Președintele Biden va consolida relațiile SUA cu Taiwan, promite un diplomat american

DE Edi Neagu | 16.06.2021 - 10:16
Joe Biden nu va abandona Taiwanul, promite un diplomat SUA. FOTO: Joe Biden/Facebook

Relația Statelor Unite cu Taiwanul este într-un moment foarte puternic, precizează un diplomat american de rang înalt. Precizările au loc în condițiile în care China și-a sporit presiunile asupra insulei, pe care o consideră teritoriul său.

SHARE

Diplomatul nominalizat pentru funcţia de adjunct al secretarului de stat pentru Asia de Est, a promis marţi că preşedintele Joe Biden va continua să-şi consolideze relaţiile cu Taiwanul, fără a susţine însă clar ideea unei revizuiri a delicatelor acorduri delicate cu China în această privinţă, notează AFP.

Daniel Kritenbrink, diplomat de carieră, a afirmat în cursul audierii sale în Senat că relaţia Statelor Unite cu Taiwanul este "mai puternică decât a fost vreodată" din 1979, dată la care Washingtonul a recunoscut Beijingul ca singurul reprezentant oficial al Chinei.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Coordonatorul tehnic al PNRR a plecat în concediu, în ciuda interdicției puse de premier

"Ne revine, de asemenea, obligaţia de a dezvolta în continuare relaţiile noastre puternice cu Taiwanul în toate sectoarele", a declarat Daniel Kritenbrink, întrebat de senatorii care preconizează un sprijin sporit al Statelor Unite pentru insulă.

China vrea să acapareze și Taiwanul

China consideră Taiwanul una dintre provinciile sale şi şi-a sporit presiunea, mai ales prin trimiterea a 28 de avioane militare chineze în zona sa de apărare antiaeriană marţi, la câteva luni după ce a restricţionat libertăţilor civile la Hong Kong.

CITEȘTE ȘI: Oana Roman, marcată de copilărie: Tata (Petre Roman) mă bătea cu cureaua, mă închidea în debara

Tensiunile i-au determinat pe unii analişti şi responsabili politici americani să îndemne Washingtonul să renunţe la politica sa de "ambiguitate strategică" - abţinându-se de la a spune clar ce circumstanţe l-ar determina să intervină militar - pentru a promite în mod explicit că va apăra insula.

Când a fost întrebat de senatori dacă este în favoarea unei schimbări, Daniel Kritenbrink a răspuns că actuala politică americană, inclusiv acordul de recunoaştere doar a Beijingului, "a asigurat stabilitatea între cele două maluri ale strâmtorii şi securitatea Taiwanului timp de mai multe decenii".

"Pe măsură ce creşte ameninţarea din partea Republicii Populare Chineze" şi "creşte comportamentul agresiv şi intimidant faţă de Taiwan, cred că răspunsul nostru trebuie să fie şi el calibrat", a declarat el, spunând că este convins "actualul cadru ne oferă toate instrumentele pentru a face acest lucru".

Joe Biden, pe urmele administraţiei Trump, a insistat mai ales pe includerea Taiwanului în organizaţiile internaţionale.

Joi, reprezentanta americană pentru comerţ, Katherine Tai, s-a întâlnit cu un ministru taiwanez pentru a discuta aprofundarea relaţiilor comerciale.

Daniel Kritenbrink, pe atunci ambasador în Vietnam, a inflamat internetul în februarie postând un videoclip cu el pentru a sărbători pe ritm de rap Anul Nou Lunar, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te