VIDEO Rusia are o „fabrică de troli'' pentru propagandă. Funcționează într-o uzină de arme

DE Alex Darvari | Actualizat: 01.05.2022 - 21:22
VIDEO Rusia are o „fabrică de troli'' pentru propagandă. Funcționează într-o uzină de arme / kremlin.ru

Trolii ruşi duc un război informaţional dintr-o fostă fabrică din Sankt Petersburg, de unde vizează lideri occidentali şi răspândesc propaganda Kremlinului cu privire la Ucraina.

SHARE

Raportul, ai cărui autori nu au fost daţi publicităţii din motive de securitate, "arată modul în care Kremlinul utilizează această fabrică de troli pentru a-şi răspândi minciunile pe reţelele de socializare şi în comentariile site-urilor cu audienţă mare", indică Ministerul britanic de Externe într-un comunicat.

Potrivit comunicatului, această campanie rusă de dezinformare "este gândită pentru a manipula opinia publică internaţională cu privire la războiul rus în Ucraina".

Potrivit autorilor studiului, agenţi proruşi recrutează troli pe Telegram care sunt plătiţi pentru a ţinti conturile mass-media şi ale liderilor occidentali de pe social media şi a răspândi propaganda pro-Kremlin, arată Agerpres.

VIDEO Rusia are o „fabrică de troli'' pentru propagandă. Funcționează într-o uzină de arme

 

"Nu putem permite Kremlinului şi fabricilor sale de troli să ne invadeze spaţiile online cu minciunile lor", a reacţionat ministrul britanic de externe, Liz Truss."Guvernul britanic şi-a alertat partenerii străini şi va continua să lucreze cu aliaţii săi şi platformele online pentru a combate operaţiunile ruseşti", a spus ea. Printre liderii vizaţi se numără, printre altele, premierul britanic Boris Johnson, cancelarul german Olaf Scholz sau şeful diplomaţiei europene Josep Borell. Daft Punk, David Guetta şi grupul german de rock ('metal-industrial') Rammstein au fost, de asemenea, vizaţi în cadrul acestei campanii de dezinformare, foarte activă pe Instagram, YouTube şi Tiktok.

Citește și: VIDEO Rocadă: Putin va fi operat de cancer curând. Îi va ține locul un dur al KGB, Nicolai Patrușev

O altă tehnică utilizată de către aceşti troli constă în amplificarea şi conferirea unei vizibilităţi mai mari a postărilor utilizatorilor obişnuiţi şi care se încadrează liniei Kremlinului, relevă studiul. Acesta constituie un mijloc de a se sustrage măsurilor puse în aplicare de reţelele de social media pentru a combate dezinformarea pe platformele lor, arată Agerpres. O grupare cunoscută pe Telegram sub numele 'Cyber Front Z' s-ar afla în centrul acestor manevre, care îşi are sediul într-o fostă fabrică de arme situată în Sankt Petersburg. Gruparea este suspectată de a avea legatură cu Evgheni Prigojin, un magnat apropiat Kremlinului acuzat în special că a jucat un rol în ingerinţa rusă în timpul alegerilor prezidenţiale americane din 2016, a indicat ministerul britanic.

Prigojin se numără printre persoanele sancţionate de Londra pentru legăturile lor cu preşedintele rus Vladimir Putin, notează AFP.

Citește și: VIDEO Ce își spun ucrainenii și rușii când se întâlnesc pe plajele din Turcia

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te