DOCUMENT Gigantul TMK, controlat de ruși, cere Guvernului României să fie scos de sub sancțiuni

DE Stelian Negrea | Actualizat: 17.03.2022 - 16:05
Dimitri Pumpianski distins de Putin cu Ordinul de Merit pentru Patrie. Foto: Kremlin.ru
Dimitri Pumpianski se află pe lista sancțiunilor SUA și UE. Foto: Getty Images
Adrian Popescu, director general al TMK Artrom Slatina. Foto: revista companiei

Producătorul de țevi TMK, controlat de oligarhul rus Dimitri Pumpianski, este prima companie care recunoaște, într-o scrisoare oficială, că a fost sancționată de autoritățile române pentru legăturile sale cu regimul de la Kremlin, responsabil de războiul din Ucraina.

SHARE

Reprezentanții societății TMK Artrom SA, care deține combinatul din Slatina, i-au solicitat astăzi premierului Nicolae Ciucă să îi scoată de pe lista neagră a sancțiunilor, pe motiv că și-au schimbat recent acționariatul și, prin urmare, nu mai există o justificare pentru a le fi restricționată activitatea financiară.

Șeful executivului declara recent că trei companii și două persoane fizice se află în atenția autorităților române pentru a fi supuse sancțiunilor aplicate de Consiliul European în urma invaziei ruse în Ucraina.

Newsweek România a solicitat mai multe precizări legate de această investigație, dar Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), instituția responsabilă cu restricționarea fondurilor, nu a răspuns încă. Guvernul României susține că astfel de date nu pot fi făcute încă publice: "Investigațiile specifice aplicării sancțiunilor internaționale sunt în stadiu avansat de finalizare. La acest moment, nu putem oferi alte detalii, informațiile de această natură fiind supuse secretului fiscal până la finalizarea investigațiilor. Rezultatele vor fi făcute publice la momentul adoptării unor decizii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare“, se arată în răspunsul guvernului. Pe baza informațiilor primite de la instituțiile abilitate, până în prezent, ANAF derulează proceduri specifice pentru un număr de 3 persoane juridice care ar putea avea legături cu 2 persoane fizice, respectiv o persoană juridică, listate în Regulamente/Decizii europene".

În plin război, patronul cedează acțiunile altor ruși

 

Astăzi, am intrat însă în posesia unei adrese trimise primului ministru de către Adrian Popescu (foto jos), directorul general al TMK Artrom SA. Potrivit acestuia, în data de 3 martie ar fi avut loc transferul acțiunilor oligarhului rus Dimitri Pumpianski la TMK Steel Holding Ltd din Cipru, firma-mamă, care controla concernul PAO TMK din Federația Rusă, care la rândul său deținea TMK Europe Gmbh din Germania, proprietarea societății românești.

În ciuda schimbării acționariatului, susține semnatarul adresei, două bănci românești au blocat conturile societății în data de 10 martie, în urma actualizării, cu o zi înainte, a listei persoanelor supuse sancțiunilor, între care se numără și Pumpianski.

Potrivit aceluiași document, acțiunile firmei-mamă s-au împărțit către mai mulți cetățeni ruși care nu ar fi supuși sancțiunilor, astfel: Igor Valerievich Korytko – 17%; Viacheslav Viacheslavovich Popkov – 16,6%; Marina Grigorievna Kerch – 16,6%; Andrey Yurievich Kaplunov – 16,6%; Tigran Ishkhanovich Petrosyan – 16,6%; Mikhail Vladimirovich Popov – 16,6%.

TMK îi cere premierului "să emită de urgență un act normativ"

Directorul general al TMK Artrom SA susține că prin schimbarea recentă a acționariatului nu mai există niciun motiv pentru care societatea să fie sancționată, dar că efectele sunt majore: "În continuare, societatea nu poate întreprinde nicio operațiune de debitare a conturilor proprii deschise la bănci (…); nu a putut plăti salariile celor 2350 de salariați care se confruntă cu o situație extremă".

Adrian Popescu îi solicită imperativ premierului României să emită "de urgență un act normativ din care să rezulte faptul că societatea nu poate fi sancționată în baza dispozițiilor Regulamentului nr. 269/2014, având în vedere faptul că, încă din data de 3 martie 2022, nu mai există nicio legătură și nicio relație de control între persoanele aflate în anexa 1 la Regulamentul nr. 269/2014 și societate”.

Cine este magnatul Pumpianski, decorat de Putin

În vârstă de 58 de ani, Dmitri Pumpianski (foto jos) are o avere evaluată de Forbes la 2,4 miliarde de dolari. El controlează grupul TMK (abrevierea de la Trubnaya Metallurgicheskaya Kompaniya), unul dintre cei mai mari producători de țevi pentru industria de petrol și gaze. De altfel, printre cei mai mari clienți ai săi se numără companii ale statului rus, ca Gazprom, Rosneft, Transneft, dar și compania privată Lukoil, prezentă și ea în România.

În 2014, Pumpianski a fost distins de Putin cu Ordinul de Merit pentru Patrie, a doua cea mai înaltă distincție a Federației Ruse. Din 2017 el se numără printre cei 96 de oligarhi ruși sancționați de SUA, iar din 8 martie anul acesta a fost inclus și pe lista sancțiunilor UE după invazia din Ucraina.

Pumpianski a cumpărat în timpul guvernării lui Adrian Năstase pachetul majoritar de acțiuni deținut de statul român la două companii din industria siderurgică: Artrom Slatina și Combinatul Siderurgic Reșița. Ambele se află acum sub sigla TMK. Cele două filiale ale grupului rus au primit, de-a lungul anilor, ajutoare de stat de la Guvernul României, la fel ca și alte companii românești controlate de oligarhi ruși.

TMK Artrom SA a avut în 2020 o cifră de afaceri de 1 miliard de lei și o pierdere de 90 milioane lei. TMK Reșița SA a avut în același an o cifră de afaceri de 500 milioane lei și o pierdere de 7 milioane lei.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te