Fostul agent KGB, rece și calculat, a fost înfrânt într-o situație de „război real”, în parte și pentru că nu a ascultat opiniile generalilor săi și ale serviciilor secrete. I-a ascultat doar pe cei ce îi cântau în strună și astfel cercul lui intim și-a restrâns foarte mult aria.
Agențiile de informații americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin este din ce în ce mai frustrat de rezultatele incursiunii armatei ruse în Ucraina și s-a decis să dubleze violențele. Riscul este să nu decidă să extindă agresiunea până la cel mai înalt nivel.
Un fiasco din ceea ce se voia o etalare de forță magistrală
Economia rusească se clatină sub sancțiuni globale fără precedent, iar forța sa militară, pe care propaganda Kremlinului a prezentat-o întotdeauna ca superioară, nu a reușit să atingă obiectivele conform strategiei inițiale.
Mulți generali ruși sunt mai frustrați decât Putin, pentru că ceea ce se voia o etalare a puterii unei armate modernizate și cu capabilități inovative s-a dovedit a fi un fiasco.
„Putin a acționat cu nerăbdare și a fost prins cu garda jos de amploarea rezistenței ucrainene”, a declarat senatorul Mark Warner, D-Va., președintele Comitetului de Informații, pentru MSNBC.
„Putin s-a izolat. Nu stă prea mult la Kremlin. Sunt din ce în ce mai puține intrări la el, iar aceste intrări sunt permise doar celor care-i cântă în strună. Este îngrijorător faptul că este prins într-un colț, de unde nu văd nicio rampă de ieșire evidentă”, a declarat Warner.
Agențiile de informații occidentale au o vizibilitate bună asupra lui Putin chiar acum și urmăresc cu atenție mișcările sale pentru orice schimbări semnificative de comportament, au spus mai mulți oficiali actuali și foști, potrivit NBC News.
Deocamdată, nu există informații care să ducă la faptul că ar fi instabil mintal, așa cum spun unii psihologi, dar este cert că președintele rus afișează un mod comportamental diferit față de cel din trecut.
Putin, un fost ofițer de informații, este cunoscut pentru răceala sa, ținându-și emoțiile în frâu. Acum, își „revarsă” nervozitatea.
„Nu mai este același dictator cu sânge rece și cu ochii duri ca cel în 2008”, a spus fostul director CIA, John Brennan.
Brennan are încredere în profilul întocmit de agențiile de informații din SUA și Occident și în perspectiva proceselor de luare a deciziilor de către Putin, constatând că informațiile ce au indicat că a decis invadarea Ucrainei, când mulți se îndoiau, au fost foarte precise
„A fost o greșeală de calcul atât de mare din partea lui Putin”, a spus Brennan. „Nu s-a confruntat niciodată cu așa ceva înainte. Sunt sigur că e adevărat acum că atacă consilieri, miniștri și alți subalterni. Poate exista o spirală emoțională aici. Este paralizat pe câmpul de luptă și pe frontul financiar și nu are opțiuni bune.”
Un „blitzkrieg” de lungă durată
Un diplomat occidental a subliniat că Putin pare a fi din ce în ce mai izolat și dezinformat. Numai astfel se explică evaluarea complet greșită a răspunsului Occidentului și al celorlalte țări la acțiunile lui agresive.
Putin a subestimat foarte mult determinarea Ucrainei și nu a contat pe un răspuns unificat și dur din partea Occidentului, a observat și Alexander Vershbow, fost ambasador în Rusia, care a fost secretar general adjunct al NATO în perioada 2012-2016.
„Nu este o invazie eșuată, dar cu siguranță este una șocantă”, a spus Vershbow.
„Principala preocupare este legată de informațiile pe care le primește și cât de izolat este. Izolarea este o mare îngrijorare”, a spus diplomatul. „Nu credem că are o percepție realistă a ceea ce se întâmplă.”
Senatorul Marco Rubio, R-Fla., membru al Comitetului de Informații, a scris pe Twitter că „bătrânul Putin a fost un ucigaș cu sânge rece, dar calculat. Acest nou Putin este și mai periculos”.
„PERICOL”, a scris Rubio pe Twitter. „Legitimitatea lui Putin s-a construit pe imaginea de lider puternic care a restaurat Rusia ca superputere după dezastrele anilor 90. Acum economia este în prăbușire și armata este umilită, iar singurele sale instrumente pentru a restabili echilibrul de putere cu Occidentul sunt atacurile cibernetice și armele nucleare.”
