Când a apărut mita la români? Oferirea de bani sau de cadouri cuiva cu putere de decizie în scopul de a obține o favoare, de a rezolva o chestiune dificilă a devenit o realitate care a traversat secolele în societatea românească. Iar „rădăcina” acestui flagel, ajuns, cumva, o „lege nescrisă”, se găsește în adâncul istoriei, acum mai bine de o jumătate de mileniu.
Când a apărut mita la români? Mihai Viteazul a plătit 1.500.000 de galbeni pentru a obține tronul
Despe mită s-ar putea scrie volume întregi și tot n-am fi siguri că am epuiza nuanțele subiectului.
Dacă citim în dicționare, definiția mitei e relativ simplă: „Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios”, conform dexonline.ro.
Ca sinonime găsim șpaga și șperțul. Sună destul de sec, de limitat față de amploarea și labirintul din culise pe care-l presupune acest obicei.
Citește și: Fostul ministru Nelu Tătaru, acuzat că ar fi luat mită de 100 de ori. Demis de Nicolae Ciucă
Când zicem mită, probabil că, din automatism, ne-am putea gândi prima oară la tributul pe care voievozii Țărilor Române au fost nevoiți să-l plătească Imperiului Otoman, pentru a asigura liniștea principatelor și a propriilor domnii.
Dar haraciul, așa cum i se spunea tributului, era, practic, o obligație economică oficială, „la vedere”, ce semăna mai degrabă cu o „taxă de protecție”.
În Țara Românească, primul domnitor care a plătit tribut a fost Vlad I Uzurpatorul, în 1395, cel care l-a înlăturat de pe tron, vreme de aproape doi ani, pe Mircea cel Bătrân, în vremea sultanului Baiazid I.
Nu se cunoaște suma plătită de acesta, în schimb se știe că, după reocuparea scaunului domnesc, Mircea cel Bătrân achita, la 1415, turcilor conduși în acel moment de sultanul Mehmed I, suma de 3.000 de galbeni, conform istoriaintimp.blogspot.com.
Trebuie spus că galbenul era numele popular dat ducatului austriac, inspirat de modelul celui venețian și a florinului florentin, ce conținea aproximativ 3,5 grame de aur fin. Asta însamnă că tributul plătit de domnitor, la acea oră, era de circa 10 kilograme de aur.
Plata acestei obligații economice s-a stabilizat şi a început să fie achitată și de urmaşii lui Mircea. Treptat, odată cu expansiunea otomanilor, aceasta s-a mărit, ajungând la mijlocul secolului al XV-lea, la 10.000 ducaţi.
În timpul lui Suleyman Magnificul, în secolul al XVI-lea, tributul a crescut accelerat, pornind de la cei 14.000 ducaţi plătiţi de Radu de la Afumaţi şi ajungând la suma de 50.000 de ducaţi plătiţi în 1545 la învestirea lui Mircea Ciobanul, potrivit adevarul.ro.
După moartea Magnificului, tributul a continuat să crească, atingând recordul de 104.000 ducaţi în ultimele două decenii ale secoluluial XVI-lea.
Murad al III-lea a fost primul sultan despre care se știe sigur că a luat mită - Foto: Arhiva
În cazul Moldovei, Petru Aron este cel care plătește primul haraci, în vara anului 1456, speriat de puterea otomană care abia cucerise Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, în 1453.
Valoarea acestuia s-a ridicat la 2.000 de galbeni, în general, poziționarea geografică a Moldovei făcând ca nivelul tributului să fie tot timpul ceva mai mic decât cel fixat Țării Românești.
La urcarea pe tronul Moldovei, în 1457, Ștefan cel Mare a moștenit această obligație și a continuat să o plătească vreme de 16 ani, Chiar mărită la 3.000 de galbeni.
Citește și: Românii spun la ce spitale dau șpagă. Unde este cel mai scump să te tratezi?
Dar, în 1473, a refuzat să mai achite tributul, lucru care, alături de implicarea domnitorului în luptele pentru tron din Țara Românească, a dus la aproape două decenii de conflicte sângeroase cu Imperiul Otoman, presărate cu multe victorii, dar și destule înfrângeri.
