EXCLUSIV Mafia deșeurilor, la Mediu: percheziții la directorul Florin Răzvan Alecu. Rolul lui Truică

DE Alexandru Pop | Actualizat: 12.04.2021 - 22:27
EXCLUSIV Mafia deșeurilor, la Mediu: percheziții la directorul Florin Răzvan Alecu. Rolul lui Truică/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
EXCLUSIV Mafia deșeurilor, la Mediu: percheziții la directorul Florin Răzvan Alecu. Rolul lui Truică/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Florin Răzvan Alecu, directorul Direcției Schimbări Climatice și Dezvoltare Durabilă din Ministerul Mediului, este vizat de o anchetă a procurorilor legată de colectarea și reciclarea fictivă a 38.000 de tone de deșeuri.

SHARE

Poliţia Română a anunțat, luni dimineaţă, că ofițerii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, efectuează 24 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Dolj, Ilfov, Olt, Prahova şi Timiş.

Citește și: Legătura dintre reciclatori, clanuri țigănești, un milionar și un patron de presă

Surse din cadrul Poliției Române au precizat pentru Newsweek România că sunt vizate în mod special companiile Utiltrailer SA și Cassano Metal SRL, din Oltenița. Ancheta procurorilor vizează și compania Reciclad'or, care ar fi funcționat ca un liant între generatorul de deșeuri și reciclatori.

Florin Răzvan Alecu, percheziționat

„Până în acest moment nu a fost reținută nici o persoană. Perchezițiile sunt în derulare, inclusiv la Alecu Florin Răzvan”, susțin anchetatorii.

Florin Răzvan Alecu, conform declarațiilor de avere depuse pe site-ul Ministerului Mediului, este director al Direcției Schimbări Climatice și Dezvoltare Durabilă. El mai este și președintele Asociației Sportive Viitorul Clinceni și vicepreședinte al Asociației Drepturilor și Intereselor Legitime ale Consumatorilor.

Compania Utiltrailer este patronată în acte de Benonie Victoraș Păun, Daniela Mihalache și arădeanul Liviu Marius Ilievici. Cealaltă firmă, Cassano Metal, este patronată de George Mircea Păun, Daniela Mihalache și Vasilică Răzvan Stoica.

Citește și: Rusia și SUA trimit nave de război în Mare Neagră. Kremlinul amenință cu război „pe scară largă”

Atât proprietarul Casano Metal SRL, Păun George Mircea, cât și cel al Utiltrailer, Păun Benonie Victoraș, sunt rude cu Maria Păun, șefa serviciului de reglementări din cadrul Agenției de Mediu Călărași. Mai multe articole din presa locală și centrală atrag atenția că Maria Păun a eliberat în mod nelegal autorizația de mediu pentru Utiltrailer SRL la punctul de lucru din Jud. Călărași, Municipiul Oltenița, Șos. Călărași, km 4, în imediata vecinătate a fluviului Dunărea.

Deşeurile care ajung în Olteniţa-Călăraşi la Utiltrailer SA şi Cassano Metal provin în principal din municipiul Bucureşti (Sectorul 2 – 500 tone/zi, Sectorul 3 – 450 tone/zi, Sectorul 5 -300 tone/zi), Municipiul Giurgiu – 100 tone/zi, Ilfov şi Voluntari 200 tone/zi prin platformele ilegale de transfer a deşeurilor amplasate în strada Gherghiţei nr. 23 C, Sector 2 operată de Supercom S.A, în strada Doctor Constantin Istrati nr. 52-54, Sector 5, operată de Salubritate Fapte 5 S.A. şi Drumul Lunca Visagului nr. 42-60 din Sectorul 3, operată de SD3 – SALUBRITATE SI DESZAPEZIRE S3 S.R.L. şi în sat Tunari, comuna Tunari, jud. Ilfov, operată de Cassano Metal S.R.L

Compania Reciclad'or, condusă de concubina lui Truică

Compania Recliclad'or, despre care anchetatorii susțin că este intermediar între generatorii de deșeuri și reciclatori, este condusă de Daniela Ionela Cîțu, concubine lui Remus Truică. Conform Registrului Comerțului, Reciclad'OR SA este deținută, la zi, de patru acționari: Klaus SRL, Unicom Production SRL Filiala Urlați, Maspex România SRL și Colect'or Glass SRL. Primii trei acționari au câte 1% fiecare. Majoritatea de 97% a acțiunilor este deținută de Colect’or Glass SRL, firmă cu sediul la aceeași adresă cu Reciclad’OR SA.

Citește și: Definitiv: Truică, 7 ani (închisoare); Dan Andronic, 3 ani (suspendare); Prințul Paul, 3 ani, 4 luni

Colect'or Glass SRL este deținută de șapte persoane fizice. Șase dintre acestea dețin, însă, sub 19% din părțile sociale. Majoritatea părților sociale (81,32%) este în proprietatea Dianei-Ionela Cîțu. Așadar, controlul asupra Reciclad’OR SA este exercitat de către Diana-Ionela Cîțu.

Citește și: Cum s-a reciclat Remus Truică, care-i căra geanta lui Năstase: din inculpat, în afacerist din umbră

 

DREPT LA REPLICĂ

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te