EXCLUSIV Cioloș și Motoc au scăpat: Parchetul General a clasat dosarul „Corvete prin HG de la Damen”

DE Petru Zoltan | Actualizat: 10.02.2021 - 23:39
Motoc & Cioloș/FOTO: rumaniamilitary.ro

Parchetul General a clasat dosarul penal privind atribuirea directă, prin Hotărâre de Guvern, a contractului estimat la 1,6 miliarde euro companiei olandeze Damen pentru construcția a patru corvete militare.

SHARE

Păguboasă pentru statul român, afacerea a fost pusă la cale în 2016 de ministrul Apărării Mihnea Motoc și asumată de premierul Dacian Cioloș.

Doi ani mai târziu, după ce Hotărârea de Guvern a fost anulată, a fost organizată o licitație internațională pentru construcția și livrarea corvetelor pentru Armata Română. Contractul a fost câștigat de francezii de la Naval Group pentru suma de 1,2 miliarde euro. În plus, în această sumă a fost inclusă și modernizarea celor două fregate românești, evaluată la aproximativ 200 milioane euro. Dar semnarea noului contract este tergiversată de Ministerul Apărării Naționale, condus de generalul Nicolae Ciucă.

Culmea, la licitație, olandezii de la Damen au ofertat contractul pentru suma de 1,255 miliarde euro. Adică, cu 345 milioane euro mai puțin decât au vrut să le plătească fostul premier Dacian și fostul ministru Mihnea Motoc. Ceea ce înseamnă că, prin licitație, statul român, respectiv MApN, a făcut o economie de peste jumătate de miliard de euro dacă luăm în calcul și modernizarea celor două fregate. Dar procurorii de la Parchetul General nu s-au obosit să afle ce urma să se întâmple cu această diferență enormă de bani care urma să fie plătită de stat din taxele și impozitele românilor.

Hotărâre de Guvern cu dedicație Damen

Ministerul Apărării Naționale, sub comanda tehnocratului Mihnea Motoc, a emis în 2016 o Notă de Fundamentare prin care anunța că vrea să cumpere cumpere patru corvete de tipul SIGMA 10514 direct de la firma olandeză Damen Schelde Naval Shipbuilding.

Tot din nota de fundamentare aflăm că valoarea contractului inițial a fost de aproximativ de 3,6 miliarde de lei, adică în jur de 800 de milioane de euro, bani care urma să fie plătiți în rate timp de cinci ani. Ulterior, Ministerul Apărării a emis o nouă notă de fundamentare, în care se menționează că valoarea totală a celor patru corvete este de aproximativ 1,6 miliarde euro. Practic, prețul celor patru corvete a fost dublat.

La solicitarea Newsweek România, Biroul de Presă al Ministerului Apărării a precizat în decembrie 2016 că în prețul de 1,6 miliarde de euro erau incluse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care includea şi instruirea echipajelor.

După emiterea ultimei note de fundamentare, premierul Dacian Cioloș a dat Hotărârea de Guvern 906 din noiembrie 2016, care legiferea achiziția celor patru corvete de la Damen.

Hotârârea de Guvern trebuia aprobată de Comisiile de Apărare, respectiv de Parlamentul României, pentru că achiziția depășasea suma de 100 milioane euro. Pentru orice achiziție de armament mai mare de 100 de milioane euro este nevoie de aprobarea și acordul Parlamentului României. Prinși cu alegerile pentru noul parlament, politicienii au uitat de hotărârea pentru corvete, motiv pentru care aceasta a fost adoptată tacit.

Ancheta Parchetului General

Newsweek România a dezvăluit că, în primăvara anului 2017, premierul Sorin Grindeanu, la solicitarea liderului PSD de atunci, Liviu Dragnea, a decis anularea hotărârii prin care s-a atribuit contractul companiei olandeze Damen. Motivul? Procedura de achiziție nu îndeplinea condițiile legale.

În urma scandalului public, Parchetul General a declanșat o anchetă penală cu privire la modul în care a fost emisă prima Hotărâre de Guvern.

Inițial, anchetatorii au cerut documente de la Senatul României, apoi și Camerei Deputaților.

„În vederea soluţionării dosarului penal cu numărul de mai sus (133/P/2017), vă rugăm să ne transmiteţi corespondenţa Ministerului Apărării Naţionale, sub semnătura ministrului Apărării Mihnea Ioan Motoc, prin intermediul Secretariatului General al MApN privind obţinerea aprobării prealabile a achiziţiilor din cadru programului strategic de înzestrare de <Corvetă multifuncţională>", preciza Parchetul General în scrisoarea trimisă Senatului și Camerei Deputaților.

Dosar clasat: „fapta nu există”

Newsweek România a cerut în repetate rânduri informații despre dosarul penal 133/P/2017 instrumentat de procurorii de la Parchetul General. Într-un final, procurorii Parchetului General al recunoscut că au clasat dosarul în data de 6 august 2019 pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

„Urmărirea penală a fost efectuată in rem, urmare a sesizării unei organizații nonguvernamentale. Conform articolului 28 alin 5 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, nu vă putem comunica date privind actul de sesizare, respectiv denumirea organizației nonguvernamentale”, conform răspunsului trimis de Parchetul General.

Întrebați la ce dată au fost audiați și ce calitate au avut în dosar domnii Dacian Cioloș, respectiv domnul Mihnea Motoc, Parchetul General nu a vrut să răspundă.

„Totodată, având în vedere dispozițiile art. 285 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora procedura în cursul urmăririi penale este nepublică, alte informații nu vă pot fi comunicate. (...) Data audierii unor persoane: urmărirea penală este nepublică, iar astfel de informaţii nu pot fi comunicate”, a mai transmis Parchetul General.

Tergiversarea semnării contractului

Ministerul Apărării Naționale a finalizat licitația internațională pentru achiziția corvetelor la finalul anului 2018. Atunci în cursa pentru adjudecarea contractului au rămas italienii de la Fincantieri, olandezii de la Damen și francezii de la Naval Group. Astfel, ordinea prețurilor este următoarea: Fincantieri a oferit 1,34 miliarde de euro, Damen - 1,255 miliarde de euro și Naval Grup - 1,2 miliarde de euro. Ulterior licitația a fost contestată de compania Damen prin mai multe procese succesive.

Ministrul Apărării Naționale, generalul Nicolae Ciucă, a anunțat că va semna contractul la finalizarea proceselor aflate pe rol. Procesele au fost pierdute, dar semnarea contractului bate pasul pe loc.

Citește și: EXCLUSIV Damen a pierdut procesul cu Ministerul Apărării și Naval Group în cazul corvetelor

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te