”Eforturile pentru infrastructura instanţelor trebuie să continue, trebuie să se realizeze pentru că o societate nu poate să existe, mai ales în vremuri atât de delicate cum sunt cele de astăzi, fără a avea un sistem de drept eficace, care să inspire încredere cetăţeanului şi care, astfel, să menţină echilibrul, şi social, şi juridic, şi axiologic în societatea românească de astăzi”, a afirmat Radu Marinescu, la inaugurarea sediului Judecătoriei Hârlău, din judeţul Iaşi.
O judecătorie nouă a fost inaugurată în România. Investițiile în sistemul judiciar sunt puține
El a amintit că s-a reuşit, ”în perioada aceasta destul de tumultuoasă”, adoptarea Strategiei Naţionale a Sistemului Judiciar 2025-2029, ”pentru a pune accentul pe infrastructură, pe calitatea actului de justiţie, pe prevenirea criminalităţii organizate, pe digitalizare – care, din punctul meu de vedere, reprezintă o provocare, dar şi un instrument absolut necesar pentru Justiţia viitorului, pentru simplificare, pentru eficientizare – şi, bineînţeles, pe pregătirea profesională şi pe competenţă, care trebuie să fie cuvântul de ordine, mai ales într-o dimensiune de intelectualitate şi de responsabilitate, precum cea a magistraturii”.
Marinescu a precizat că Ministerul Justiţiei face eforturi susţinute pentru ca infrastructura instanţelor de judecată să fie ”cât mai corespunzătoare aşteptărilor, atât ale profesiei, cât şi ale publicului”.
Citeşte şi: 14.000 lei pensie specială pentru judecătorul Vasile care îl vrea pe Călin Georgescu în turul 2
Sediul Judecătoriei Hârlău a trecut printr-un amplu proces de modernizare şi de reparaţii capitale, ca urmare a unei investiţii de aproximativ 7,3 milioane de lei, din bugetul propriu al Ministerului Justiţiei.
Citeşte şi: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești atacă decizia de suspendare a anulării alegerilor
”Ministerul Justiţiei vă este alături, vă este un partener, va sprijini toate proiectele dumneavoastră şi împreună trebuie să atingem acel deziderat pe care l-am amintit şi în debutul intervenţiei mele, şi anume împreună să câştigăm, să consolidăm încrederea cetăţeanului”, le-a transmis magistraţilor Radu Marinescu.