Cu mai puțin de o lună înainte de alegerile prezidențiale din SUA, de pe 3 noiembrie, Joe Biden, candidatul democrat, își păstra avantajul în fața republicanului Donald Trump, președintele în exercițiu. Acest lucru a fost relevat de o analiză a Pew Research Center, publicată peste Ocean în data de 9 octombrie a.c.
La acel moment, 52% dintre alegătorii înregistrați declarau că și-ar da votul pentru Biden, 42% afirmau că vor opta pentru Trump.
Ceilalți doi candidați înscriși în cursa prezidențială înregistrau scoruri insignifiante: Jo Jorgensen - 4%, Howie Hawkins - 1%.
La fel ca în 2016, alegătorii sunt siguri de alegerile lor la debutul campaniei electorale: 89% dintre susținătorii lui Joe Biden spun că sunt siguri că își vor susține candidatul preferat, iar 87% dintre alegătorii Trump pretind același lucru. Doar o mică parte din electoratul fiecărui candidat, sub 10%, apreciază că există posibilitatea să se răzgândească.
Alegătorii lui Trump, însă, își susțin mai puternic favoritul pentru fotoliul de președinte, în comparație cu cei ai lui Joe Biden. În prezent, 68% dintre alegătorii lui Trump declară că „susțin cu tărie“ candidatul preferat, comparativ cu 57% dintre alegătorii lui Biden.
Avem de-a face cu un fenomen firesc, potrivit căruia președintele în funcție este sprijinit mai puternic de alegătorii săi. S-a întâmplat în 2012 cu Barack Obama, în competiția cu Mitt Romney, și chiar în 2004, când George W. Bush s-a bucurat de un sprijin mai puternic în rândul alegătorilor săi decât John Kerry.
Opiniile despre Donald Trump rămân esențiale pentru preferințele electorale și reprezintă un avantaj pentru președintele în exercițiu. Alegătorii săi afirmă, în procent mai mare decât în cazul lui Joe Biden, că dau un vot „pentru“ candidatul preferat. În schimb, alegătorii lui Biden spun că opțiunea lor de vot lor este în mare parte împotriva lui Trump.
Alegătorii de culoare se numără printre grupurile demografice care îl susțin puternic și direct pe Joe Biden. În schimb, susținătorii mai tineri ai acestuia și alegătorii albi pro-Biden susțin că votul lor este mai mult împotriva lui Trump.
Diviziunile demografice, în preferințele de vot
Sub aspect demografic, tiparele sprijinului pentru cei doi candidați sunt similare cu cele de la scrutinul prezidențial din 2016.
La fel ca în urmă cu patru ani, femeile continuă să favorizeze candidatul democrat. Diferența în favoarea lui Joe Biden este de 16 puncte procentuale: 55% la 39%. În schimb, bărbații sunt împărțiți. 49% sunt în favoarea lui Joe Biden, în timp ce 45% sunt în favoarea lui Donald Trump. În 2016, bărbații l-au favorizat pe Trump, nu semnificativ însă.
Există, de asemenea, diferențe interesante în funcție de rasă și etnie. Alegătorii albi îl preferă Trump în fața lui Biden (51% la 44%), dar Biden se bucură de un sprijin mai mare în rândul acestei categorii demografice decât Hillary Clinton în 2016.
Candidatul democrat deține un avantaj important în rândul alegătorilor negri, hispanici și asiatici. În cazul populației afro-americane, Biden are 81 puncte procentuale în fața lui Trump, în rândul alegătorilor hispanici - 34 de puncte, iar al celor asiatici - 53 de puncte.
Alegătorii republicani
dau un vot pro, în timp
ce susținătorii lui Biden
votează anti-Trump
Alegătorii mai tineri sunt, de departe, cei mai mari susținători ai lui Biden. Cei sub 30 de ani îl susțin în fața lui Trump cu 30 de puncte procentuale (59% la 29%), iar, în cazul alegătorilor cu vârsta între 30 și 49 de ani, diferența este de 17 puncte.
Alegătorii peste 50 de ani sunt mult mai împărțiți: 48% spun că îl susțin sau înclină spre Trump, în timp ce ponderea este aproape identică în cazul lui Biden. Acest lucru marchează o schimbare față de 2016, când Trump conducea în fața lui Hillary Clinton în rândul alegătorilor mai în vârstă.
În ceea ce privește susținerea candidaților în funcție de nivelul de educație al alegătorilor, la fel ca în 2016, cei cu studii superioare sunt mai predispuși să-l sprijine pe Joe Biden. Alegătorii fără studii universitare sunt mai împărțiți: 47% spun că ar vota pentru Trump, în timp ce 46% spun că ar vota pentru Biden.
Educația este, de asemenea, o linie de demarcație în rândul alegătorilor albi: absolvenții de colegiu îl favorizează pe Joe Biden, la o diferență de 21 de puncte procentuale, iar cei fără studii universitare pe Trump, într-o proporție similară.
Electoratul lui Biden e mai mobilizat
Electoratul lui Joe Biden este mai mobilizat în perspectiva votului din 3 noiembrie. Candidatul democrat conduce printre cei care se declară extrem de motivați să voteze, sau printre cei care urmăresc activitatea guvernamentală sau afacerile publice. La ambele capitole raportul este 54% la 43% în favoarea lui Joe Biden.
De asemenea, Biden este în avantaj în rândul alegătorilor preocupați „mult“ de alegeri (54% vs. 43%), precum și în rândul celor care sunt de părere că „contează cu adevărat“ cine câștigă alegerile prezidențiale din noiembrie (54% vs. 43%).
