CALENDAR 18-24 octombrie - Rușinea Armatei Române

DE Mircea Marian, Flavia Drăgan | Actualizat: 18.10.2019 - 14:18

23 octombrie 1941: Are loc masacrul de la Odessa, din ordinul mareșalului Ion Antonescu, ca represalii după aruncarea în aer a Comandamentului Armatei Române din Odessa, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

SHARE

Se estimează că cel puțin 25.000 de evrei au fost omorâți de soldații români, ajutați de jandarmi și poliție, iar alți 35.000 de evrei au fost deportați, potrivit Raportului Final al Comisiei Wiesel.

În vara lui 1941, Armata Română începe lupta alături de Germania nazistă pentru a elibera Basarabia și Bucovina de Nord, ocupate de URSS, însă, după eliberarea teritoriilor românești, mareșalul Antonescu a decis să continue războiul contra sovieticilor și dincolo de Nistru.

Generalul Ion Glogojanu a fost cel care a condus operațiunea de eliberare a Odessei din mâinile sovieticilor. Glogojanu a stabilit cartierul general al Armatei Române în fostul sediu al NKVD (poliția secretă sovietică), în ciuda avertismentelor că „unitățile comuniste în retragere au minat clădiri și locuri“, potrivit unei circulare semnate de guvernatorul Transnistriei, Gh. Alexianu.

În noaptea de 22 octombrie, sediul Comandamentului sare în aer, omorându-l pe general, 15 ofițeri, 46 de soldați, patru ofițeri germani și mai mulți civili.

Ca urmare, mareșalul Antonescu îi cere șefului Marelui Stat-Major, Iosif Iacobici, să ia „măsuri drastice de pedepsire“. În acea noapte, au fost spânzurați câteva mii de evrei de stâlpii de electricitate ai troleibuzelor din oraș.

Alți 25.000 de evrei au fost mânați pe câmp, unde au fost închiși în nouă magazii, „ciuruite cu foc de mitralieră și pușcă, udate cu gazolină și incendiate, cu excepția ultimei, care a fost aruncată în aer“, potrivit raportului lui Iacobici.

Ultima magazie a fost aleasă pentru a îndeplini ordinul expres a lui Antonescu: a fost umplută cu evrei și aruncată în aer la ora 5.45 p.m, momentul exact în care a explodat sediul Comandamentului.

Masacrul de la Odessa este doar unul dintre episoadele rușinoase ale Holocausului românesc, în care și-au pierdut viața până la 380.000 de oameni.

Moartea unui dictator

20 octombrie 2011: Războiul Civil din Libia se apropie de final, iar forțele rebele îl capturează pe dictatorul libian Muammar Gaddafi în orașul său natal Sirte și îl ucid la scurt timp după aceea.

Convoiul cu care Gaddafi a fugit din Tripoli fusese interceptat de avioane NATO și distrus în cea mai mare parte. Dictatorul libian a fost descoperit de rebeli într-o conductă, unde se ascundea împreună cu gărzile sale. Potrivit unor relatări, rebelii l-au lovit și l-au împușcat mortal în abdomen și în cap.

Bucureștiul are gară

19 octombrie 1869: Are loc inaugurarea oficială a liniei ferate București-Giurgiu, prima din România, iar Filaret devine prima gară a Bucureștilor.

Linia a fost construită de către compania engleză „John Trevor Barclay & John Staniforth“.

Viteza medie a primului tren care a străbătut ruta a fost de 45 de kilometri pe oră, distanța de 67 de kilometri fiind parcursă în circa 90 de minute.

Vagoanele erau iluminate cu ulei de rapiță, nu aveau încălzire și nici instalații sanitare.

România aderă la Tripla Alianță

18 octombrie 1883: : S-a semnat, la Viena, într-un cadru strict secret, tratatul de alianță româno-austro-ungar. Tratatul prevedea obligația celor două părți de a-și veni în ajutor în caz de atac neprovocat.

Aproape imediat, Germania aderă și ea la alianță. În mai 1888, și Italia a semnat pactul.  Deși Tripla Alianță a fost reînnoită în 1902 și 1912, atât Italia, cât și România au intrat în război de partea Antantei.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te