JD Vance, vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, a acordat un interviu pentru NBC. În cadrul emisiunii Meet the Press, JD Vance a vorbit despre negocierile dintre Rusia şi Ucraina.
JD Vance, vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, a acordat un interviu pentru NBC. În cadrul emisiunii Meet the Press, JD Vance a vorbit despre negocierile dintre Rusia şi Ucraina.
Cu doar câteva luni înainte de aderarea la zona euro, Bulgaria a înregistrat deja primul caz de fraudă legat de moneda unică europeană.
O nouă pedeapsă ce prevede interzicerea accesului persoanelor certate cu legea în baruri, la concerte și meciuri, este propusă de autoritățile din Marea Britanie și Țara Galilor, în încercarea de a lupta și mai eficient cu infractorii.
Friedrich Merz, cacelarul Germaniei, compară ajungerea la pace în Ucraina cu parcurgerea unui drum de 10 km din care „am parcurs, poate, primii 200 m”.
China este pregătită, în anumite condiții, să participe la o misiune de desfășurare a unui contingent de menținere a păcii în Ucraina. Problema este că doar liderul rus ar fi acord cu această participare. Chiar el a cerut-o.
Dacă aliații nu au luat măsuri ferme până acum împotriva dronelor Shahed ale Rusiei trimmise pe teritoriul țărilor membre NATO, a sosit timpul să oprească această intimidare periculoasă. Dronele au o forță distrugătoare.
Administraţia preşedintelui american Donald Trump intenţionează să pună la dispoziţia companiilor energetice americane circa 20 de tone metrice de plutoniu din perioada Războiului Rece, provenit din focoase nucleare dezmembrate, ca potenţial combustibil pentru reactoare.
Un avion de luptă MiG-29 aparţinând forţelor aeriene ucrainene s-a prăbuşit în timpul aterizării după o misiune, iar pilotul şi-a pierdut viaţa, a anunţat sâmbătă statul major ucrainean, informează dpa.