face loc unei noi culturi revoluționare care să pună în acord educația, arta, literatura cu ideologia comunistă. Nu e ceva foarte diferit de ceea ce își propun și acum unele curente radicale din Occident. Suntem oare și acum în pragul uneia care ar putea duce chiar la o implozie a civilizației occidentale? E greu de dat un verdict definitiv dar, parafrazînd o celebră definiție (i) pentru NATO datorată Lordului Ismay, primul secretar general al organizației, iată cum descrie Wall Street Journal, în debutul unui editorial recent, actuala atmosferă din Occident: "Churchill and Gandhi are out, Lenin is in, and Marx never went away".

Într-o carte despre Scoția și demersul ei de obținere a independenței Tom Gallagher vorbește la un moment despre atmosfera de neliniște revoluționată din spațiul occidental. Mai ales tînăra generație pare schimbare cu orice preț, fără să-și pună problema costurilor. Vrea să renunțe la capitalism, la vechea cultură occidentală și la mai toate valorile tradiționale, vrea să abandoneze gîndirea critică și să impună restricții libertății de expresie în numele unor "idealuri înalte", de sorginte neo-marxistă. Protestele la care am asistat în ultima vreme, plecate din America dar care s-au extins și în Europa, par să accelereze această tendință, în curs deja de ceva vreme. Am trecut oare de punctul de inflexiune în care nu mai este cale de întoarcere? În ultimul articol din The Telegraph, scris cu puțin înainte de moartea sa, Roger Scruton atrăgea atenția asupra degradării din mediile intelectuale și academice occidentale. „Suntem pe cale să intrăm într-o perioadă culturală întunecată în care argumentele raționale și respectul pentru oponenți au dispărut cu totul din spațiul public, în care în privința oricărei chestiuni importante există doar un punct de vedere permis iar cei care nu subscriu la el trebuie persecutați ca eretici”. Iată că evenimetele actueal i-au confirmat îngrijorările și predicțiilor sumbre, probabil mult mai devreme decît se aștepta, deși semnele privind aceste evoluții erau deja vizibile de o bună bucată de vreme.

Părerile sunt, desigur, împărțite. De pildă, Walter Russell Mead, unul dintre cei mai cunoscuți analiști de politică externă americani, văd partea plină a paharului. Iată ce scria el recent în Wall Street Journal: "Inamicii noștri văd Statele Unite drept slabe și divizate. Dar se înșeală. Ceea ce pierd ei din vedere este că acestea sunt în fapt manifestări ale unor trăsături de forță, de lungă de durată, ale societății americane. În ciuda unor violențe regretabile ale protestatarilor, majoritatea lor covîrșitoare vor să consolideze democrația americană, nu să distrugă sistemul". Optimismul său este însă departe de a fi larg împărtășit, inclusiv în majoritatea comentariilor, desul de critice, care însoțesc articolul. Acestea vorbesc despre o Americă neajutorată, "terorizată de o gloată violentă", despre o "țară devastată de incendii, jafuri, droguri și huligani" în care "administrațiile locale sunt intimidate de vandali" și abdică de la obligația de a menține legea și ordinea.

Același ton pesimist îl regăsim și într-un eseu scris de Andrew Michta în The American Interest. În opinia sa responsabile pentru starea actuală a unei națiuni care în urmă cu doar trei decenii a triumfat asupra comunismului sunt elitele "a căror metodă de guvernare se bazează pe alimentarea resentimentelor de grup și pe satisfacerea gloatei în timp ce politicile identitare mai distrug încă o verigă a unității naționale, construită de-a lungul unor întregi generații". Însă nu e vorba doar de Statele Unite. În diferite grade vedem același fenomen tot mai răspîndit în întreg spațiul occidental.

