Parlamentul European propune devansarea interzicerii importurilor de gaz rusesc cu un an, începând cu 1 ianuarie 2027, potrivit unui raport publicat de Reuters pe 25 iulie, care citează documente interne consultate de agenție, informează Mediafax.
Citește și: Un grup de 14 state NATO cu avioane F-35 asigură „umbrela nucleară a Europei”. România, inclusă
UE se mobilizează împotriva lui Putin. Vrea să închidă robineții gazelor rusești mai repede
Inițiativa vine în contextul în care europarlamentarii pregătesc negocierile finale privind interzicerea legală a gazului rusesc, atât cel transportat prin conducte, cât și gazul natural lichefiat (LNG), o măsură anunțată de Comisia Europeană în mai 2025 și care ar urma să intre în vigoare cel târziu la sfârșitul anului 2027.
Conform documentelor, doi dintre raportorii principali din Parlament au propus ca interzicerea gazului rusesc să înceapă mai devreme, la 1 ianuarie 2027.
Este vorba despre Inese Vaidere (Partidul Popular European) și Ville Niinisto (Grupul Verzilor). În plus, Vaidere a propus sancționarea companiilor care încalcă interdicția, iar Niinisto a cerut extinderea măsurii și asupra importurilor de petrol rusesc, cu același termen-limită.
Citește și: Putin mută sistemele de război electronic mai aproape de Flancul estic al NATO. Ce pregătește?
Deși este puțin probabil ca statele membre ale UE să accepte oficial devansarea termenului, diplomații europeni consideră că această propunere ar putea fi folosită ca pârghie în negocierile viitoare.
Votul final al Parlamentului este programat pentru toamna lui 2025, iar pentru ca interdicția să devină lege, este nevoie atât de aprobarea legislativului, cât și de sprijinul unei majorități calificate a statelor membre.
Interesant este faptul că Ungaria și Slovacia, țări puternic dependente de gazul rusesc, nu pot bloca prin veto această decizie.
Totuși, premierul slovac Robert Fico a încercat să obstrucționeze al 18-lea pachet de sancțiuni al UE tocmai din cauza acestei interdicții.