„Armata rusă este în primul rând o armată de artilerie, iar ceea ce a arătat până acum este mult sub așteptările sale”, a scris pe Twitter Michael Kofman, analist specializat pe spațiul rusesc la think tank-ul CNA (Center for Naval Analyses).
Citește și
O ieşeancă curajoasa a reușit să scoată aproximativ 600 de oameni din Odesa
70 de japonezi și-au exprimat dorința de a lupta pentru Ucraina
„În cinci zile din invazia ce se dorea blitzkrieg, armata rusă nu reușise nici să obțină superioritatea aeriană, iar armata ucraineană are încă sisteme semnificative de apărare aeriană și antirachetă care sunt viabile și disponibile”, a declarat acesta.
Majoritatea analiștilor militari au fost surprinși, crezând că rușii ar putea copleși rapid sistemele vechi de apărare aeriană ale Ucrainei.
Este adevărat, numărul mare de rachete portabile de apărare aeriană pe care Ucraina le-a acumulat, inclusiv rachete Stinger lansate de la umăr, a complicat atacul Rusiei.
Ucraina a folosit și drone turcești Bayraktar TB2 pentru a distruge blindatele rusești la sol. Micile drone, care pot plana deasupra țintelor și le pot lovi cu rachete, au fost folosite cu un efect devastator de Azerbaidjan în conflictul său cu Armenia.
Un oficial al Pentagonului a notat și că stocurile de combustibil și alte provizii au fost limitate, motiv pentru care avansul spre Kiev a fost întârziat.
Putin e dezinformat, izolat și nervos
Opțiunile care i-au rămas lui Putin sunt toate neatractive și riscante, spun experții serviciilor de informații.
Putin va alege să facă măcel ca în Siria, prin bombardarea fără discernământ asupra zonelor civile. Aceasta a fost abordarea Rusiei în războiul aerian din Siria, unde a sprijinit mercenarii susținuți de Iran și trupele regimului sirian, și în cel de-al doilea război cecen din 1999 și 2000.
În Cecenia, mii de civili au fost uciși când trupele ruse au asediat capitala Groznîi. Grupurile pentru drepturile omului au acuzat Rusia de crime de război și de țintirea civililor atât în Siria, cât și în Cecenia.
Când a candidat pentru președinte în 2000 și a câștigat, Putin a susținut războiul din Cecenia, prezentându-se ca un lider care ar putea restabili ordinea și care va zdrobi tulburările.
„În următoarea etapă, va folosi tacticile „pământului ars” pe care le-am văzut în Cecenia și Siria, care ar însemna mult mai multă moarte și distrugere”, a spus Vershbow, care face parte acum din Consiliul Atlantic.
Putin a dovedit că nu are scrupule când vine vorba de distrugere. Și toate evaluările făcute liderului rus de către experți îl arată în facultățile mintale, dar izolat, furios și în stare de orice. Pe scurt, periculos.
Rămâne în mare parte izolat de Kremlin, spun surse apropiate, din cauza preocupărilor legate de Covid.
Aceasta este varianta oficială, dar sursele nu exclud și teama de a nu fi asasinat sau sechestrat de acea parte a armatei și a serviciilor secrete care dezaprobă ceea ce se întâmplă acum.
Deja secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Oleksi Danilov, a declarat marți că o operațiune specială ce urma să fie efectuată de ceceni pentru eliminarea președintelui Zelenski le-a fost dezvăluită de reprezentanți ai FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei) „care nu doresc să ia parte la acest război sângeros”.
Însă Armata rusă nu acceptă umilința frontului ucrainean.
Ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a declarat clar că armata nu se va retrage până nu-și atinge obiectivele, și nu a insistat pe Ucraina, cât a insistat pe NATO, chemând Alianța la negocieri.
Marți, mai multe submarine cu propulsie nucleară ale Flotei de Nord au început exerciții în Marea Barenț.
„Echipajele mai multor submarine cu propulsie nucleară continuă să opereze în Marea Barenț. În timpul unei furtuni au practicat manevrele la adâncime", se arată în comunicatul Flotei de Nord.
Aceste manevre ale Armatei ruse nu sunt menite să-i „spele” obrazul președintelui Putin. Din punct de vedere militar, fostul agent KGB a fost înfrânt. Și rămâne în izolare. Armata negociază acum.