Cine a fost haiducul Anghel Șaptecai, de fapt? Publicul larg cunoaște personajul, pentru că Florin Piersic l-a interpretat în trei filme din seria „Haiducilor”: „Haiducii lui Şaptecai”, „Zestrea domniţei Ralu” şi „Săptămâna nebunilor”, realizate, toate, în 1971. Dar eroul popular întruchipat de marele actor chiar a existat în realitate.
Cine a fost haiducul Anghel Șaptecai, de fapt? Florin Piersic l-a interpretat în filme
Mulți îți aduc aminte, poate, strigătul lui Florin Piersic - „Cuțit, cuțit, cuțit/ De trei ori te-am ascuțit/ La tocilă pe pietroi/ Să tai capu la ciocoi!” - atunci când Anghel Șaptecai, personajul intepretat de el, este eliberat din ocnă cu ajutorul haiducilor săi.
Dar haiducul care a fost sursa de inspirație a trei dintre filmele din seria „Haiducilor” a existat în realitate, nefiind un personaj fictiv.
Anghel Șaptecai, pe numele său Anghel Panait, s-a născut în Vâlcele, Olt și a haiducit la început în pădurea Strehareţ apoi în toată Oltenia şi până în Bucureşti.
A fost spaima boierilor şi chiar a domniorului, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, implicându-se în multe atacuri asupra celor privilegiați.
Citește și: Cine a fost haiducul Pavel Lotru? A provocat o criză financiară în Imperiul Habsburgic
De asemenea, a participat la luptele împotriva turcilor alături de un alt haiduc legendar, Iancu Jianu, potrivit bimbirica.wordpress.com.
În cele din urmă, s-a făcut cârciumar la Drăgăşani, apoi chiar în Bucureşti, unde s-a căsătorit cu o femeie bogată, tot cârciumareasă.
Marga Barbu și Toma Caragiu au fost hangița Anița, respectiv Răspopitul, în filmele în care Piersic l-a interpretat pe haiducul Anghel Șaptecai - Foto: Facebook - Colecția „Mari Actori Romani”
Destinul i-a jucat, însă, un renghi mortal: după ce scăpase de gloanțele și săbiile arnăuților domnești și ale turcilor, Anghel și-a găsit sfârșitul într-un mod pe care nu l-ar fi anticipat nimeni.
Ca într-o poveste melodramatică, el a murit otrăvit de propria soție. Aceasta a fost orbită de gelozie când l-a prins că, în drumurile spre fosta cârciumă din Drăgăşani, unde se ducea des să se aprovizioneze cu vin, avea o ibovnică foarte tânără.
Viaţa sa a stat la baza filmului românesc „Haiducii lui Şaptecai”, regizat de Dinu Cocea, al patrulea din seria peliculelor cu haiduci, dar primul în care rolul principal este jucat de Florin Piersic.
Personajul lui Anghel apare, de asemenea, în filmele „Zestrea domniţei Ralu” şi „Săptămâna nebunilor”. În ele, haiducul se iubește, de asemenea, cu o cârciumăreasă, Marga Barbu fiind hangița Anița, între cei doi fiind o dragoste cu năbădăi.
Citește și: Cine a fost haiducul Pintea Viteazul? De ce i s-a spus „cel mai important român al secolului 17?
Dar, spre deosebire de viața personajului real, Anghel nu moare în film, cea de-a treia peliculă și ultima din serie terminându-se cu pregătirea participării haiducilor conduși de Anghel la Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821.
Povestea celebrului strigăt pe care l-am pomenit la începutul articolului a fost explicată chiar de Florin Piersic. Marele actor a recunoscut că a fost o idee de-ale lui, replica nefiind în scenariul scris de Eugen Barbu.
Anghel Șaptecai și hangița Anița au avut o iubire cu năbădăi în filme, dar în viața reală povestea s-a terminat tragic - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
„Am copilărit la Corlata, o localitate din judeţul Suceava. Odată, în timp ce ne jucam, l-am lovit pe unul, Gavrilă, iar noi îi spuneam Cioltan.
Şi el urla cât îl ţineau plămânii, de fiecare dată când îl atingeam „Cuţit, cuţit, cuţit/ de trei ori te-am ascuţit/la tocilă, de pietroi/ să tai capul la tâlhari” – asta era iniţial replica, eu am modificat-o doar puţin pentru film”, a spus Piersic, conform adevarul.ro.
Filmările la trei producții în același an a fost un adevărat tur de forță pentru Piersic și ceilalți actori. Mai mul, acesta era implicat și în producia „Mihai Viteazul”, regizată de Sergiu Nicolaescu, dar și în câteva piese de teatru.
Piersic a mărturisit că a putut duce rolurile la capăt pentru că se îndrăgostise de personajul Anghel Șaptecai.
„Vă daţi seama ce greu îmi era să mă împart între filmul lui Sergiu Nicolaescu, să fiu la Rucăr, pentru „Zestrea Domniţei Ralu”, şi să mai fac şi teatru? Noroc că eram îndrăgostit de Anghel Şaptecai, iar asta m-a ajutat enorm să duc filmările la bun sfârşit”, a recunoscut actorul.
Citește și: Cine a fost haiducul Ioniță Tunsu? Cum l-a umilit pe generalul Kiseleff, guvernatorul Țărilor Române
De altfel, și personajul Răspopitului, interpretat în aceleași pelicule de Toma Caragiu, a fost inspirat după unul real, haiducul Ioniță Tunsu.
Acesta a fost paracliser (fost țârcovnic) la Biserica Sf. Gheorghe Vechi, de pe Calea Moșilor de astăzi, dar și la Biserica Sfinții Voievozi de pe Calea Griviței, numită, pe atunci, Drumul Târgoviștei.
Dar Anghel Șaptecai va rămâne pentru multă vreme un haiduc legendar al Olteniei, care va purta mreu chipul lui Florin Piersic.