S-au deschis 24 de dosare penale, din cauza protestelor transportatorilor şi fermierilor. Autoritățile au anunţat că au fost înregistrate dosare penale, la nivel național, în urma protestelor fermierilor.
Pe grupurile de WhatsApp, au fost postate mesaje care incită la violență. Unele persoane cer ca protestatarii „să ia topoarele și lopețile și să meargă pe jos, la Guvern”.
S-au deschis 24 de dosare penale, din cauza protestelor
„Scopul activ este de a garanta siguranța tuturor, a celor care protestează, dar și celor care locuiesc sau tranzitează în locațiile unde au loc astfel de proteste. Este importantă și siguranța forțelor de ordine.
Acționăm în sistem integrat cu Jandarmeria Română. Au fost înregistrate 24 de dosare penale, la nivel național, care vizează cercetarea infracțiunilor de instigare publică”, a declarat un oficial din Poliția Română.
Responsabilul a mai precizat că, „în apropierea activității de protest, în Chiajna, a fost identificată o persoană care deținea o armă albă”.
Citeşte şi: A doua zi de protest al transportatorilor și fermierilor. Centura Capitalei, blocată din nou
„Polițiștii s-au autosesizat vizavi de comiterea acestor fapte, prin semnalele transmise în spațiul public, cât și de la o serie de protestatari, care au semnalat că pe grupuri de WhatsApp au fost postate mesaje care incită la violență.
Vă dau câteva exemple transmise de acele grupuri: „Să luăm o mașină de poliție pe sus și să mergem la Guvern, că nu se mai poate altfel.” „Să luăm topoarele și să mergem pe jos, la Guvern.”
„Bătaia e ruptă din Rai, să punem mâna pe lopeți și pe topoare și să ne facem dreptate.”
Citeşte şi: Protestul transportatorilor ia amploare. S-au alăturat și taximetriștii. Care sunt revendicările lor
Este evident că aceste mesaje incită la violență și facem tot ce putem pentru identificarea persoanelor care transmit astfel de mesaje. Scopul activităților noastre este unul preventiv și desfășurăm activitați în conformitate cu legislația în vigoare”, a mai explicat oficialul, conform Digi24.
Impact în 27 de judeţe
„Suntem în a șasea zi de la momentul la care au debutat protestele, în marea lor majoritate nedeclarate în spațiul public.
Am avut efective angrenate în peste 27 de județe, acolo unde protestatarii au ales să-și manifeste nemulțumirile în spațiul public, dar și în municipiul București, ocazie cu care am intervenit cu efectivele Jandarmeriei, conform compețentelor legale, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică”, a explicat un general de la Jandarmeria Română.
Acesta a mai adăugat că „lucrurile nu au fost mereu cum și-ar fi dorit din punctul de vedere al dialogului și al negocierilor avute cu protestatari, dar marea lor majoritate au fost oameni cu care am avut parteneri de încredere, în realizarea dezideratelor comune”.