joi 23 iulie
EUR 5.2389 USD 4.5931
Abonează-te
Newsweek România

Un mecanic concediat pentru întârzieri repetate a câștigat în instanță. Firma trebuie să-i dea 27000 euro

Data publicării: 23.07.2026 • 08:31
Mecanic Foto: Pexels (imagine cu rol ilsutrativ)
Mecanic Foto: Pexels (imagine cu rol ilsutrativ)

O răsturnare de situaţie în cazul unui mecanic spaniol, concediat în urma unei serii de întârzieri. Angajatul a câştigat procesul în faţa Curţii Superioare de Justiţie din Ţara Bascilor, care a considerat concedierea sa abuzivă.

În martie 2025, angajatorul său îi adresase un avertisment scris după ce fuseseră constatate 48 de întârzieri în mai puţin de trei luni, dintre care 16 depăşeau cinci minute.

În ciuda acestui avertisment, între sfârşitul lunii martie şi sfârşitul lunii mai au fost înregistrate încă 15 întârzieri.

Un mecanic concediat pentru întârzieri repetate a câștigat în instanță. Firma trebuie să-i dea 27000 euro

La 30 mai, compania a decis în cele din urmă să-l concedieze pentru „întârzieri repetate nejustificate” şi pentru o presupusă scădere a performanţelor sale.

Compania considera, în special, că randamentul său scăzuse în 2025 faţă de anul precedent şi faţă de cel al unui coleg care ocupa un post similar. Iniţial, tribunalul muncii din Vitoria-Gasteiz a dat câştig de cauză angajatorului şi a considerat concedierea ca fiind justificată.

Citește și: Unde se mai fac angajări în România? Sectoarele unde s-au redus ofertele. Ce locuri de muncă sunt disponibile?

Însă angajatul a formulat apel la Curtea Superioară de Justiţie din Ţara Bascilor, care a anulat în cele din urmă această decizie.

Vechimea angajatului

Magistraţii au recunoscut existenţa întârzierilor, dar au considerat concedierea drept o măsură excesivă. Majoritatea întârzierilor nu depăşeau „două până la patru minute” şi niciuna nu depăşea zece minute, potrivit hotărârii relatate de presa spaniolă, conform News.ro.

Instanţa a luat în considerare, de asemenea, vechimea angajatului, care lucra în cadrul întreprinderii din 2015, precum şi existenţa unor sancţiuni mai uşoare prevăzute de convenţia colectivă, cum ar fi suspendarea temporară.

„Sancţiunea maximă, şi anume concedierea, trebuie rezervată abaterilor de o gravitate şi o importanţă deosebite”, au reamintit, de asemenea, judecătorii.

Instanţa a respins, de asemenea, argumentul privind scăderea voluntară a randamentului invocat de întreprindere. Chiar dacă angajatorul ar fi furnizat cifre care să indice o scădere a productivităţii, acesta nu ar fi demonstrat că această scădere a rezultat din voinţa angajatului de a aduce prejudicii întreprinderii.

Prin urmare, concedierea a fost declarată abuzivă.

Citește și: Cifre îngrijorătoare! Doar 63% din românii în vârstă de muncă lucrează. Șomaj uriaș, în rândul tinerilor

Compania trebuie acum să aleagă între reintegrarea mecanicului în funcţie în aceleaşi condiţii ca înainte, cu plata salariilor datorate pe durata procedurii, sau plata unei despăgubiri de 27.412 euro.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră