VIDEO Accident horror, la Veneția. Un autocar a sărit de pe un pod și a explodat, peste 20 de morți

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 04.10.2023 - 14:44
Accident horror, la Veneția. Un autocar a sărit de pe un pod și a explodat, peste 20 de morți - Foto: Profimedia Images
Accident horror, la Veneția. Un autocar a sărit de pe un pod și a explodat, peste 20 de morți - Foto: Profimedia Images

Cel puţin 21 de persoane au murit şi alte aproximativ 20 au fost rănite marţi seară la Veneţia, după ce un autocar plin cu turiști a sărit de pe un pod și a explodat.

SHARE

"Bilanţul, provizoriu, arată cel puţin 21 de victime şi peste 20 de persoane internate în spital, multe dintre acestea fiind în stare foarte gravă", a anunţat Luca Zaia, guvernatorul regiunii Veneto, a cărei capitală este Veneţia, deplângând "o tragedie de proporţii enorme".

Printre victime se numără "turişti ucraineni", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al primăriei, dar şi germani şi francezi, potrivit agenţiei Ansa. Trei ucraineni, un croat, un german şi un francez se numără printre răniţi, a precizat purtătorul de cuvânt pentru AFP.

Purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip, a declarat, marţi seara, pentru Agerpres, că până în prezent nu există informaţii despre existenţa unor cetăţeni români printre victimele accidentului din Italia.

"Accidentul a implicat şi câţiva minori", a făcut cunoscut guvernatorul regiunii Veneto pe Facebook.

Citește și: VIDEO Carambol spectaculos, în Constanța. 5 mașini făcute praf, inclusiv un BMW și un Porsche

Identificarea persoanelor decedate era încă în curs în noaptea de marţi spre miercuri, iar pompierii se luptau cu carcasa autobuzului carbonizat, răsturnat pe acoperiş, a constat un fotoreporter al AFP la locul accidentului, între Mestre şi Marghera, două localităţi pe uscat care fac parte din Veneţia şi au vedere la faimoasa sa lagună.

"Suntem în contact cu autorităţile italiene pentru a identifica posibile victime franceze", a declarat pe reţeaua socială X şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna.

Bilanţul s-ar putea înrăutăţi deoarece salvatorii aşteptau să se răcească bateriile vehiculului hibrid - electric/metan - pentru a-l putea muta şi a se asigura că nu se află alte victime prinse în interior.

Accidentul s-a produs la scurt timp după ora locală 19.30. Autobuzul efectua o navetă între centrul istoric al Veneţiei şi un camping situat pe continent din partea companiei de transport public din Veneţia (ACTV), ceea ce explică că "victimele şi răniţii sunt de mai multe naţionalităţi, nu doar italieni", potrivit guvernatorului Zaia.

Citește și: VIDEO Accident de „Plan Roșu”, pe DN 54, între un microbuz cu copii și o mașină: 6 răniți

Potrivit Ansa, patriarhul catolic al Veneţiei, Francesso Moraglia, a mers la locul accidentului pentru a binecuvânta rămăşiţele victimelor decedate, aliniate sub cearşafuri albe pe care fuseseră aşezate buchete de flori roşii.

Premierul italian, Giorgia Meloni, şi-a exprimat imediat "profundele condoleanţe". "Sunt în contact cu primarul Luigi Brugnaro şi cu ministrul (transporturilor) Matteo Salvini pentru a urmări ştirile despre această tragedie", a declarat ea într-un comunicat.

În străinătate, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a reacţionat pe X. "Gândurile noastre în această seară sunt alături de poporul italian, familiile şi cei apropiaţi victimelor teribilei tragedii de la Veneţia", a scris el.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis, în italiană, "sincere condoleanţe familiilor victimelor şi răniţilor", în timp ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat, tot în italiană, că este "profund mâhnit de teribilul accident". 

Un autocar a sărit de pe un pod și a explodat. Șoferului i s-ar fi făcut rău

Potrivit pompierilor de la Veneţia, autobuzul "a luat foc" după ce a căzut de pe un pod peste linia de cale ferată între Mestre şi Marghera.

Potrivit cotidianului Il Corriere della Sera, autobuzul a ieşit de pe banda de circulaţie, a spart parapetul de protecţie de pe margine şi s-a prăbuşit pe calea ferată după o cădere de 30 de metri.

Ministrul de interne, Matteo Piantedosi, a declarat că "factorul agravant l-a reprezentat funcţionarea cu gaz metan (a autobuzului), astfel că focul s-a extins rapid". "Bilanţul este tragic şi dramatic şi mă tem că se va înrăutăţi", a declarat el la ştirile postului public de televiziune Rai1.

Întrebat despre cauzele accidentului, vicepremierul Matteo Salvini, care este şi ministru al transporturilor, a menţionat pentru canalul Rete4 "ipoteza că şoferului i s-a făcut rău".

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te