DIICOT a renunțat la anchetarea lui Vâlcov pentru publicarea protocolului SRI- Parchet (G4Media)

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 03.05.2020 - 13:04

DIICOT a emis decizia de RUP (renunțare la urmărirea penală) în dosarul publicării protocolului clasificat SRI-Parchet de către Darius Vâlcov, fost consilier al premierului Dăncilă, potrivit unui răspuns al DIICOT primit de G4Media.ro.

SHARE

Potrivit articolului 407 din Codul penal, alineatul 3:

”Divulgarea, fără drept, a unor documente sau date care constituie informaţii secrete de stat, de către cel care ia cunoştinţă de acestea în afara îndatoririlor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani”.

Pe 23 august 2018, Darius Vâlcov a publicat pe pagina sa de Facebook protocolul încheiat în decembrie 2016 între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI). Documentul era clasificat așa că SRI a sesizat DIICOT pe 28 august 2018.

Pe 18 iunie 2019, procurorii DIICOT l-au plasat sub control judiciar pe Vâlcov, care nu avea voie să părăsească Slatina. Măsura a fost revocată însă de instanță.

Tot anul trecut, pe 15 mai, procurorul Sorin Iașinovschi de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a clasat dosarul în cazul Adinei Florea, procuroarea care a câștigat concursul pentru șefia secției și cea care instrumenteaza ”dosarele” Laurei Codruța Kovesi. Adina Florea era vizată pentru abuz în serviciu. Dosarul a fost clasat în baza articolului 16 litera a din Codul de procedură penală, adică „fapta nu există”.

În august 2018, Parchetul general (PG), Secția de urmărire penală și criminalistică (SUPC), a deschis un dosar pentru a depista cine i-a dat protocolul lui Vâlcov.

Parchetul general avea informaţii că protocolul a fost sustras din camera documentelor clasificate de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Adina Florea era adjunctul procurorul general al PCA Constanţa şi şefa structurii de securitate a acestui parchet, adică direct responsabilă cu documentele clasificate.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te