Newsweek: Suntem în București și sunt onorat să vă întâlnesc aici. Vă rog să ne spuneți câteva detalii despre munca dumneavoastră. Care este cariera dumneavoastră? Care sunt principalele realizări și ce faceți în România?
Sam Vaknin: Numele meu este să Sam Vaknin și sunt profesor de psihologie într-un un ‘outreach program’ al unui consorțiu de universități în cadrul CIAPS (Center for International and Advanced Professional Studies) și sunt profesor de psihologie și de finanțe la câteva universități din mai multe țări. Am predat până recent chiar și în Rusia, dar am demisionat din poziția pe care o aveam din cauza invadării Ucrainei.
Dar am fost profesor acolo pentru aproximativ șase ani. Cunosc foarte bine mediul și oamenii din acea țară, am întâlnit și oligarhi și lideri politici. Dar așa cum îmi plac foarte mulți oameni de acolo, sunt foarte alarmat de ceea ce se întâmplă în rândul elitelor din Rusia care s-au radicalizat. Au devenit și mai naționaliste, au pierdut contactul cu realitatea, au devenit din ce în ce mai religioase într-un sens rău al termenului astfel că îngrijorarea mea a crescut. Iar în ultimii doi ani am predat doar online pentru că am fost foarte îngrijorat cu privire la ceea ce se întâmplă în Rusia.
Citește și: EXCLUSIV Veteran în Irak, voluntar în Ucraina: Împotriva lui Putin luptă și români. Sunt pe front
Newsweek: Iar în România?
Sam Vaknin: În România am venit să lucrez cu clienți privați. Ofer consiliere în terapie, lucrez cu câțiva clienți și am fost foarte surprins de cererea foarte mare care mi-a depășit foarte mult așteptările. Astfel că probabil voi vizita mai des România! Sper să stabilesc un contact constant cu această cu această țară. Îmi place foarte mult în România, îmi plac oamenii din România.
Newsweek: Ați menționat Ucraina. Ce opinii veți despre acest război și ce consecințe vă așteptați să urmeze din perspectiva psihologică?
Citește și: FOTO&VIDEO Post-apocalipsa din Irpin. Prima zi a fost război. A doua zi, lupte. A treia zi, rachete
Sam Vaknin: Un factor foarte important care este însă adesea neglijat în privința analizei asupra acestui război, este faptul că rușii îi consideră pe ucrainieni drept fraților lor. Chiar așa îi și numesc: frații lor mai mici. De-a lungul secolelor, începând cu Principatul Kievului, ucrainenii avut o afiliere, dacă nu chiar o afinitate cu Rusia și cu rușii. Sunt foarte multe căsătorii mixte, o mare parte a populației fiind amestecată etnic. Sunt foarte mulți cetățeni care vorbesc limba rusă dar se identifică drept ucraineni. Și sunt și cazuri de persoane care vorbesc doar limba ucraineană, dar se identifică de fapt cu Rusia. Nu este totdeauna o delimitare foarte clară între unii și ceilalți.
Este ca o luptă internă între frați. Un frate care îl ucide pe celălalt, precum Cain și Abel din Biblie. Acest cadru general amplifică trauma produsă, în general, de războaie. Este ca într-un conflict familial care duce la vărsare de sânge. Astfel că trauma, în acest caz, este mult mai mare pentru că brutalitatea și barbaria acestui război a fost neașteptată. Cred că destui oameni au anticipat, cu puțin timp înainte de invazie, că ar putea fi atacuri asupra infrastructurii sau asupra forțelor aeriene, spre exemplu. Dar, pentru că luau în calcul îndelungata istorie comună, foarte puțini ar fi crezut că rușii vor pune la pământ orașe, că vor ucide civili în mod deliberat, că vor ataca centre comerciale, școli și spitale. Chiar și cei care se consideră adversari ai Rusiei și care o privesc ca pe o forță malefică nu s-ar fi gândit că Rusia îi va ataca pe ucraineni pentru că sunt ucraineni. Acesta a fost un șoc masiv din punctul meu de vedere. Iar această situație creează un cadru în care trauma generată de acest război evoluează.
Avem două tipuri de traume: PTSD, adică Post Traumatic Stress Disorder (Tulburare de Stres Posttraumatic) și avem ceea ce numim Complex Trauma (Trauma Complexă) sau CPTSD. PTSD este o reacție la un eveniment. Vezi pe cineva care este ucis, tu însuți ești rănit, copilul tău moare într-un atac cu bombă asupra școlii... Ești martorul unui eveniment sau ești sau ești implicat într-un eveniment sau ești o victimă a unui eveniment care creează PTSD. Acest tip de traumă nu îi afectează pe toți, dar aproximativ 10-20% din oameni dintre cei care trăiesc astfel de situații sunt afectați de PTSD. Dar acest procentaj este totuși unul uriaș. Dacă 1000 de oameni văd o bombă explodând aproape de ei, aproximativ 200 dintre ei vor dezvolta PTSD. De aceea putem spune că vom avea în Ucraina cel puțin 3 milioane de oameni cu PTSD. Traumă Complexă este chiar și mai răspândită decât PTSD.