"Cultura Anihilării" în acțiune

National Review a compilat o lungă listă de "acțiuni revoluționare" ale trupelor neo-iacobine cunoscute sub numele de mișcarea "Black Lives Matter". Printre "isprăvile" lor, integrate în ceea ce a primit numele de "Cancel Culture" (Cultura Anihilării) se numără dărîmarea statuii lui George Washington din Portland (între "mesajele" cu care a fost mîzgălită: “White fragility,” “Damn White Men,” "Defund White Men") și decapitarea statuii lui Cristofor Colum. În timp ce statuia unui alt "părinte fondator", Thomas Jefferson, a fost de asemenea vandalizată, tot în Portland. Între timp, Consiliul Local din New York a anuntat că dorește să scoată o altă statuie a lui Thomas Jefferson din sediul Primăriei iar Monumentul Soldatului Necunoscut a fost vandalizat (mîzgîlit cu inscripția "a comis genocid"). La fel a pățit și Monumentul dedicat victimelor Comunismului din Washington, ceea ce nu este chiar surprinzător avînd în vedere simpatiile ideologice dominante ale protestatarilor. Nici Abraham Lincoln, președintele care a pus capăt sclaviei negrilor din Sud, motiv pentru care a și fost împușcat, nu scăpat de la "judecata" protestelor anti-rasiale. Iconicul său memorial de la Washington a fost mîzgălit cu grafitti iar la Boston s-a cerut mutarea unei statuie de mari dimensiuni în care Lincoln este reprezentat în picioare alaturi de un bărbat de culoare care se ridică din genunchi (evident, un simbol pentru a celebra ieșirea acestuia din sclavie) pe motiv că respectivul s-ar afla într-o poziție umilitoare. Citite într-o astfel de "cheie rasială" speculativă o mulțime de alte statui riscă să fie distruse sau în cel mai bun caz mutate, undeva cît mai departe de ochii publicului. Mai toți cei vizați se încadrează în categoria "bărbați albi" una care se află sub presiunea în creștere a unui ridicat "risc istoric". Nu a scăpat nici măcar o statuie a lui Iulius Cezar din Belgia, deși în acest caz nu e clară motivația. Totuși, nu par să fi avut pînă acum probleme statuile lui Marx, Lenin (una tocmai a fost inaugurată recent în Germania) sau Che Guevarra.

Cum este reinterpretată libertarea de expresie

O mulțime de oameni sunt dați afară pentru o vorbă, un gest sau un tweet, considerate "ofensatoare". De pildă Grant Napear, prezentator la un post de radio, a fost dat afara pentru că a spus: “All Lives Matter…Every Single One!” ceva, se vede, considerat extrem de ofensator. Într-un comunicat de presă compania care deține postul de radio a precizat că "recentele comentarii referitoare la mișcarea Black Lives Matter nu reflectă vederile și valorile noastre". Într-una dintre reacțiile, majoritatea critice, un (deja) fost ascultător se întreba în ce măsură a spune că "Toate viețile contează" este o probă de rasism. "Din cîte știu și viețile celor de culoare se încadrează și ele în această categorie". Astfel de întîmplări ilustrează atît gradul extrem de ridicat de intoleranță din spațiul public cît și caracterul intangibil al mișcării "Black Lives Matter", în mod asemănător cu cel de care se bucura în trecut Partidul Comunist la noi sau în alte țări din Est. Iar un canadian, Stockwell Day, de la postul de televiziune CBC News, fost ministru în cabinetul Stephen Harper, a trebui să-și ceară scuze pentru că a susținut ceva considerat, de asemenea, extrem de grav, și anume că nu ar exista "rasism sistemic" în țara sa. Umil, și-a exprimat regretul pe Twitter: "Am realizat că cele spuse de mine în cursul unei dezbateri au fost lipsite de sensibilitate și dureroase. Mă angajez să lupt împotriva rasismului în orice formă", a scris el. Angajamentul mă duce cu gîndul la o expresie de final "recomandată", prin anii '60 și la noi, atunci cînd dacă scriai un memoriu era bine să închei cu "Luptăm pentru Pace!".

Conform unui sondaj Rasmussen Reports, din decembrie 2018 doar 26 procente dintre adulții americani of American erau de părere că se bucură de o deplină libertate de expresie în timp ce 68 procente dintre ei credeau că riști să ai probleme dacă să spui ceva "incorect politic". Iar pe celălalt mal al Oceanului, un sondaj YouGov, realizat în Marea Britanie, ajungea la o concluzie similară. În proporție de 48 procente (vs. 35 procente) britanicii recunoșteau că în multe chestiuni importante se tem să spună, din aceleași motive, cu adevărat ceea ce gîndesc. Asta înseamnă că în două dintre țările care au avut un rol determinant în definirea conceptuală a ceea ce numim democrație liberală unul dintre elementele fundamentale ale acesteia, libertatea de expresie, este în mare măsură pus între paranteze.

