Edi Ionuț Oprea a ales ca plângerea penală făcută de primarul sectorului 4, Daniel Băluță, împotriva unor jurnaliști ai Newsweek România și Libertatea să fie gestionată foarte prompt și foarte agresiv: jurnaliștii au fost chemați la audieri iar plângerea a fost scursă în publicații precum Cancan și Gândul pentru ca jurnaliștilor reclamați la DIICOT să li se facă reclamă negativă generoasă sub titluri prăpăstioase.
Citește și: EXCLUSIV Procurorii DIICOT vor clasa dosarul contra jurnaliștilor de la Newsweek și Libertatea
În ciuda faptului că plângerea lui Băluță nu indica nici un fel de probe în susținerea acuzațiilor de constituire de grup infracțional organizat și șantaj aduse jurnaliștilor Newsweek România și Libertatea, procurorul Oprea a ales nu doar să cheme jurnaliștii la audieri, ci și să ceară dezvăluirea identității reale a unui jurnalist care a semnat cu pseudonim articolul din Newsweek România despre primarul Băluță.
Un astfel de avânt este cel puțin ciudat printre procurori, care la plângeri care nu menționează nici un fel de probe dau soluție de clasare "de pe scaun".
Citește și: CPJ, despre DIICOT vs Newsweek, Libertatea: Autoritățile trebuie să-nceteze anchetarea jurnaliștilor
Procurorul Edi Ionuț Oprea, însă, a preferat să își ignore șeful direct și să lucreze direct cu șefa interimară a DIICOT, procurorul Oana Daniela Pâțu. Ba chiar i-ar fi spus acesteia că îi cheamă pe jurnaliști la audieri pentru a face "puțin circ".
Lipsa de probe din dosar nu a împiedicat-o pe Pâțu să-și aprobe subordonatul, căruia i-a girat demersul de a ancheta jurnaliști.
Oana Daniela Pâțu a fost numită interimar la DIICOT pe 24 septembrie 2020, după demisia Giorgianei Hosu, în urma scandalului declanșat de închiderea dosarului "10 august".
Oana Daniela Pâțu a fost numită în data de 27 august 2019 în funcția de procuror-șef al Serviciului de combatere a traficului intern de droguri din cadrul DIICOT, pentru o perioadă de trei ani.
”Din datele existente la nivelul direcției de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii rezultă că doamna procuror Pâțu Oana Daniela are o vechime în funcția de procuror de 16 ani și 10 luni, nu a fost sancționată disciplinar în ultimii trei ani de activitate, iar la ultima evaluare a activității profesionale a fost apreciată cu calificativul «foarte bine»”, se arată în hotărârea CSM din 2019, potrivit Libertatea.