Trauma Complexă este atunci când ești expus în mod repetat unei serii de traume mai mici. De exemplu, trebuie să îți părăsești casa sau îți vezi câinele murind sau ți-ai văzut școala distrusă sau înduri foamea și setea ca refugiat pe drumul către, să spunem, Germania. Toate aceste lucruri sunt traume mai mici. Dar când se acumulează, avem un fenomen pe care îl numim Trauma Complexă (CPTSD) care a fost identificat pentru prima dată în 1992, astfel că înțelegerea noastră asupra acestui fenomen nu este deocamdată completă.
Trauma complexă este mult mai des întâlnită decât PTSD. Este foarte probabil că aproximativ 25% din populația Ucrainei va suferi efecte posttraumatice. Consecințele posttraumatice sunt definite în cea e a Cincea Ediție a Catalogului de Diagnostice și Statistici. Iar trauma este o suferință sistemică. Totul este afectat: abilitatea ta de a gândi, de a verbaliza ceea ce gândești, de a avea încredere în alții, de a te aprecia pe tine însuți, de a avea încredere întru un viitor mai bun, de a dormi... Totul este afectat! Trauma este un eveniment sistemic care lovește în toate aspectele modului în care funcționezi. Devii mai puțin empatic, mai puțin capabil de a menține relații. Ai mai multe gânduri intruzive. Ai flashback-uri. Un flashback nu este doar o amintire, ci este atunci când confunzi realitatea și te întorci mental în momentul evenimentului traumatic. Nu înseamnă doar că îți amintești evenimentul traumatic ci, de fapt, brusc, îl retrăiești.
De asemenea, coșmarurile sunt întâlnite. Acestea sunt efecte care durează cel puțin o lună însă în realitate cele mai multe PTSD durează ani de zile iar cele sistemice complexe durează o viață întreagă. Astfel că discutăm despre un sfert dintr-o țară foarte mare care trăiește deja de o perioadă lungă între o stare de traumă. Acești oameni vor avea dificultăți în a funcționa, atât în ceea ce îi privește pe ei înșiși, cât și în a se relaționa cu ceilalți. Iar asta va complica posibilitatea de vindecare după război. Vedem o serie de erori și neînțelegeri atunci când vorbim despre PTSD.
Prima este că fie suferi de PTSD, fie de CPTSD. Fie ai o reacție acută de stres fie o reacție prelungită cronică. O astfel de abordare este eronata. realitatea este că le poți avea pe ambele! Iar mulți oameni le vor avea pe ambele.
Al doilea lucru este convingerea că reacția traumatică este imediată: vezi o bombă care cade lângă tine și ești traumatizat imediat. Asta nu este adevărat! O reacție traumatică se poate dezvolta chiar și la luni de zile după eveniment. Iar acest lucru este cu adevărat preocupant pentru că asta înseamnă pentru că ne vom uita la Ucraina după ce războiul se va termina, iar el se va termina la urmă, dat ne vom uita la oameni care vor părea perfect normali și asta ne va face să nu le acordăm asistență psihologică pentru că ei nu prezintă niciun fel de simptome, niciun fel de semne. Dar, deodată câteva luni mai târziu, ei e vor fi afectați de aceste traume, se vor dezintegra interior și poate chiar îi vor
O a treia eroare este că unii consideră că traumă este universală. Așa cum am spus: dacă 1000 de oameni sunt expuși la un eveniment traumatic toți cei 1000 vor fi afectați vor avea toți vor avea un fel de traumă. Dar acest lucru nu este adevărat, din fericire. Din acest grup de 1000, unii vor fi traumatizați unii vor avea PTSD, alții vor avea efecte traumatice mai mici dar este și un grup numeros de oameni care nu va fi afectat. Aceștia sunt liderii rezilienți. Ceea ce trebuie să facem este să îi folosim pe acești oameni rezistenți care nu sunt afectați de traume pentru a-i susține și sprijini în procesul de recuperare și vindecare pe cei care sunt afectați. Iar ceea ce am spus este un lucru total neortodox. Este o abordare diferită de vindecare a traumei. În loc de a-i trimite pe oamenii care au suferit traume către un medic, către un clinician, către un terapeut sau un psiholog, mai degrabă îi trimitem pe oamenii cu traume către alți oameni care au fost martorii aceluiași eveniment care au avut aceleași experiențe, dar care nu au fost afectați de traumă.
