Atac masiv în Odesa. Odesa, unul dintre cele mai importante orașe-port din sudul Ucrainei, a fost ținta unui nou atac rusesc masiv în noaptea de joi spre vineri, soldat cu cel puțin o persoană decedată și mai multe rănite.
Atac masiv în Odesa. Odesa, unul dintre cele mai importante orașe-port din sudul Ucrainei, a fost ținta unui nou atac rusesc masiv în noaptea de joi spre vineri, soldat cu cel puțin o persoană decedată și mai multe rănite.
Herbert Kickl, vizat de Parchetul austriac. Cerere de ridicare a imunității pentru mărturie falsă.
Spania în doliu: Cel puțin 26 de străini, inclusiv nouă români, și-au pierdut viața în inundații. Inundaţiile care au devastat sud-estul Spaniei la 29 octombrie s-au soldat cu moartea a cel puţin 26 de persoane de naţionalitate străină.
Germania, ultimatum de 24 de ore pentru Rusia. „Opriți războiul sau dăm Ucrainei racheta Taurus. Candidatul principal la funcția de cancelar din Germania promite că va pune capăt războiului din Ucraina cu racheta Taurus.
Ucraina clarifică speculațiile privind dezvoltarea armelor nucleare. Ministerul de Externe de la Kiev a negat ferm zvonurile potrivit cărora Ucraina ar avea planuri de a produce arme nucleare pentru a-și garanta securitatea, așa cum sugerează publicația britanică The Times.
Ucraina a fabricat 100 de rachete balistice pentru Putin. “Lovim din ce în ce mai adânc în Rusia”. Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina și-a produs prima sută de rachete balistice anul acesta și intenționează să crească producția.
Trump vrea un „calendar accelerat” de pace între Ucraina și Rusia. În contextul presiunilor exercitate de Donald Trump pentru un acord rapid de pace între Ucraina și Rusia, oficialii ucraineni și-au schimbat optica privind balansul între garanțiile de securitate și teritorii.
Descoperire înfiorătoare făcută de o pensionară sub podeaua casei sale. O femeie de 93 de ani din Los Angeles a făcut o descoperire șocantă chiar sub podeaua casei sale după ce a auzit niște zgomote ciudate venite din subsol.