În cele din urmă, părăsit de puterile creștine, în special de polonezi, Ștefan a fost nevoit să accepte din nou plata tributului. Documente din 1503 arată că, la 1492, Moldova dădea 4.000 de ducați în schimbul păcii cu otomanii.
Urmașii marelui voievod au fost forțați să plătească sume tot mai mari. Astfel, în timpul primei sale domnii, Petru Rareş îi trimitea lui Suleyman Magnificul 10.000 de ducaţi, apoi 30.000 de ducaţi, după 1541, către nepotul acestuia, sultanul Murad al III-lea, primul padișah despre care se știe public că primea și mită.
Iar acum ne-am apropiat de subiect, de fapt. Prima formă de mită, plătită tot către demnitarii otomani aflați în diverse funcții, a fost, de fapt, tot una așa-zis oficială. A fost vorba de peșcheșuri.
Acestea erau plocoane obligatorii oferite anual sau ocazional. Primele peșcheșrui se crede că au fost date din politețe, deci benevole. Cu trecerea timpului, tot mai mulți dregători otomani au început să fie recompensați în acest fel.
Nu se ofereau doar sume de bani ci, conform istorie-pe-scurt.ro, în a doua jumătate a veacului al XVI-lea se ofereau șoimi (70 din Moldova, 20 din Țara Românească și 20 din Transilvania), cai (20 din Moldova și 20 din Țara Românească), blănuri de samur, de râs și de veveriță, stofe fine, dar și colți de morsă.
Otomanii au luat din Țările Române, de-a lungul secolelor, tot ce s-a putut, indiferent de forma în care au făcut-o - Foto: adevarul.ro
Pe lângă acestea, românii mai erau obligați să livreze la prețuri preferențiale diverse bunuri, să participe la războaie alături de turci, să trimită pe cheltuială proprie meseriași cu diverse specializări, să le transporte felurite bunuri.
Dar granița între oficial și neoficial a devenit tot mai subțire, din momentul în care nefericitele lupte pentru obținerea tronului în Țara Românească și Moldova între diverși pretendenți au devenit, cu rare excepții, o normalitate. Una de pe urma căreia demnitarii otomani s-au grăbit să profite.
Așa au apărut rușfeturile, adică mita propriu-zisă, cea care nu era înregistrată în niciun act și intra direct în vistieria beneficiarului. Iar acest obicei va deveni, treptat, tot mai împovărător, depășind ca valoare chiar și haraciul ori peșcheșurile.
Cine voia să-și „cumpere domnia” ori să se mențină pe tron avea de plătit sume uriașe pentru asta.
Citește și: Certificatele de deces, eliberate la Spitalul de Urgență din Constanța cu mită. 3 asistente reținute
Chiar și Mihai Viteazul, în 1593, pentru a putea obține tronul Țării Românești, a plătit, îndatorându-se până peste cap, o mită absolut imensă, de 1,5 milioane de galbeni, către diverși demnitari otomani, inclusiv inamicului de mai târziu, marele vizir Sinan Pașa, scrie historia.ro.
Sistemul rușfetului - numit și „mâzdă” sau „sfănțuială” - a ajuns atât de practicat, încât făcea parte din ansamblul formulelor de politețe, iar persoanele oficiale le pretindeau pe față.
Corupția a atins cele mai înalte forme mai ales începând cu sultanatul lui Murad al III-lea, nepotul lui Suleyman Magnificul, care a condus Imperiul Otoman în perioada 1574-1595.
Surse otomane și habsburge îl acuză de a fi acceptat beneficii imense, inclusiv 200.000 de ducați de la un funcționar pentru a obține guvernarea în Tripoli și Tunisia, întrecând astfel mita pe care o luase marele vizir de la rivalul său la acel post.
Ulterior, la fel cum multe mâncăruri ajunse în Țările Române pe filieră turcească au devenit „tradiționale românești”, la fel și obiceiul rușfetului, adică al mitei, a căpătat, treptat, tente tot mai autohtone, ajungând un fel de leg nescrisă a societății, incusiv în perioada monarhiei, a comunismului și, firește, și după 1990.