Noi considerăm că o astăzi abordare este mult mai eficientă și mult mai ușor de realizat în Ucraina. Pentru că haideți ne întrebăm: câți psihologi și psihoterapeuți sunt în Ucraina? Este o limită a numărului acestora astfel că ar trebui să îi folosim pe cei care au trecut prin aceeași experiențe pentru a ajuta pe ceilalți. Iar acest lucru mă aduce la ultimul punct și care se referă la faptul că este o eroare să considerăm drept un eveniment al unui singur individ. Trauma este un eveniment colectiv, este un eveniment al unei comunități. Când satul tău se dezintegrează nu îți pierzi numai căminul sau școala sau câinele sau părinții. În realitate pierzi și întreaga comunitate în care erai integrat, întreaga relaționare, conexiunile sociale, îți pierzi și locul între o ierarhie din acea societate pentru că toți ne poziționăm cumva în raport cu ceilalți.
Se pierd punctele de reper. Dispare întregul context. Oamenii sunt extrași din acel context social și se simt în derivă. Simt că plutesc, nu mai au nimic stabil. Într-o astfel de criză masivă precum aceasta, este important să lucrăm cu comunități, nu doar cu indivizi. Acest lucru e legat cu ceea ce am spus mai devreme: trebuie să lucrăm cu oamenii care au trecut prin același experiențe s-au dovedit rezistenți și aparțin aceleiași comunități. Trebuie să reconstruim comunitățile. Dacă reușim asta nivelul traumatic va scădea.
Ghidul Organizației Mondiale a Sănătății care a fost elaborat după războiul din Sudanul de Sud, din Rwanda, din Kosovo etc domină astăzi modul de abordare al traumelor. Prima Doamnă a Ucrainei a anunțat deja că țara sa va utiliza acest ghid în tratarea traumelor. Dar trebuie să extindem aceste acest ghid incluzând abordarea privind comunitățile. Dacă încerci să vindeci doar traumele unui individ, dar nu oferi acelui individ un nou context reconstruit, individul va recidiva în traumă. Chiar dacă va avea o perioadă de remisie el va recădea în traumă aceasta este provocarea pe care o are de înfruntat Ucraina. Desigur este și o chestiune de alocare a bugetelor și a resurselor.
Newsweek: Ce pot face experții precum dumneavoastră și alții în între o criză atât de mare precum cea din Ucraina?
Sam Vaknin: Eu mai m-am oferit să ajut, desigur, fără a fi plătit, oricât va fi nevoie. M-am oferit să îi pregătesc pe practicienii locali din Ucraina în privința sănătății mintale pentru a-i trata pe oameni. Dar acest lucru este mai puțin decât o picătură în două oceane. Trebuie să stabilim un echivalent al unui corp al păcii format din experți în privința sănătății mintale din întreaga lume. Experții israelieni în sănătate mintală sunt foarte buni în privința traumelor, unii experți americani, de asemenea. Plus alții din Asia, din Africa unde să de dezastre sunt des întâlnite. Trebuie să mobilizăm toate aceste mii sau zeci de mii de practicienii și de experți în sănătate mintală.
Și ar trebui să lucreze prin rotație în Ucraina. Spre exemplu pentru o lună sau pentru un an sau o săptămână, oricât ar putea. Atunci când a fost Războiul civil din Spania a existat o Legiune Internațională. Avem nevoie de așa ceva dar formată din experți în domeniul sănătății mintale. Problemă cu Ucraina este că distrugerile infrastructurii vor absorbi resursele țării care sunt foarte limitate. Chiar dacă vor fi mobilizați 10.000 de experți în sănătate mintală, unde îi aduci, cum îi transporți, unde pot lucra etc? Așa că trebuie să regândim felul în care administrăm terapia mintală în cazurile de traumă. În primul rând trebuie să mergem la fața locului, trebuie să avem unități mobile care să călătorească cu microbuze.
Câte 3-4 psihiatri care să călătorească în toate satele dintr-o anumită zonă. În al doilea rând, trebuie să lucrăm cu Ministrul de Interne pentru a recrea liste listele cu locuitorii din acele comunități. Trebuie văzute listele cu toți cetățenii care au locuit într-o zonă înainte de război să îi localizăm și trebuie să îi aducem împreună. Desigur, nu trebuie să aducem împreună fizic. Din fericire avem internet. Putem crea comunități digitale dacă sunt, să zicem, 20 de ucraineni sunt în Germania, 40 în Polonia, 30 în România și așa mai departe, toți locuitori ai aceleiași localități. Trebuie să îi aducem împreună într-o rețea globală, într-un sat virtual.
Newsweek: Ei trebuie cumva să interacționeze împreună.
