Și la universitățile Yale, Stanford și UCLA se intră pe șpagă. Cât e „bursa” mitei pentru beizadele

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 05.01.2023 - 16:30
Schema mersului șpăgii pentru admiterea la universități americane de prestigiu. / Foto: Profimedia
Schema mersului șpăgii pentru admiterea la universități americane de prestigiu. / Foto: Profimedia

Toți părinții își doresc un viitor de succes pentru copiii lor, iar unii dintre cei potenți financiar sunt dispunși să dea șpagă și sute de mii de euro pentru ca beizadelele lor să intre fără bătăi de cap la cele mai bune universități din lume, precum Yale, Stanford și UCLA.

SHARE

Un scandal monstru zguduie Yale, Stanford și UCLA, unele dintre cele mai bune universități din lume.

William Rick Singer, „creierul” din spatele unei scheme de dare de mită pentru a obţine admiterea studenţilor la universităţi americane de prestigiu, a fost condamnat pe 4 ianuarie 2023 la trei ani şi jumătate de închisoare la Boston, într-un dosar care a pătat renumele unor familii americane bogate şi celebre, relatează AFP.

William Rick Singer, care a pledat vinovat în 2019 şi a cooperat cu justiţia, este considerat cel care a pus la punct o fraudă masivă, perpetuată timp de aproape 10 ani şi care a dus la condamnarea anterioară a peste 50 de părinţi, antrenori de sporturi universitare şi alţi complici.

Citește și: VIDEO Primarul Olguța Vasilescu: De când avem autobuze electrice, se cheltuie foarte mult cu energia

Actriţa americană Lori Loughlin a dat spagă 500.000 $ pentru ca fiicele ei să intre la facultate

Printre aceştia s-a numărat şi actriţa americană Lori Loughlin, cunoscută pentru rolul din "The Party at Home". Ea a făcut două luni de închisoare în 2020, după ce a recunoscut că ea şi soţul ei au plătit 500.000 de dolari pentru ca cele două fiice ale lor să intre la University of Southern California (USC).

Felicity Huffman, vedeta serialului "Neveste disperate", a stat 11 zile după gratii în 2019 pentru că a plătit 15.000 de dolari pentru a falsifica testele de admitere la facultate ale fiicei sale mai mari.

Citește și: VIDEO BMW prezintă vehiculul viitorului la CES. Schwarzenegger vorbește despre emoția mașinilor

Scandalul, care a dezvăluit inegalităţile sistemului universitar american, a izbucnit în luna martie a aceluiaşi an, când Rick Singer, care avea o firmă ce asigura pregătirea testelor, a recunoscut că a pus la punct un sistem de corupere, care mergea de la fraudarea testelor de admitere la mituirea antrenorilor de sport universitar.

Scopul operaţiunii era de a garanta accesul copiilor din medii bogate la universităţi prestigioase, foarte scumpe şi selective, precum Yale, Stanford, Georgetown şi UCLA. Antrenorii universitari au fost de acord să le aloce locuri în echipele lor pentru a facilita admiterea acestor studenţi.

Rick Singer a fost obligat, de asemenea, să plătească peste 10 milioane de dolari ca despăgubire către autorităţile fiscale americane, să renunţe la active de peste 5,3 milioane de dolari şi i s-au confiscat aproximativ 3,4 milioane de dolari în numerar, a declarat Biroul procurorului american din Massachusetts.

Potrivit procurorilor americani, acesta a primit aproximativ 25 de milioane de dolari şi a plătit mită în valoare de 7 milioane de dolari către antrenorii universitari şi supervizorii testelor de admitere.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te