Grupul se prezintă la reședința lui Iorga de la Sinaia, spunându-i soției lui că sunt de la Poliția Legionară și îl duc pe profesor la București, la un interogatoriu. Corpul său neînsuflețit a fost găsit în pădure a doua zi dimineață. Fusese împușcat de nouă ori.
Iorga, la rândul său antisemit și fondator al Partidului Naționalist-Democrat, împreună cu A. C. Cuza (cel care va pune bazele Ligii Apărării Național-Creștine), intră în conflict cu legionarii în 1932, când semnează un decret prin care scoate mișcarea în afara legii.
Conflictul dintre Iorga și legionari se amplifică în 1938, când Corneliu Zelea Codreanu îi trimite o scrisoare defăimătoare, iar Iorga îl dă în judecată.
Deși istoricul își retrage plângerea, procesul continuă, iar Codreanu este arestat. În toamna lui 1938, Codreanu și alți lideri legionari sunt omorâți.
Explicația oficială a fost că ar fi încercat să fugă de sub escortă în timp ce erau transportați la Jilava. Ca reacție, legionarii l-au asasinat pe prim-ministrul Armand Călinescu, pe motiv că a coordonat omorârea „Căpitanului“.
După crearea statului național legionar, condus de Horia Sima și generalul Antonescu, în septembrie 1940, legionarii comit o nouă serie de asasinate: în noaptea de 26 spre 27 noiembrie, are loc masacrul de la Jilava, când 64 de foști demnitari din regimul lui Carol al II-lea sunt omorâți în închisoare. Urmează asasinarea istoricului Nicolae Iorga și a economistului Virgil Madgearu.
După doar două luni, în 21-23 ianuarie 1941, are loc rebeliunea legionară: tentativa de lovitură de stat a mișcării eșuează, iar Antonescu preia întreaga putere, până la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, în august 1944.
Noiembrie, ultimul bal
24 noiembrie 1989: Nicolae Ceaușescu este reales, cu unanimitate de voturi, în funcția de secretar general al PCR. În jurul României se prăbușiseră aproape toate regimurile comuniste, dar Ceaușescu părea convins că poate să reziste: el a citit timp de șase ore, în deschiderea Congresului, un raport în care se lăuda, printre altele, că a dublat numărul caloriilor consumate de români, față de 1950.
„Nimic nu poate să oprească lumea la nivelul actual de dezvoltare al unor țări sau al altora”, spunea Ceaușescu în discursul său, cu o lună înainte de a fi împușcat.
Începutul unei frumoase prietenii
26 noiembrie 1942: Filmul „Casablanca“ debutează la New York. Trupele americane tocmai debarcaseră în Africa de Nord, așa că publicul a fost atras de titlu, iar filmul a obținut un succes nesperat.
A primit Oscarul pentru cel mai bun film și pentru cel mai bun regizor, Michael Curtiz. În 1943, a fost interzis în Irlanda, fiindcă ar fi încălcat neutralitatea țării, descriindu-i pe naziști „într-o lumină sinistră“.
Osman Pașa se predă
28 noiembrie 1877: După încercarea eșuată de a sparge încercuirea Plevnei, generalul Osman-Pașa s-a predat colonelului român Mihail Cerchez și a semnat capitularea armatei turce.
La București, mulțimea, fericită la aflarea veștii, se duce la casa lui C. A. Rosetti, care spune celebra frază: „Domnilor, am luat Plevna externă, ne rămâne să luăm și Plevna internă“.
Apelul său la reforme n-a fost ascultat, dimpotrivă, l-a dus în conflict cu Ion Brătianu.