Am votat USR cu credință, iar pe Barna doar pentru a nu ieși Dăncilă

DE Ramona Ursu | Actualizat: 12.11.2019 - 11:09

Ceva s-a întâmplat cu USR după ziua de 26 mai 2019, când au avut loc alegerile europarlamentare. Ceva contra-partidului, în opinia mea. Am să povestesc cazul meu, pe care, cu regret, am constatat că-l regăsesc și la alții.

SHARE

N-am avut nicio emoție să votez USR/PLUS la europarlamentarele din mai, anul acesta. În 2012, mi-am promis că nu voi mai vota cu PNL, având în vedere alianța criminală care a însemnat USL. Și nu am mai votat, de atunci, cu liberalii. USL a însemnat o horă a desfrâului între social-democrați și liberali. S-a prăbușit.

Acum, PNL nu mai e același. Nu e un partid perfect, nici pe departe, dar trebuie să fii orb ca să mai spui că, în acest moment, PNL este același partid toxic din vremea USL. Însă nu despre liberali vreu să vorbesc, pentru că eu sunt votant al USR, nu al PNL, așa cum spuneam.

La eurorparlamentare, deși nu știam care va fi candidatul Alianței USR/PLUS pentru prezidențiale, bănuiam că va fi fie Dan Barna, fie Dacian Cioloș. Îmi era, într-un fel, indiferent, mi-am spus că voi vota cu oricare dintre ei. Asta deși, în 2014, în ambele tururi, eu am votat cu Klaus Iohannis.

L-am votat pe Iohannis nu ca alții, ca să nu iasă Ponta, ci pentru că eu am crezut în Klaus Iohannis. Între timp, însă, președintele m-a dezamăgit – prin tăcerea lui, când aveam nevoie să-l aud, prin lipsa de reacție, în unele cazuri, față de protestele din stradă, prin „am decis să dau PSD încă o șansă”.

Așadar, aveam suficiente motive să votez acum, la prezidențale, cu Dan Barna. Și l-am votat.

Dar față de luna mai 2019, am votat cu Dan Barna nu pentru că am crezut în el. Ci dintr-un calcul pe care cu siguranță și l-au făcut și alții. L-am votat doar pentru că mi-am dorit ca Viorica Dăncilă să nu ajungă în turul doi. Oricâte greșeli ar fi făcut Dan Barna, și a făcut multe din luna mai încoace, mi-am zis, într-un final, că PSD a făcut infinit mai multe.

Apoi, spre deosebire de un politician, calculele mele, de cetățean, se leagă exclusiv de binele țării, de binele comun. Așa l-am votat duminică pe Dan Barna, însă cu gândul clar că, în turul doi, voi pune ștampila pe Klaus Iohannis.

Ceva s-a întâmplat în USR, după europarlamentarele din mai 2019. Ceva ce cred eu, ca simplu votant al acestui partid, ar trebui remediat. De la aroganța unor lideri ai partidului până la felul în care s-au raportat la presă, am văzut mai multe derapaje.

Lui Dan Barna nu i s-a părut nimic anormal să meargă în studio la Antena 3, dar i s-a părut firesc ca atât el, cât și apropiații lui să asmută tabăra de partid asupra jurnaliștilor de la Rise Project (dar nu numai).

Lui Dan Barna i s-a părut firesc să solicite „DLAF să trimită de urgență documentele la DNA, pentru că știm că asta e comanda politică pe care au primit-o”, referindu-se la documentele care-l vizau, din dezvăluirea celor de la Rise.

Știu că e complicat pentru unii să înțeleagă cum funcționează presa, pe care o văd bună doar atunci când scrie despre „dușmani”, însă întreb doar atât: era OK când jurnaliștii scriau, inclusiv în campanii electorale, despre hoțiile PSD, nu? Era, căci nu am văzut pe nimeni, atunci, în afara pesediștilor, vociferând.

Era bine când Dragnea cerea ca dosarele lui să nu mai fie anchetate de „procurorii securiști” de la DNA? Nu era, iar atunci Dragnea era criticat de „tabăra noastră bună”.

Apoi, bâlbâielile lui Dan Barna referitoare la relațiile economice „fundamentale” ale României cu China și Rusia, declarații îndulcite câteva zile mai târziu. Sau felul greoi în care Dan Barna a anunțat susținerea guvernului propus de PNL, până într-acolo încât chiar partenerii lor din PLUS, prin vocea lui Dacian Cioloș, au cerut USR susținerea acestui Cabinet. 

Peste toate, dacă ar fi să aleg un singur lucru care, din luna mai și până acum, m-a făcut să mă îndepărtez nu de USR, ci mai ales de candidatul la prezidențiale propus de acest partid și de mai mulți dintre susținătorii lui (asta deși, duminică, l-am votat pe Dan Barna, așa cum am spus), acel lucru ar fi agresivitatea.

În ceea ce mă privește, am doza mea de agresivitate, recunosc, în privința borfașilor care ne-au condus 30 de ani. Am ajuns până la a detesta tot ce înseamnă PSD și Mafie.

Însă, pentru mine, agresivitatea nu e un stil de viață. Nu într-o țară în care să fii sfâșiat dacă critici un politician sau dacă deschizi gura contra valulului vreau eu să trăiesc. Chiar deloc.

Și sper ca, de aici înainte, USR să fi învățat ceva. Să tragă linie și să vadă că democrația nu se construiește prin ură, prin reducerea la tăcere a celor care nu bat din palme la comandă. Sau, cel puțin, nu democrația aceea senină în care cred eu. Și în care îmi doresc să trăiesc. 

Comentarii

© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.