Alegerea viitorului președinte al SUA a început prin votul anticipat - Foto: Getty Images
Aproximativ 6% dintre alegătorii lui Donald Trump din 2016 au schimbat tabăra și îl susțin pe Joe Biden, în timp ce 2% spun că vor vota un al treilea candidat. De cealaltă parte, aproximativ 4% dintre cei care au votat cu
Hillary Clinton acum patru ani îl preferă pe Trump pentru funcția de președinte, iar 1% și-au declarat sprijinul pentru un al treilea candidat.
Pandemia va influența foarte mult modul în care se va vota anul acesta în alegerile prezidențiale americane. Pentru a se feri de coronavirus, alegătorii nu se vor mai înghesui la urne doar pe 3 noiembrie, în ziua oficială a scrutinului, ci vor vota anticipat, proces care este în plină desfășurare.
Candidatul democrat este în avantaj în rândul alegătorilor înregistrați care intenționează să se prezinte la urne înainte de ziua alegerilor. Biden este susținut de 55%, comparativ cu 40% care sunt de partea lui Trump.
Diversele segmente ale societății americane și-au stabilit deja favoritul
Avantajul lui Biden în rândul alegătorilor care vor vota prin corespondență este chiar mai mare: 69% dintre ei spun că intenționează să voteze sau au votat deja cu Biden. Doar 27% declară că intenționează să voteze pentru Trump.
Cu toate acestea, Trump captează o majoritate considerabilă a celor care intenționează să voteze în persoană în ziua alegerilor. 63% dintre acești alegători sunt în favoarea actualului președinte, comparativ cu trei din zece care intenționează să voteze pentru Biden.
Joe Biden are un avantaj important în statele susceptibile de a vota cu candidatul Partidului Democrat. În aceste state, 60% dintre alegători îl susțin pe Biden, în timp ce 35% sunt în favoarea lui Trump. Președintele conduce în statele „republicane“, dar distanța față de Biden este mai mică, 50% la 43%.
Câmpurile de bătălie
În nu mai puțin de 9 state („battleground states“), în care Biden deține un avantaj minim (50% la 45%), lupta rămâne deschisă oricărui rezultat: Arizona, Florida, Georgia, Iowa, Michigan, Carolina de Nord, Ohio, Pennsylvania și Wisconsin.
Dintre acestea, Pennsylvania, Michigan și Wisconsin- care formează celebra „Centură Ruginită“ (Rust Belt) -,
sunt statele care l-au adus pe Donald Trump la putere în urmă cu patru ani.
În urmă cu un an, cursa prezidențială se contura a fi o luptă tot pentru acest trio de state. Cu 22 de zile înainte de data scrutinului prezidențial, a scris recent The Wall Street Journal, harta electorală s-a modificat, Donald Trump fiind nevoit să lupte pentru state pe care le-a câștigat cu ușurință acum patru ani, cum este cazul în Arizona, Iowa sau Ohio, unde cei doi prezidențiabili sunt extrem de aproape unul de altul.
În 9 state americane
bătălia nu este tranșată.
Electoratul din aceste
state va decide viitorul
președinte al SUA
Ca de fiecare dată când vine vorba de alegerile prezidențiale din SUA, o bătălie importantă se va da în statul Florida. Sondajele recente îl dau câștigător pe Joe Biden în fața lui Donald Trump. De aceea, actualul președinte a ales Florida pentru primul său miting electoral de când a contractat noul coronavirus.
Pe fondul luptei cu pandemia de coronavirus, Trump a pierdut din sprijinul femeilor și al persoanelor în vârstă. Alegătorii mai în vârstă sunt cruciali, în special în Florida, iar Trump încearcă să se redreseze în sondaje.
În Toledo (Ohio), Biden încearcă să-i atragă pe alegătorii albi din clasa muncitoare care l-au susținut pe actualul președinte în 2016. În Cincinnati, democratul l-a acuzat pe Trump că a adâncit prăpastia dintre bogați și săraci.
„Văd oameni în vârf care se descurcă din ce în ce mai bine, în timp ce se află în mijlocul acestei recesiuni. Alții sunt lăsați să se întrebe cine mai are nevoie de mine? Aceasta este președinția lui Donald Trump“, a spus Biden.
Ca la fiecare scrutin prezidențial din America, o luptă dură se va da în statul Florida. Cei doi candidați îi acordă o atenție deosebită - Foto: Getty Images
În prima dezbatere prezidențială de la Cleveland, Biden l-a acuzat pe Trump că a renunțat la promisiunile sale de a crea noi locuri de muncă în industria prelucrătoare.
În ciuda avansului de 8 puncte procentuale al lui Trump din urmă cu patru ani, campania lui Biden din Ohio a fost bine primită. Sondaje recente arată că actualul președinte pierde teren. Democratul și-a extins campaniile publicitare stradale, de la 56 de localități din Ohio la 88, în timp ce Trump și-a retras publicitatea din acest stat.
„Suntem destul de fericiți să-l vedem pe Joe Biden pierzând o zi valoroasă de campanie într-un stat pe care nu-l va câștiga “, a declarat managerul de campanie al lui Trump, Bill Stepien, citat de The Wall Street Journal.
Născut în Ohio, Mike Pence, vicepreședintele SUA și candidat la realegere, l-a catalogat pe Trump drept „un muncitor neobosit, care și-a îndeplinit promisiunile“. „Acum este rândul nostru să luptăm pentru el“, a spus Pence.