Pe parcursul a două procese, a reuşit să obţină anularea sancţiunii. Sentinţa poate fi una de referinţă pentru numeroşii şoferi aflaţi în situaţii similare.
Cât de închisă poate fi folia neagră de pe geamuri sau stopuri?
De loc din satul Zagavia, comuna Scobinţi, A.C.D. a fost oprit de poliţişti în primăvara anului trecut, în apropierea blocului Tarom, pe când se afla la volanul unui Volkswagen. Poliţiştii au constatat că automobilul avea aplicată o folie neagră pe geamurile laterale din faţă şi că stopurile fuseseră tratate chimic, aşa cum au consemnat în procesul-verbal.
La momentul respectiv, A.C.D. a menţionat la rubrica „obiecţiuni”, că nu tratase triplele în niciun fel.
Totuşi, el a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 870 lei şi i s-a reţinut certificatul de înmatriculare al maşinii. Nemulţumit de decizia poliţiştilor, A.C.D. s-a adresat instanţei.
Conform legii, nu este permisă diminuarea transparenţei geamurilor aflate în câmpul de vizibilitate principal, respectiv parbrizul, luneta şi geamurile laterale faţă, dacă acest lucru duce la scăderea semnificativă a vizibilităţii. Concret, transparenţa minimă pentru câmpul vizual principal trebuie să fie de 75%, iar pentru restul geamurilor, de 70%.
Acesta a fost şi principalul argument invocat de A.C.D. în favoarea sa. Folia aplicată pe geamurile laterale asigura o transparenţă de 88%, conform declaraţiei de conformitate emisă de service-ul care le montase, deci respectau normele. În privinţa stopurilor, A.C.D. a explicat că acestea nu mai erau cele originale.
Le schimbase cu altele, de culoare mai închisă într-adevăr, dar şi acestea purtau sigla E-mark, care atestă conformitatea cu normele europene.
Magistraţii Judecătoriei au fost de acord cu prima parte a argumentaţiei, cea referitoare la folie. În privinţa stopurilor, ei au apreciat însă că, deşi ele erau marcate cu sigla E-mark, acest lucru nu însemna că erau în regulă, mai ales că A.C.D. recunoscuse că erau mai întunecate.
Judecătorii au dispus anularea parţială a procesului-verbal, înlocuind amenda cu un avertisment şi obligând Poliţia să-i returneze certificatul de înmatriculare.
Citește mai multe pe Ziarul de Iași.