Rodrigo Maxim este liderul sindical care a cerut ca angajații CFR să facă grevă.
Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România a organizat luni un miting de protest la Ministerul Transporturilor solicitând aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli la CFR Călători şi CFR Infrastructură şi aplicarea Statutului personalului feroviar.
Citește și: Grevă pentru salarii la CFR, care anunță pierderi de 1,4 miliarde. Șeful are „două bucăți Mercedes”
Rodrigo Maxim a fost Vicepreședinte CSN Meridian în perioada aprilie 2010- 2021. Din 2023 este chiar președintele acestui sindicat.
Rodrigo Maxim, sindicalistul care cere grevă pe CFR
Este inginer, după ce a absolvit Facultatea de Trnsporturi din Universitatea București în specializarea drept cu Examen de Liciență în sesiunea iulie 2009 la Facultatea de Drept și Administrație Publică București - Universitatea ,,Spiru Haret,, din București.
Rodrigo Maxim este încadrat în funcția de expert relații sociale la CFR, deși este inginer de profesie de unde câștigă 73.000 de lei. Ca președinte de sindicat ia 37.000 de lei, iar ca membru al Consiliului Economic și Social ia 30.000 de lei. În total, a câștigat, în 2021, suma de 140.000 de lei, adică 11.600 de lei.
De ce a ales să devină expert social și nu inginer
Din 2011 și până în 2014, liderii sindicali au beneficiat de un bonus financiar substanţial, mascat în contractul colectiv de muncă sub formă unei remuneraţii lunare pentru „asistent relaţii sociale”.
Însă, în 2014, Curtea de Conturi a României a constatat că asistentul în relaţii sociale nu figurează ca job în nomenclatorul de meserii al Ministerului Muncii, şi, ca atare, acordarea acestui stimulent financiar era ilegală, a scris puterea.ro
De la 1 decembrie 2014, an de an, circa peste 70 de liderii sindicali, au devenit experți în relaţii sociale, postura din care au beneficiat şi de o remuneraţie lunară la nivelul unui operator de exploatare comercială (gradul II) – între 2.500 şi 2.560 de lei -, sau la nivelul unui instructor sau mecanic-instructor (gradul I) – între 3.305 şi 3.365 de lei.
Între timp aceste remunerații lunare s-au majorat ajungând la circa 5.700 de lei. În plus, toţi experţii în relaţii sociale au beneficiat gratuit din partea companiei CFR de un autoturism cu 150 până la 250 de litri de carburant lunar şi de telefon cu un abonament de 20 de euro.
Ministerul Transporturilor, CFR SA are astăzi 33 de experți relații sociale, CFR Călători-29, iar CFR Marfă-7. Asta înseamnă 69 de lideri sindicali deveniți și experți în relații sociale.
CFR se află într-o situație extrem de delicată cu pierderi estimate în acest an la 1,4 miliarde de lei.