TVR, sub conducerea Doinei Gradea, sparge sute de mii de lei pe deplasările externe ale directorilor

DE Petru Zoltan | Actualizat: 22.02.2019 - 08:29
Doina Gradea

Sub pretextul realizării unor reportaje și transmisii în direct, TVR Cluj a deplasat 17 oameni în Israel.

SHARE

Televiziunea Română, sub conducerea Doinei Gradea, sparge sute de mii de lei pe deplasările externe ale directorilor și angajaților din teritoriu, care își propun realizarea unor emisiuni în străinătate. Cheltuielile sunt ținute la secret, iar audiența nu este monitorizată. Practic, deplasările sunt mai degrabă niște vacanțe de lux decontate din bani publici. Exemplul perfect de turism sub pretext jurnalistic a fost „Caravana România – Israel“ organizată de TVR Cluj, studio teritorial condus de Romeo Couți, un apropiat al Doinei Gradea.

20.000 de lei pentru „iscoade“

Șeful TVR Cluj, Romeo Couți, a fost în centrul mai multor scandaluri publice care au dus la demiterea sa în 2017. Atunci, mai mulți angajați ai studioului teritorial TVR Cluj l-au acuzat de management defectuos pentru că a dat iama în banii publici ai instituției pentru a-i cheltui pe proiecte megalomanice externe în Moldova, Ucraina sau Găgăuzia. În paralel, producătorii știrilor de la TVR Cuj erau obligați să se cârpească pentru că nu aveau bani pentru a trimite pe teren, la Cluj, echipele de filmare. În urma dezvăluirilor, Couți a fost demis. A fost recuperat, însă, și repus pe funcție de Doina Gradea.

COMPLICITĂȚI Romeo Couți, șeful TVR Cluj, a fost susținut de directoarea TVR, Doina Gradea, să cheltuie zeci de mii de dolari pentru emisiuni fără audiență

În noul mandat de coordonator cu atribuții de director al TVR Cluj, Romeo Couți a continuat să cheltuie bani publici pe proiecte exagerate. De data aceasta, a gândit proiectul „România - Israel“, care avea ca scop realizarea unor filmări și transmisii în direct pentru diverse emisiuni locale. În primă fază, a trimis trei angajați ai TVR Cluj în Israel pentru a identifica locurile de unde urma să transmită în direct. Astfel, pe 6 octombrie 2018, au plecat spre Israel cei trei angajați ai TVR Cluj care au avut și misiunea de a stabili niște posibile interviuri, dar și să realizeze trei reportaje de amploare. Printre acestea se afla și un reportaj despre localitatea Beer Sheva, oraș înfrățit cu Cluj Napoca.

Deplasarea celor trei angajați ai TVR a avut loc în perioada 6-13 octombrie 2018. Iar costurile au fost de aproximativ 20.000 lei, conform notei de fundamentare semnate de Couți.

Citește și CONFLICT GRAV DE INTERESE. TVR cumpără cărți scrise de șefa TVR

Echipă de 17 oameni deplasată în Israel

Cu o zi înainte ca cei trei să plece spre Israel, directorul Romeo Couți a compus o nouă notă de fundamentare prin care solicita aprobarea unui buget de 218.000 lei pentru proiectul caravana „România – Israel“. Conform documentului citat, Couți a propus deplasarea unei echipe formate din
17 persoane în Israel. Deplasarea urma să se facă în perioada 1-11 noiembrie 2018. Motivul? Realizarea unor filmări și câteva transmisii în direct pentru emisiunile „Regiunea în Obiectiv“, „Stația România - Israel“ și „Cântec și Poveste“ difuzate pe TVR Cluj, TVR3 și TVR Interanțional, în Jurnalele de Ştiri ale TVR1, TVR2 şi TVR3, precum și intervenții în direct în cadrul emisiunii „Observator Transilvan“. Toate producțiile au fost reunite sub titulatura „Caravana România - Israel“. În plus, se mai dorea prezentarea a două proiecte la sediul Institutului Cultural Român din Tel Aviv: o emisiune despre viața comunităților de evrei și prezentarea volumului „Auschwitz Alive“.

