marți 07 octombrie
EUR 5.0886 USD 4.3619
Abonează-te
Newsweek România

Dosarele penale pentru răspândirea COVID-19 de la începutul pandemiei, închise

Data publicării: 14.02.2021 • 16:34 Data actualizării: 14.02.2021 • 16:36
Foto Monitorul de Botoșani
Foto Monitorul de Botoșani

Valul de sancţiuni şi dosare penale din timpul stării de urgenţă se termină cu clasări la pachet din partea anchetatorilor.

Mai bine de jumătate dintre dosarele penale întocmite de către procurorii botoșăneni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, de când a fost declarată pandemia de Covid-19, au fost deja clasate, iar până acum nicio persoană nu a fost trimis în judecată.

Valeriu Chihaia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, spune că într-un dosar s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, fiind vorba de tânărul care a fugit din Hotelul Rareș, încălcând carantina instituționalizată.

„Celelalte dosare pentru zădărnicirea combaterii bolilor sunt încă în lucru, dar nu avem nici o persoană trimisă în judecată la acest moment”, a recunoscut Valeriu Chihaia, potrivit Monitorul de Botoșani.

Până în prezent, au fost închise 14 dosare din cele 26 înregistrate inițial, iar situația a fost determinată, spun procurorii, de modul în care a fost modificat textul legii. Dacă înainte simpla nerespectare a măsurilor dispuse putea să atragă trimiterea în judecată, după modificarea Codului penal anchetatorii au fost puși în dificultate. (Mai multe detalii în Monitorul de Botoșani).

Mai multe articole din secțiunea Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră