Merkel, Macron, Iohannis, Timmermans – băi de mulțime; sunt încântați de entuziasmul oamenilor. Zece decizii esențiale, zece repere pentru viitorul Europei. Televiziunile din toată lumea sunt cu ochii pe Sibiu. Da, Sibiul e pentru o zi capitala Uniunii Europene, punctul în care se pot restarta filozofii integratoare.

Iași. Câteva mii de oameni. N-au venit, au fost aduși. Televiziunile au primit bani pe promovare electorală și zic că-s patruzeci de mii – da’ nu-s nici pe sfert. Zeci de dube, sute de jandarmi, fiecare cu sprayul lacrimogen la centură. Dragnea a ales să mocirlească momentul summitului de la Sibiu.

Sute de autocare, cu primarii în frunte, au cărat onorata asistență socială la miting. Le e frică de Dragnea, pare-se că au plan de îndeplinit – ca la cincinal. Au luat cu japca până și medici, direct din gardă. Profesori. Patroni.  Asistați, grămadă.

Tot ce mișcă. Au adus din nou taraful, ăla menit să acopere huiduielile. La câteva sute de metri, alte mii de moldoveni – protestatarii. Și lor le e frică și tot de Dragnea – repetentul ăsta cu dinții stricați e mai aproape de Stambul decât de Bruxelles.  Cel ce își spune lider al PSD încearcă să pună din nou Moldova la remorca socialistă. Doar că moldovenii nu mai acceptă.

Sunt două Românii, amândouă cu frică de Dragnea. Una speră că Uniunea Europeană va regla, până la urmă, trebile de pe la noi. Cealaltă, dacă mârâie, mârâie acasă, cu nevasta, nu cumva să audă dom’ primar și să-i taie ajutorul social: se suie deci frumos în autocar, își ia sendvișul, sticla cu apă și suta de lei – bogdaproste.

Da, azi Dragnea a rupt România. Și-a adus jandarmii ca să-i vegheze anti-europenismul. Aia de la Interne, fosta secretară de școală din Videle, ațâță și ea bățul prin gardul Sibiului. Dăncilă umblă hai-hui prin Cluj, huiduită copios. Sunt ultimele zbateri.

Ăștia n-au niciun chef de Uniunea Europeană – îi încurcă, pur și simplu. Vor demonstrații de forță, se miră că ăl mare de la Vaslui n-a putut să aducă decât cincizeci de amăreșteni la un ”miting” PSD.  Ies cu noi promisiuni, curg laptele și mierea ca niște bale. Așa făcea și Ceaușescu – mai țineți minte ce uimit era? Suta de lei? Într-acolo ne îndreptăm.

Dacă Iohannis a potențat imaginea Sibiului, a Ardealului, a României până la urmă, Dragnea tocmai își bate joc de moldoveni; nu-i vine să creadă că locuitorii Moldovei vor și ei Uniunea Europeană, vor autostrăzi, vor școli și politici publice. Încearcă, Dragnea, din răsputeri, rețeta prin care Iliescu a făcut din Moldova un rezervor al socialismului – doar că nu-i mai merge acum.

Ardealul și Banatul au fost mereu regiuni pro-europene. Arată altfel, au moștenit nu doar arhitectura unui imperiu, dar și istoria, mentalitatea.  Investitorii vin aici pentru că, ne place sau nu, într-un ceas merg pe autostrăzile ungurești și de acolo ești repede în Occident.

Sudul pare rupt și de neintegrat în Uniune – politicienii de acolo atâta au știut să facă. În locurile cele mai sărace sunt și cei mai bogați și mai influenț baroni. Te uiți la Doljul gureșei Olguța și vezi că acolo colcăie de asistați.

Mergi în Teleromanul videi de la Videle și vezi rânduri-rânduri de asistați și acolo. Sudul a devenit un imens bazar, oamenii se vând și se cumpără – un fel de cartofi vorbitori. Da, despre Sud e vorba, despre regiuneacare ar putea trăi regește doar din pământ – că oamenii de acolo au fost dăruiți cu poate cel mai bun pământ din Uniune și politicienii o cocoașă de bube au făcut .

Moldova e la mijloc.Cea mai săracă regiunedin Uniunea Europeană. Dar și oaza culturală, excepția aia faină care ne fixează în cultura universală. Balada lui Porumbescu. ”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”.  Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotariul.

De o sută cincizeci de ani e tot pusă Moldova la pământ – pare că stă la coadă pentru o adeverință de modernitate și nimeni n-o ia-n seamă. Toți au dat-o de pereți, i-au lăsat niște mărunțiș pe noptieră ș-apoi au abandonat-o; noaptea, ca hoții, după alegeri.

Acum vor, moldovenii, spre Vest. Vor autostrăzi. S-au făcut marșuri, sunt sătui de socialism. Aici a venit Dragnea ca să-și refacă libidoul ideologic; vorbește despre Ștefan cel Mare și aptriotism de parc-ar face cinste cu bere căruțașilor din satu’ lu’ nevastă-sa. Vobește mult despre pace, de parcă în culise ar pregăti un război.

De bine de rău, și Ardealul, și Muntenia, și Moldova erau, șontâc-șontâc, spre Occident. Nu cu viteza slovenilor, nici a cehilor; aveam noi viteza noastră, aia care seamănă uneori cu dansul fetelor de la Căpâlna.

Acum totul s-a rupt. Ai un Ardeal care nu va tolera nimic din scremerile RoExitului visat de unii pesediști, Ardeal sătul să fie condus de la Teleorman; ai o Moldovă care își descoperă propria vocație, cea pro-europeană, și mai ai un Sud care poate fi repornit dacă bucureștenii ocupă Piața Victoriei – și asta, pro-europenitatea, e spaima cea mai a găștii lui Dragnea. De-asta încearcă să rupă ce se mai poate. Să opună Sibiului Iașiul,Ardealului Moldova.

Dacă reușește, nimeni nu va putea plăti vreodată.

Omul vrea scandal, ca-n serialele turcești. Vrea stare de alertă pentru că nimeni nu mai numără atunci vânătăile lăsate de jandarmi, rănile, lacrimogenele. Îi cară după el pe vechii peremiști, pe Olguța și pe ăla chelu’, ca să vină lumea ca la urs; lumea care seamănă cu ei. Cică România a fost nedreptățită la Bruxelles, o să repereze ei onoarea.

Votul din 26 mai nu e despre Uniunea Europeană, ci despre ceea ce vom fi noi. Despre Stambul și despre Bruxelles. Despre analfabeți și oameni care-și duc copiii la meditații; despre cei care trăiesc din taxe și despre cei care plătesc taxe - adică despre tot ce-am crezut în decembrie ’89 că e o cocoașă de bube.