62.421 USD pentru câteva transmisii din Israel

Din echipa care urma să facă deplasarea în Israel nu putea lipsi directorul Couți. Chiar el a menționat în nota de fundamentare că va îndeplini rolul de producător general al evenimentului. În echipa șefilor au mai fost cooptați Emilia Avram – coordonator cu atribuții de producător, soții Karen Sebesi și Katalin Orban – ambii în calitate de jurnaliști și moderatori ai emisiunilor „Regiunea în Obiectiv“, respectiv „Observator Transilvan“.

Pentru diurna celor 17 persoane, TVR Cluj a plătit 7.106 USD. Cazarea echipei editoriale din care au făcut parte cinci persoane a costat 4.200 USD pentru șapte nopți, bani proveniți din bugetul TVR Cluj. Adică 840 USD de persoană. Directorul Couți a beneficiat de zece nopți de cazare pentru care s-a plătit suma de 1.200 de euro. Restul echipei tehnice s-a cazat zece nopți, pentru care s-au plătit 13.200 de dolari, bani obținuți de la Ministerul Românii de Pretutindeni. Alți 7.820 de dolari s-au cheltuit pentru transportul echipei și încă 3.220 de dolari s-au dus pe transportul altor șapte colaboratori.

Cum TVR pare că stă prost la capitol dotări, echipa lui Couți a închiriat echipamente în valoare de 18.700 de dolari. „Doar“ 4.675 de dolari s-au dus pe transportul intern al echipei. Practic, s-a ajuns la cheltuieli de 62.421 de dolari (din care 2.300 de dolari s-au dus pe cheltuieli neprevăzute).

Încă 115.000 USD pentru două ansambluri folclorice

De ce își dorea Couți să facă deplasarea în Israel? Pentru că urma să coordoneze echipa care trebuia să filmeze și să transmită în direct mai multe recitaluri folclorice ale Ansamblului Folcloric Profesionist „Dor Românesc“ Bistrița și Ansamblul Folcloric Național „Transilvania“ Baia Mare. Dar Romeo Couți nu s-a mulțumit doar cu atât. Ca un bun manager, a stabilit costurile pentru cele două ansambluri folclorice. Astfel, bistrițenilor li s-au stabilit costuri de 50.052 de dolari, cheltuieli în sarcina Centrului Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud, iar celorlalți li s-a stabilit o sumă 64.774 de dolari, bani asigurați de ansamblu.

Citește și 7 membri din Consiliul de Administrație al TVR o acuză pe Doina Gradea: Ascunde cheltuielile

TVR: costurile nu sunt publice, audiența nu e monitorizată

Am încercat să aflăm de la Televiziunea Română care a fost procedura de contractare și care au fost firmele la care a apelat directorul Romeo Couți pentru a deconta „excursia“ din Israel. Ne-am izbit de o secretomanie incredibilă, deși TVR este o instituție publică finanțată din bani publici. „Pentru realizarea proiectului «Caravana România – Israel»
s-au încheiat contracte comerciale. Referitor la solicitarea privind valoarea acestora, apreciem că informațiile solicitate nu se încadrează în dispozițiile legii invocate de dumneavoastră“, a transmis Adela Știrbescu, coordonator cu atribuții de director Cabinet al Președintelui Director General, Doina Gradea. Evident, nimic mai fals: Legea 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public se aplică chiar și televiziunii publice.

Întrebată ce audiențe au avut emisiunile coordonate de Romeo Couți, protejatul ei, Doinea Gradea a mai precizat prin șefa ei de cabinet că „programele caravanei România – Israel au fost difuzate pe TVR Cluj, TVR 3 și TVR
Internațional. Audiența acestor canale nu este monitorizată“. 

Newsweek România a scris la finalul anului trecut, în exclusivitate, că Romeo Couți a cumpărat din banii televiziunii publice o sută de exemplare dintr-o carte semnată chiar de el și căreia Doina Gradea i-a scris „Cuvântul“.

Sindicatul Român al Jurnaliștilor Mediasind a solicitat demiterea de urgență a Președintelui Director General Doina Gradea din fruntea televiziunii publice, invocând exercitarea de presiuni asupra reprezentantului salariațiilor din Consiliul de Administrație.

Citește și 200.000 de euro, plimbarea condamnatului Zgabercea și a Doinei Gradea la Eurovision

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te