Newsweek România a scris mai multe articole despre modul în care parlamentarii români din toate partidele au făcut scut pentru ca Institutele Confucius existente în România să nu fie îndepărtate și nici măcar monitorizate.
Sursa Foto: Pagina FB a Institutului Confucius din UBB
Institutele Confucius aparțin de Fundația Chineză pentru Educație Internațională. La rândul ei, Fundația este înregistrată și administrată de Ministerul Afacerilor Civile (denumit în continuare "Agenția de înregistrare și administrare") și supravegheat de Ministerul Educației al Chinei (denumit în continuare "Autoritatea de supraveghere"). Detalii AICI
În România, Institutele Confucius sunt deschise în Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Universitatea București, Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. Primele două sunt considerate cele mai bune din Româna.
Citește și: Senatul refuză, în unanimitate, să oprească propaganda Chinei din universitățile românești
În expunerea de motive care a precedat o inițiativă a deputatului liberal Pavel Popescu se arăta că „cele patru Institute Confucius aflate pe teritoriul României, găzduite de patru universităţi de stat, reprezintă adevărate ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”.
Detalii despre inițiativă AICI, expunere de motive AICI, textul legii AICI
Ințiativa legislativă depusă de Popescu cerea ca aceste patru universități să piardă finanțarea pentru cercetare dacă vor mai continua cooperarea cu Institutele Confucius.
Inițiativa a picat la vot cu o largă majoritate după ce a primit aviz negativ de la toate comitetele și comisiile posibile.
Ultima instituție care a anunțat că nu este interesată de monitorizarea Institutelor Confucius este chiar Serviciul Român de Informații Externe care, în pofida avertismentelor externe, din care vom da doar câteva exemple, susține că „autonomia universitară” și cooperarea științifică româno-chineză îi împiedică să fie de acord cu inițiativa legislativă mai sus amintită.
SIE: Nu ni s-a spus să monitorizăm
„Referitor la propunerea legislativă apreciem că aceasta este de natură a sancționa instituțiile de învățământ superior naționale care colaborează cu anumite entități din Republica Populară Chineză, prin restrângerea posibilității de a desfășura activități de cooperare în domeniul cercetării științifice, încălcând astfel principiul autonomiei universitare”.
Apoi, SIE menționează că, în Strategia națională de apărare a țării 2022-2024 nu i s-a spus în mod clar că Institutele Confucius ar trebui monitorizate. Astfel, SIE susține că Institutele Confucius din universitățile românești nu ar fi o amenințare la adresa securității naționale, așa cum scrie deputatul Pavel Popescu în expunerea de motive.
Institutele care nu sperie SIE, dar sperie Occidentul
Citește și: Senatori PSD, PNL, AUR ignoră amenințările Chinei la adresa siguranței României
Într-un interviu pentru BBC, ex-directoarea Hanban (de care au aparținut până de curând Institutele), Xu Lin, admitea că, „la întoarcerea în China, fiecare profesor care a predat într-un Institut Confucius trebuie să facă un raport“.
Li Changchun, fostul al cincilea cel mai înalt membru al Comitetului permanent al Politburo al Partidului Comunist Chinez, a declarat, în 2007, că Institutele Confucius sunt „o parte importantă a dispozitivului de propagandă al Chinei în străinătate". Unii cercetători străini au caracterizat programul IC ca fiind un exercițiu de soft power, extinzând raza de acțiune economică, culturală și diplomatică a Chinei prin promovarea limbii și culturii chineze.
Citește și: Rețeaua Confucius. Cum a pătruns în școlile românești propaganda comunistă chineză sub acoperire
În lume sunt 550 de Institute Confucius, 1.170 de „clase Confucius” în 162 de țări.
Ambasadorul Australiei în China, spre exemplu, a fost foarte clar: Institutele Confucius nu ar trebui să fie primite în universități. Detalii AICI
Despre cum au „penetrat” Institutele Confucius lumea arabă AICI
În august 2020, Departamentul de Stat al Statelor Unite a desemnat sediul central al Institutului Confucius din SUA ca fiind o misiune externă a guvernului chinez.