duminică 26 octombrie
EUR 5.0835 USD 4.3789
Abonează-te
Newsweek România

Summit-urile APEC şi COP25 din Chile, anulate pe fondul protestelor violente

Data publicării: 31.10.2019 • 08:32 Data actualizării: 31.10.2019 • 08:33

Preşedintele chilian Sebastián Piñera a anulat summit-urile Asia-Pacific (APEC), programat pentru noiembrie, şi COP25 pe probleme climatice, programat pentru decembrie, având în vedere că ţara se confruntă cu cele mai ample şi violente proteste de la finalul dictaturii Pinochet.

Piñera a făcut anunţul miercuri, după 12 zile de demonstraţii masive la care au luat parte milioane de oameni protestând faţă de inegalitatea economică, potrivit news.ro, care citează TVE.

„A fost o decizie foarte dificilă, una care ne-a durut, pentru că înţelegem importanţa APEC şi COP25 pentru Chile şi lume”, a spus Piñera într-o scurtă intervenţie de la palatul La Moneda din Santiago. Preşedintele a apărut alături de ministrul Mediului, Carolina Schmidt, şi de ministrul de Externe, Teodoro Ribera.

El a adăugat că Chile regretă „problemele şi inconvenienţele create de această decizie pentru APEC şi COP”. „Ca preşedinte al chilienilor, întotdeauna trebuie să pun înainte problemele şi interesele chilienilor, nevoile, dorinţele şi speranţele lor”.

Discuţiile despre climă, programate între 2 şi 13 decembrie, urmau să fie axate pe situaţia Oceanului Planetar şi pe reducerea emisiilor.

Summit-ul de cooperare economică APEC urma să aducă laolaltă 21 de lideri mondiali, între care preşedintele american Donald Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping, pe 16 şi 17 noiembrie.

Potrivit celor mai recent cifre oferite de autorităţi, 22 de persoane au murit în confruntările de stradă din Chile dintre protestatari şi forţele de ordine. Sute de oameni au fost răniţi şi mai multe mii arestaţi.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră