SUA amenință Rusia economic și militar înaintea negocierilor de la Munchen. Declarațiile lui JD Vance vin înaintea negocierilor programate vineri, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, unde vor participa oficiali de rang înalt din NATO, UE și SUA.
SUA amenință Rusia economic și militar înaintea negocierilor de la Munchen
Într-un interviu acordat Wall Street Journal, vicepreședintele JD Vance a declarat că SUA dețin atât pârghii economice, cât și militare pentru a forța Rusia să accepte un acord de pace favorabil Ucrainei.
„Există instrumente economice de influență, există, desigur, instrumente militare de influență pe care SUA le-ar putea folosi împotriva lui Putin”, a declarat Vance.
Președintele american Donald Trump a anunțat că reprezentanți ai Statelor Unite și Rusiei vor avea o întâlnire directă la Munchen, precizând că Ucraina este, de asemenea, invitată.
JD Vance - Foto: Profimedia images
„Rusia va fi acolo cu oameni de la noi. Ucraina este de altfel invitată. Nu știu exact cine va reprezenta fiecare țară, dar vor fi responsabili înalți din Rusia, din Ucraina și din Statele Unite”, a declarat Trump din Biroul Oval.
Citește și: Trump anunță negocieri de pace SUA - Rusia la Munchen. Ucraina refuză invitația: Nu vorbim cu rușii
Ucraina refuză invitația lui Trump
Între timp, Ucraina a refuzat invitația lui Trump.
Potrivit consilierului prezidențial Dmitro Lîtvîn, Kievul nu va lua parte la discuții până când nu va exista „o poziție comună convenită împreună cu aliații”.
Citește și: Trump menține trupele SUA în România, dar ne cere cheltuieli de 5% din PIB pentru apărare
„Pentru moment, o astfel de poziție nu este pe masă. Nu sunt avute în vedere discuții cu rușii”, a declarat Lîtvîn, citat de AFP.
În contextul tensiunilor, liderii europeni, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, au subliniat că doar președintele Volodimir Zelenski are dreptul să negocieze în numele Ucrainei.
În timp ce Trump și administrația sa încearcă să deschidă un canal de dialog direct cu Putin, Kievul și aliații săi europeni rămân sceptici față de aceste discuții, temându-se că Ucraina ar putea fi forțată să accepte concesii teritoriale, ceea ce ar fi un precedent foarte periculos pentru Europa, dar mai ales pentru țările din estul Europei, precum România, Polonia sau țările Blatice.