Sam Vaknin: Da, aceasta este ideea. De a recrea satele online. Pentru că în actuala fază este imposibil să ne gândim…
Newsweek: Iar oamenii să își împărtășească gândurile, emoțiile...
Sam Vaknin: Exact. Unii vor fi traumatizați din cauza războiului, alții nu. Iar cei care nu sunt traumatizați, îi vor susține pe cei traumatizați cu medierea practicienilor în sănătate mintală care vor fi moderatori sau supervizori ai întregului proces. Printr-un astfel de mod de lucru, fiecare expert în sănătate mintală ar putea lucra cu 5000 de oameni sau 10000 de oameni. Ar putea avea și multe ajutoare care să fie membrii ai acestor comunități digitale. Trebuie să folosim tehnologia.
Refacerea infrastructurii în Ucraina, dacă luăm în calcul, spre exemplu, refacerea infrastructurii Germaniei după război pentru că este o un nivel de distrugere comparabil, ei bine, reconstrucția va dura aproximativ 15 ani. Dar nu putem aștepta 15 ani. De exemplu, rata de sinucideri printre oamenii care experimentează PTSD este de 11%. Dacă vorbim de cel puțin 3 milioane de oameni cu PTSD în Ucraina, dacă nu ne grăbim aproape jumătate de milion dintre ei se vor sinucide. Este o urgență! Este o urgență de sănătate publică! Este exact ca într-o epidemie de holeră, sau ca o boală infecțioasă care se răspândește. Nu poți spune este o infecție pe care o vom trata a peste cinci ani. PTSD este o urgență!
Newsweek: O astfel de traumă este mai intensă în cazul copiilor?
Sam Vaknin: Este o întrebare foarte bună dar cu un răspuns surprinzător. Copiii sunt mai rezilienți decât adulții. Dar trauma copiilor distorsionează dezvoltarea lor. Deși ei nu reacționează la fel de rău ca adulții, spre exmeplu rata de sinucideri la copii, iar când spui copii nu mă refer la adolescenți. Adoloscenții reacționează ca adulții. Sunt același grup. Când spunem copii, de regulă ne referim la copii sub 6 ani. Iar la copiii de aceste vârste, spre exemplu rata de sinucidere este apropiată de zero. Ei nu reacționează la fel de rău ca adulții. Dar este un impact masiv și sever asupra dezvoltării lor ulterioare de-a lungul vieții.
Devin problematici ca adulți. De fapt, noi urmărim tulburările de personalitate, personalitățile narcisistice ori pe cele cu borderline. Și noi descoperim că acestea sunt legate de traume. Iar astfel de traume pot conduce la tulburări de personalitate, dar și la alte tulburări. Spre exemplu tulburările de anxietate, care sunt pentru toată viața. Acestea cer medicație, consiliere, o urmărire îndelungată. Iar mulți dintre acești copii pot dezvolta comportamente antisociale. Poți anticipa o explozie a ratei criminalității. Cu siguranță. Asta e o reacție universală. Care, în esență, este o reacție post traumatică.
Newsweek: Mulți copii, probabil milioane, au părăsit Ucraina.
Sam: Este o traumă! Este o traumă în sine. Refugiații sunt considerați cu precădere un grup afectat de traumă. În migrațiile și dislocările forțate și bruște de populație este vorba de un eveniment traumatic. Dar chiar și în cele liber decise e o oarecare traumă.
Newsweek: Pentru mulți dintre ei nu existau alte opțiuni.
Sam: Desigur!
Newsweek: Astfel că ei au fost forțați să plece pentru că altfel ar fi avut de înfruntat bombe și moarte zi de zi.
Sam: Așa este. Dar plecarea este o traumă. Elementele traumei sunt necesitatea apărută brusc de a pleca, pentru că nu te poți pregăti pentru o astfel de situație. Dacă te pregătești pentru traumă, nivelul ei este mult mai scăzut. Nu contează cât de rău este evenimentul, dacă ai timp să te pregătești, trauma este la un nivel mult mai scăzut. De exemplu, vedem diferite comportamente ale traumei în cazul celor care suferă de cancer. Dacă boala evoluează lent, și ești avertizat că vei putea muri în 5 sau 10 ani, nivelul de traumă este mult mai scăzut decât dacă suferi de un cancer acre evoluează rapid și care te ucide în 6 luni. Inabilitatea de a te pregăti și faptul că este un eveniment brusc precum dislocarea populației este foarte traumatic.
Sam Vaknin este profesor în cadrul CIAPS (Center for International and Advanced Professional Studies) și autor al peste 30 de cărți. A obținut premii precum Israel's Council of Culture and Art Prize for Maiden Prose (1997), The Rotary Club Award for Social Studies (1976), și Bilateral Relations Studies Award of the American Embassy in Israel (1978).
Interviu realizat de Remus Cernea, corespondentul Newsweek România în Ucraina
