Brian Whitmore: „Nu toate țările europene vor să combată pericolul rusesc”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 26.03.2019 - 17:11
Brian Whitmore Captură: 1tv.ge

Pentru a combate influența malignă a Rusiei asupra democrațiilor occidentale, guvernele trebuie să treacă de la sancțiuni la acțiuni de limitare, de izolare („containment”) a efectelor războiului hibrid, a declarat Brian Whitmore, analist american specializat în Rusia.

SHARE

„Trebuie să creștem nivelul de rezistență la noi acasă. Trebuie să facem ceva cu polarizarea din societățile noastre, să eliminăm echitățile, pe care Rusia le folosește pentru a semăna discordie, să combatem eficient operațiunile de spălare a banilor”, a declarat el într-o videoconferinţă interactivă despre dezinformare, ştiri false, propaganda rusă şi efectele ei asupra României şi asupra relaţiilor bilaterale, organizată de Ambasada SUA la București. 

Brian Whitmore este senior fellow și director specializat în Rusia la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (Center for European Policy Analysis- CEPA), prestigios think-tank american ce l-a avut drept membru și pe Wess Mitchell, adjunct al Secretarului de Stat al SUA.

Întrebat dacă guvernele țărilor europene manifestă o dorință reală de a combate influența nocivă a Rusiei asupra lor, Whitmore a punctat că implicarea acestora ”variază de la țară la țară”.

„Țările baltice sunt cele mai decise să lupte cu efectele războiului hibrid declanșat de Rusia. Văd multă rezistență, determinare și în România. Cu cât te deplasezi spre Vest, oamenii înțeleg mai greu pericolele. Observi din ce în ce mai puțin interes față de agresiunea rusească”, a spus analistul CEPA.

El a dat ca exemplu unele țări membre ale Grupului de la Vișegrad, printre care și Slovacia, care au încheiat contracte avantajoase cu Rusia în domeniul energiei și care sunt mai puțin interesate să confrunte această țară.

„Corupția este noul comunism”, a decretat Brian Whitmor, referindu-se la strategia regimului Vladimir Putin de a o folosi ca pe o armă eficientă pe a destabiliza Occidentul. El a făcut o paralelă cu Războiul Rece, când URSS folosea comunismul ca pe o armă ideologică, în confruntarea cu SUA și aliații săi capitaliști.

”Nu m-am decis dacă propaganda rusă s-a sofisticat de la Războiul Rece încoace, când era de-a dreptul hilară, cu eforturile sale de a demonstra că americanii au regizat faptul că au ajuns pe Lună- sau rețelele sociale o fac mai ușor de răspândit, deci mai eficientă”, a punctat analistul CEPA.

Cine e Brian Whitmore

Brian Whitmore a fost comentator specializat pe Rusia pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty(RFE/RL). A lucrat timp de opt ani la Boston Globe, întâi în redacţia de la Moscova, apoi la Praga, în calitate de corespondent pentru Europa Centrală şi de Est.

Anterior, a fost corespondent politic şi editorialist la The Moscow Times şi la publicaţia The Sankt Petersburg Times. De asemenea, a predat relaţii internaţionale la Universitatea din South Carolina şi a fost lector invitat la Facultatea de Relaţii Internaţionale a Universităţii de Stat din Sankt Petersburg, Rusia şi la Universitatea Naţională Mechnikov din Odessa, Ucraina.

Articolele lui Brian Whitmore au apărut în importante publicaţii occidentale despre relaţii internaţionale, inclusiv The Atlantic, The New Republic, Foreign Policy şi Newsweek şi i se solicită frecvent comentarii politice de către CNN, BBC şi NPR.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te