Acest acord va viza o eliminare a tuturor taxelor vamale şi a tuturor cotelor impuse bunurilor schimbate cu continentul - o propunere cum UE nu a mai făcut partenerilor săi, a precizat Barnier la Bruxelles, unde a prezentat poziţia UE cu privire la relaţia viitoare cu Marea Britanie.
Însă francezul a avertizat totodată că UE nu va accepta să apară o economia dereglementată la uşa sa, care să profite „de avantaje concurenţiale neloiale”.
Ca răspuns, premierul britanic Boris Johsnon s-a grăbit să sublinieze că Regatul Unit se angajează să nu facă o ”concurenţă neloială” UE.
Un acord urmează, astfel, să fie încheiat cu privire la „un mecanism care să permită o menţinere a nivelului ridicat al normelor pe care îl avem în domeniile social, de mediu, climatic, fiscal şi ajutorul de stat”, a insistat Michel Barnier.
Regatul Unit şi UE urmează să se pună de acord asupra noii arhitecturi a relaţiei lor, mai ales comerciale, nucleul dur al discuţiilor. Premierul Boris Johnson urmează să afirme luni dreptul Marii Britanii de a renunţa la regulile UE, potrivit unor fragmente din discursul în care îşi prezintă viziunea Regatului Unit după divorţ.
Sporind dificultatea acestei înfruntări, aceste negocieri urmează să aibă loc într-un ritm susţinut, având în vedere că Boris Johnson refuză să prelungească perioada de tranziţie, în care britanicii vor continua să aplice reglementările europene.
Negocierile vor viza în principal parteneriatul economic, mai ales acordul de liber-schimb, problemele de securitate şi dispozitivul juridic prevăzut în vederea soluţionării litigiilor, mai scrie AFP, citată de News.ro.
Pentru europeni, accesul pe piaţa unică a continentului - cu 440 de milioane de consumatori - va fi condiţionat de respectarea normelor sanitare, de mediu, sociale şi fiscale, fără a le uita pe cele cu privire la ajutoarele de stat acordate întreprinderilor. Această piaţă este crucială pentru Londra, pentru că UE rămâne primul său partener comercial.
Pescuitul, asupra căruia cele două părţi au promis să se înţeleagă până la 1 iulie, va fi unul dintre subiectele cu privire la care ”există riscul rupturii celei mai grave”, a subliniat luni Barnier, în opinia căruia viitorul acord este necesar să garanteze ”un acces reciproc continuu la pieţe şi la ape prin cote stabile”.
Pescarii din mai multe state membre, precum Franţa şi Danemarca, sunt dependenţi de apele britanice. Acestea reprezintă 30% din cifra de afaceri a pescarilor francezi. Pescuitul ar putea constitui o monedă de schimb în aceste negocieri, de exemplu în privinţa accesului pe continent al serviciilor financiare britanice, cruciale pentru cartierul financiar City din Londra.
Franţa va fi „extrem de vigilentă” cu privire la această problemă, a avertizat Parisul.