George Simion a fost șomer până la 26 ani și nu a avut venituri. Spune că meseria sa a fost de golan

DE Petre Bădică | Actualizat: 21.03.2025 - 14:24
George Simion a fost șomer până la 26 ani și nu a avut venituri - Foto: INQUAM PHOTOS / Călin George
George Simion a fost șomer până la 26 ani și nu a avut venituri - Foto: INQUAM PHOTOS / Călin George
George Simion a fost șomer până la 26 ani și nu a avut venituri - Foto: INQUAM PHOTOS
George Simion a fost șomer până la 26 ani și nu a avut venituri - Foto: INQUAM PHOTOS

George Simion a fost șomer până la 26 de ani. El nu a avut niciun venit declarat până la această vârstă. George Simion spune că nu a avut timp să muncească deoarece a fost ocupat să continue mișcarea de stradă a „golanilor” din 1990.

SHARE

George Simion nu poate dovedi din ce a trăit timp de 12 ani: din 2008, când a terminat facultatea, și până în 2020, când a devenit parlamentar. 

Newsweek continuă seria articolelor despre începuturile învăluite în mister (dubioase) ale lui George Simion. Un individ fără ocupație, fără venituri declarate, fără casă sau moșteniri își permite să organizeze manifestații de stradă, proteste, marșuri. 

99% din tinerii cu o situație asemănătoare cu cea pe care a avut-o Gerorge Simion se angajează la 22 de ani sau chiar în timpul facultății dacă nu au părinți cu o situație financiară bună. 

George Simion a fost șomer până la 26 ani și nu a avut venituri. Spune că meseria sa a fost de golan

Newsweek a scris, zilele trecute, despre ingineriile financiare ale lui Simion. George Simion a pretins, în ultimii 5 ani, că a trăit cu doar 1.200 de lei pe lună. Restul salariului de parlamentar îl donează. 

Cu toate astea, George Simion a reușit să pună deoparte, în ultimele 2 luni, suma de 250.000 de lei.

George Simion a păstrat darul de nuntă de 400.000 euro, deși anunțase că îl donează ca să facă un spital. Nu l-a făcut. Ulterior, banii i-au dispărut din declarația de avere.

Simion a pretins că a cumpărat de acești bani brânză, carne și țuică. Becali i-a distrus explicația, susținând că i-a dat gratuit 3 tone de brânză la nuntă.

Detalii în LINK-urile de mai jos:

Citește și: Ingineriile financiare ale lui Simion: Îi dispar 400.000€ din cont. Economisește 50.000€ în 2 luni

Citește și: George Simion a strâns 400.000 € la nuntă și a păstrat banii, deși a promis că face un spital

George Simion a trăit cu aer timp de 4 ani

George Simion s-a angajat abia la 26 de ani la firma lui Marius Lulea, colegul său de partid de azi. Lulea pretinde scaunul de premier dacă Simion ajunge președinte. 

Până la 26 de ani, George Simion a fost șomer și nu poate explica din ce a tăit și cine i-a finanțat acțiunile de protest pe care le-a organizat. George Simion refuză dialogul cu Newsweek România.

Șomer și fără venituri, Simion nu a avut o viață grea, nu a trăit stând acasă din veniturile părinților. 

În anii 2008-2012, George Simion a cutreierat țara și a trăit inclusiv la București. „S-a remarcat ca lider al grupării „Noii Golani”, care se dorea a fi o continuare a mişcării de stradă din 1990”, după cum singur se laudă.

În timp ce avea venituri zero și era șomer, între 2006 și 2011 „organizează și participă la mitinguri”. Face vizite dese la Chișinău sau în Ardeal, la Alba Iulia, deși nu are bani nici de tren.

George Simion, din șomer devine brusc director  

La 26 de ani, fără să fi muncit o secundă în viața lui, George Simion se angajează brusc director de marketing. Așa ceva nu se întâmplă în lumea reală. 

Salariile lunare primite de George Simion au variat între 411 lei și 3.000 de lei pe lună. Niciun director nu ar accepta asemenea sume. Marketingul pe care directorul George Simion îl făcea consta în promovarea pe FB a caselor pe care le construia colegul său de partid Marius Lulea. 

Surse din anturajul lui Simion susțin că acesta nu a muncit efectiv la firma lui Lulea. Interesul lui Simion era să poată demonstra că are totuși un loc de muncă și are asigurare.  

Despre veniturile infime declarate de Simion la singura slujbă pe care a avut-o citiți mai jos:

Citește și: Profesia lui George Simion este „activist”. Angajat doar în acte ca director la firma unui lider AUR

Simion se face că muncește la firma lui Lulea timp de 9 ani, între 2012 și 2020, an în care AUR intră în Parlament și el ajunge deputat. 

George Simion are mari șanse să intre în turul al doilea al alegerilor prezindențiale bazându-se pe voturile lui Călin Georgescu. La fel ca Georgescu, Simion nu poate demonstra cine l-a finanțat. 

Diferența este că Georgescu nu poate demonstra cine i-a finanțat campania electorală. George Simion nu poate dovedi cine i-a finanțat întreaga viață și activitatea de „revoluționar”. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te