Ghilotina socială te exclude din spațiul public și-ți distruge cariera profesională

Un profesor de economie de la Universitatea din Chicago, Harald Uhlig, a avut proasta inspirație să nu fie de acord cu de-bugetarea poliției, asa cum solicită gardienii purității morale de la Black Lives Matter. "Păcat, dar Black Lives Matter s-a auto-torpilat prin sprijinul său total pentru debugetarea poliției, de #defundthepolice", a scris el pe Twitter, pe 8 iunie. Imediat, un grup de universitari și economiști "vigilenți", între care se află și Paul Krugman (Premiul Nobel pentru Economie, colaborator permanent la The New York Times) au cerut să fie demis din funcția de editor al publicației Journal of Political Economy. Un coleg indignat, de la University of Michigan, și-a amintit chiar că Uhlig nu este de fapt la prima "abatere", pentru că într-o postare pe blog din 2017 a criticat violențele de stînga. "Iată, un alt alb privilegiat care, evident, nu-și poate controla nevoia de a minimaliza preocupările celor mai puțin norocoși", a concluzionat sentențios Paul Krugman.

În acest punct trebuie menționat un detaliu care poate scăpa la prima vedere. Chiar dacă în acest caz nu s-a cerut și demiterea lui Harald Uhlig din universitate ținta acestei falange progresiste radicale din zona elitelor intelectuale este aceea de a-și consolida cvasi-monopolul ideologic plasînd "soldați credincioși cauzei" în fruntea oricărei platforme de expresie în spațiul public (publicație, radio, televiziune). De aceea, cineva ca Uhlig, suspectat de "deviaționism", care se abate cumva de la această linie, trebuie îndepărtat. Dar nu e nimic surprinzător aici. Mediul universitar american este dominat copios de stînga, adesea chiar cea radicală. Un studiu privind afilierile politice din universitățile americane de top releva că la UCLA, University of California din Los Angeles, raportul dintre liberali și conservatori era de 141 la 9, la Cornell University de 166 la 6 iar la Stanford 151 la 17. Iar pe specializări, la Istorie de pildă, raportul era de 17,4 la 1. În timp ce în Marea Britanie, dintr-o cercetare din 2015 realizată de Times Higher Education, reieșea că dacă 46 procente din personalul academic de le disciplinele de Humanities vota cu Laburiștii doar 11 procente se îndrepta către conservatori.

Un alt profesor de la UCLA, a fost însă mai puțin "norocos" ca Uhlig. A fost suspendat pentru că a refuzat să aplice criterii de examen diferențiate pentru studenții de culoare. În schimb a scăpat nedemis un profesor de la Indiana University School of Medicine care și-a cerut scuze și a corectat "greșeala" de a fi introdus sintagma "I Can't Breathe" (utilizată în cursul protestelor care au urmat morții lui George Floyd) într-un bilet de examen în care era vorba de un pacient cu probleme respiratorii. Ca regulă generală este nevoie și de penitență, așa că respectivul s-a angajat să consulte conștiincios materiale din literatura de specialitate în materie de "prejudecăți rasiale" și "micro-agresiuni".

Este tulburătoare ușurința cu care cedează mulți dintre cei atacați și înfierați: îsi cer scuze , îsi pun cenușa în cap, se umilesc. La fel ca în China, cînd dizidenții sunt forțați să-și mărturisesc "păcatele" la televizor. În America o fac pe Twitter. Însă nu e deloc surprinzător. Cumplita ghilotină din timpul Revoluției Franceze, chemată să înfăptuiască "justiția socială", a fost înlocuită cu o ghilotină socială care te exclude din spațiul public și de poate costa cariera profesională. De aceea și vedem un conformism pe scară largă din acest punct de vedere la nivelul elitelor din mediul intelectual, academic și din cel de afaceri. Ele sunt cele mai vulnerabile dacă li se pune ștampila de "indezirabil". Ceea ce demonstrează că drumul de la democrație și libertatea de expresie către o dictatură de tip bolșevic nu e chiar atît de dificil pe cît se putea crede. Dacă ai la dispozitie un activ determinat și armele potrivite (universitățile - pentru "instruire revoluționară", mass media - pentru propagandă plus un corp politic radicalizat și agresiv poti să intimidezi și să-ti subordonezi majoritatea populatiei.

 

i Lord Ismay: “The purpose of the NATO alliance is "to keep the Russians out, the Americans in, and the Germans down.”

 

Comentarii

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -