Într-o declarație făcută din Biroul Oval, Donald Trump a afirmat că nu cunoaște încă exact cine va reprezenta fiecare țară, dar a precizat că la întâlnire vor participa oficiali de rang înalt din SUA, Rusia și Ucraina.
„Rusia va fi acolo cu oameni de la noi. Ucraina este de altfel invitată. Nu știu exact cine va reprezenta fiecare țară, dar vor fi responsabili înalți din Rusia, din Ucraina și din Statele Unite”, a declarat Trump.
Trump anunță negocieri de pace SUA - Rusia la Munchen
Președintele american a susținut anterior că omologul său rus, Vladimir Putin, își dorește pacea. „Cred că mi-o va spune dacă nu o vrea”, a adăugat liderul de la Casa Albă, la o zi după o convorbire telefonică cu Putin.
Președintele american Donald Trump a confirmat că nu vede posibilitatea ca Ucraina să fie în NATO, având în vedere poziția Rusiei.
Trump a declarat că susține în continuare spusele șefului Pentagonului, Pete Hagset, cu privire la lipsa de aderare a Ucrainei la NATO, ca parte a unei soluționări diplomatice a războiului.
„Nu văd cum o țară în poziția în care se află Rusia să le permită (ucrainenilor. - n.r.) să adere la NATO. Nu văd cum se poate întâmpla acest lucru”, a spus el.
Președintele american a continuat spunând că o consideră „motivul pentru care a început războiul”, referindu-se la invazia din 2022.
Sursa foto: Profimedia images
Între timp, de la Kiev a venit o poziție oficială de respingere a acestei invitații, potrivit Pravda.ua.
Ucraina refuză invitația
Ucraina a anunțat joi că nu intenționează să participe la o reuniune cu oficiali ruși, programată la München și anunțată de președintele american Donald Trump.
Potrivit consilierului prezidențial Dmitro Lîtvîn, Kievul nu va lua parte la discuții până când nu va exista „o poziție comună convenită împreună cu aliații”.
„Pentru moment, o astfel de poziție nu este pe masă. Nu sunt avute în vedere discuții cu rușii”, a declarat Lîtvîn, citat de AFP.
Citește și: Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio s-a întors după ce avionul său avea o problemă tehnică
Sursa foto: Profimedia images
Controverse în SUA și Europa: „Capitulare în fața lui Putin”
Anunțul negocierilor a stârnit reacții puternice atât la Kiev, cât și în capitalele occidentale. Criticii îl acuză pe Trump că cedează în fața Moscovei, iar democrații americani consideră că astfel de discuții riscă să trădeze interesele Ucrainei și ale NATO.
Fostul consilier pentru securitate națională John Bolton a fost unul dintre cei mai vocali critici: „Președintele Trump a capitulat în fața lui Putin încă dinainte să înceapă negocierile.”
În același timp, Carl Bildt, fost premier al Suediei, a comparat situația cu Conferința de la Munchen din 1938, când liderii europeni au cedat în fața lui Hitler.
Citește și: Război total De ce vrea Trump să distrugă China, India, Rusia, Brazilia? „Sunt deja morți!”
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarațiile lui Trump, subliniind că Rusia nu are intenția de a opri conflictul.
„Dacă Ucraina ar fi în NATO, am avea o armată egală cu a Rusiei. Dacă Ucraina n-ar mai fi, Rusia ar ocupa fără probleme Europa”, a avertizat Zelenski.