Săptămâna trecută, președintele Macron a invitat națiunile europene a vorbit despre faptul că „nu este exclus” ca țările europene să trimită trupe militare în Ucraina pentru a lupta contra rușilor, subliniind că nu există un consens asupra acestui subiect în etapa actuală.
Șeful spionajului rus amenință Occidentul: „Ne duc în pragul războiului nuclear”
Statele Unite și aliații europeni importanți au declarat ulterior că nu au intenția să trimită trupe terestre în Ucraina.
Narîşkin a criticat dur această inițiativă, considerând-o drept un exemplu al "gradului ridicat de iresponsabilitate al liderilor Europei de astăzi, în acest caz, al președintelui Franței".
El a avertizat că astfel de afirmații sunt extrem de periculoase și ar putea conduce la un conflict major, inclusiv un război nuclear.
Citește și: Franța, mesaj ferm pentru aliații europeni: „Trebuie să contracarăm Rusia fără să-i declarăm război”
"Aceasta arată gradul ridicat de iresponsabilitate al liderilor Europei de astăzi, în acest caz, al preşedintelui Franţei", a declarat directorul SVR într-un interviu pentru televiziunea rusă, conform agenţiilor de presă de la Moscova.
"Este, desigur, trist să vezi, să observi şi să înţelegi că abilitatea de negociere a elitelor actuale din Europa şi Atlanticul de Nord este la un nivel foarte scăzut. Este din ce în ce mai rar ca ei să dea dovadă de bun simţ.
Citește și: Rusia, gată să arunce omenirea în haosul nuclear. Putin: 95% din capacitățile nucleare, modernizate
Dar aceste afirmaţii sunt extrem de periculoase. Ele deja ne duc în pragul războiului nuclear".
Amenințările nucleare ale Rusiei, la ordinea zilei
Războiul din Ucraina a declanşat cea mai profundă criza în relaţiile Rusiei cu Occidentul de la criza rachetelor din Cuba din 1962, iar preşedintele Vladimir Putin a avertizat Occidentul că riscă să provoace un război nuclear dacă vor fi trimise trupe occidentale să lupte în Ucraina.
Citește și: Macron anunță „coaliția” pentru furnizarea de rachete cu rază lungă de acțiune către Ucraina
De doi ani de zile Rusia amenință aproape săptămânal Occidentul cu armele nucleare.
Oamenii de încredere din jurul său și chiar și fostul președinte al Rusiei a amenințat de nenumărate ori și chiar au făcut scenarii grafice cu atacurile nucleare ale Rusiei asupra Parisului, Berlinului, Londrei sau chiar a New York-ului.
Citește și: VIDEO Rusia a lansat racheta ce poate lovi ținte aflate la 11.000 km cu 200 m abatere. SUA, anunțate
Rusia își adună trupele la graniță cu Finlanda
Rusia şi-a consolidat forţele militare în nord-vestul şi vestul ţării pentru a contracara ceea ce Moscova percepe drept o acumulare de forţe în apropierea federaţiei, transmite Reuters, citând o declaraţie a ministrului apărării, Serghei Şoigu.
Ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, Finlanda a aderat la NATO, iar Suedia este pe punctul de a face acelaşi lucru.
NATO desfăşoară în această săptămână un exerciţiu militar denumit Nordic Response 2024, despre care Alianţa spune că va implica mai mult de 20.000 de soldaţi în Norvegia, Finlanda şi Suedia şi se va axa pe apărarea colectivă.
'Pe fondul unei consolidări a potenţialului militar al NATO în apropierea frontierelor ruse, al extinderii Alianţei prin aderarea Finlandei şi, în viitor, a Suediei, noi am luat măsuri pentru întărirea grupărilor de trupe în direcţiile strategice nord-vest şi vest', a spus Şoigu marţi, în prezenţa unor generali de rang înalt, fără a da alte detalii, potrivit Reuters.