Vlad Ivanov: „Unele personaje se cam urcă pe mine“

Vlad Ivanov este unul dintre cei mai titrați actori români. Recunoscut pe scenele internaționale pentru varietatea de roluri interpretate în filme precum „Un pas în urma serafimilor“, „Câini“ sau „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile“, Vlad este o persoană caldă și modestă, căreia îi sclipesc ochii de fiecare dată când vorbește de meseria sa.

Newsweek România: Ai jucat foarte multe roluri diferite, dar unite toate prin personalitățile puternice ale personajelor. Cum te pregătești pentru un rol și cum reușești, la finalul zilei, să „dai jos“ personajul de pe tine?

Vlad Ivanov: Unele se cam urcă pe mine. E foarte important să-ți culegi datele dinainte să începi filmarea, să te concentrezi, să te pui în stare, să poți să livrezi ce e important pentru personaj, dar e la fel de important ca după ce termini ziua de filmare să revii în matcă, să redevii tu.

Dem Rădulescu spunea că cel mai bine, în această profesie, este să-ți păstrezi buletinul, pentru că dacă nu mai știi cine ești în buletin și joci Othello, ai nevoie de o Desdemona la fiecare reprezentație, că o strângi de gât pe colega ta, și e foarte necesar să faci un duș psihic, să scapi de toate energiile alea care nu sunt ale tale, care sunt ale personajului, acum, vorbind strict despre cum faci, fiecare o face cum știe mai bine.

Eu, de exemplu după un spectacol de trei-patru ore sau după o filmare, mă plimb foarte mult, nu mă duc direct acasă, mă sui în taxi sau mașină, pentru că simt că duc cu mine energiile.

Povestește puțin despre rolul lui Oszkár Brill din „Sunset“? De la audiție, la reacția pe care ai avut-o ulterior, când ai citit scenariul pentru prima dată.

Invitația la casting a venit după ce un prieten și coleg de-al lui László Nemes, Bálint Kenyeres, a venit la mine și mi-a zis că László caută un actor pentru rolul principal masculin din noul lui film și că m-a sugerat pe mine.

A luat László legătura cu mine, am avut o discuție pe Skype și mi-a dat să învăț trei secvențe, două în franceză și una în maghiară. Neavând coach de maghiară la acea vreme, l-am învățat doar în franceză.

M-am dus la Budapesta să dau castingul cu Juli Jakab și i-am spus lui László că nu am putut să învăț secvența în maghiară. El a spus că este în regulă, o voi da în franceză, numai că Juli o să-ți vorbească în ungurește.

Am zis cum, eu nu știu ungurește, ea știe franceză. László a zis că nu. Atunci s-a întâmplat ceva miraculos. Atât de concentrați eram, și aveam o energie în ochi ca să știm foarte clar, încât eu am început să înțeleg maghiară și ea franceză.

După ce am terminat castingul, László a zis „e clar că am asistat la un miracol“. Ulterior, am luat rolul și, între timp, am început să învăț maghiară, iar un coach m-a întrebat dacă știu în ce m-am băgat exact, pentru că limba maghiară este a doua limbă ca dificultate după un dialect din sanscrita veche.

A fost foarte dificil, dar eu zic că am dus-o bine la capăt. Am avut o discuție la Budapesta cu László despre perioada în care este plasată acțiunea filmului și el mi-a dat foarte multe cărți de citit, cărți care îmi relatau acea epocă. În același timp învățam și maghiară.

Care a fost totuși prima părere pe care ai avut-o după lectura scenariului?

Mi-a plăcut foarte mult. Inițial am avut acest casting și credeam că László o să mă pună să joc în franceză sau engleză și ulterior să mă dubleze.

Bomba  a picat după casting, când László a zis Vlad, aș vrea să înveți în maghiară. Ulterior m-au dublat, dar munca mea de învățare a limbii a fost extrem de importantă pentru actorul care m-a dublat. Dacă aș fi făcut o muncă mai neserioasă, ar fi fost foarte greu pentru actor.

Cum vezi tu caracterul lui Oszkar, acest James Bond al anilor 1800. Ce ai spune despre el, ceva ce nu apare pe ecran, sau cum l-ai prezenta spectatorilor?

Aparent, el e un tip foarte dur, dar interiorul lui e unul foarte mobilat și, practic, cedează rugăminților lui Irisz, chiar dacă inițial se ține foarte tare pe poziție, după aceea și el își dorește ca Irisz să fie cea care să conducă magazinul în locul lui.

Ne-am gândit, cu László, că ar fi putut exista o poveste de dragoste dintre mama lui Irisz și Brill Ozskar, asta ca motivație actoricească.

E o scenă în care ea se uită la poza mamei și nu vede că sunt în spatele ei și eu vin și îi spun „semeni foarte mult cu mama ta“. Și eu vin și o spun într-un fel în care se înțelege că este un substrat acolo.

Cum a decurs colaborarea cu László Nemes?

A fost foarte în regulă, nu mi-a cerut lucruri imposibile sau ceva ce nu am discutat în prealabil. A fost foarte fair-play cu mine  și e un regizor foarte serios, foarte meticulos, foarte atent, știe foarte bine să creeze pentru actorii care duc filmul în spate o atmosferă extrem de intimă, la filmare.

Am avut secvențe destul de grele, o discuție foarte aprinsă între Brill Oszkar și Irisz și țin minte că în ziua aia lumea mai că mergea pe vârful picioarelor și toți vorbeau foarte încet, nu ne deranja nimeni.

E măgulitor lucrul ăsta, pentru că vezi cât de mult e interesat un regizor să-ți ofere starea în care trebuie să ajungi, ca personaj.

Știu că filmul e apărut în cinematografe de puțin timp, dar cum ți s-a părut răspunsul pe care l-a primit „Sunset“ din partea publicului până în prezent?

Pot să spun ce răspuns a primit în Ungaria, pentru că am fost la festivalul de film de la Miskolc, review-urile au fost foarte bune. La Veneția a luat premiul criticii străine, unde a fost foarte bine primit.

O să văd cum o să fie primit în România, sunt foarte curios de reacția publicului. Mă aștept ca filmul să fie văzut, în primul rând, de comunitatea maghiară din România, care este foarte mare.