vineri 10 octombrie
EUR 5.0927 USD 4.3982
Abonează-te
Newsweek România

O adolescentă de 16 ani poate fi vaccinată anti-COVID împotriva dorinţei mamei ei (instanță Israel)

Data publicării: 08.07.2021 • 20:20 Data actualizării: 08.07.2021 • 20:20
O adolescentă de 16 ani poate fi vaccinată anti-COVID împotriva dorinţei mamei ei (instanță Haifa, Israel)/FOTO: archdaily.com
O adolescentă de 16 ani poate fi vaccinată anti-COVID împotriva dorinţei mamei ei (instanță Haifa, Israel)/FOTO: archdaily.com

O adolescentă de 16 ani din Israel poate fi vaccinată anti-COVID-19 împotriva dorinţei mamei ei, a decis joi un tribunal israelian, relatează dpa. Adolescenta a depus o plângere în justiţie împotriva mamei ei în martie, pentru că voia să fie vaccinată ca tatăl ei şi ca alte rude.

Mama ei a respins totuşi dorinţa fetei de a se vaccina, întrucât ea considera că vaccinarea este un "experiment de masă" şi se temea că ar putea exista efecte adverse pe termen lung pentru fiica ei.

Joi, un tribunal districtual din Haifa a confirmat verdictul unei instanţe inferioare care decisese în favoarea adolescentei, a declarat un purtător de cuvânt al tribunalului.

Citește și: Toate aberațiile lui Pițurcă despre Euro2020: „La fotbal, cel mai frumos lucru este să marchezi”

Instanţa a făcut trimitere la recomandările Ministerului Sănătăţii ca toţi israelienii să fie vaccinaţi de la vârsta de 12 ani.

Pe lângă faptul că va trebui să-i permită fiicei sale să se vaccineze, mama trebuie să plătească acum şi cheltuielile de judecată, care reprezintă echivalentul a circa 1.540 de dolari.

Numărul infecţiilor de coronavirus din Israel a crescut recent în mod semnificativ.

Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că în ultimele 24 de ore au fost raportate 518 de cazuri noi. Numărul persoanelor grav bolnave a crescut la 46 şi două au murit, primele decese de COVID-19 din această lună.

Cele mai multe cazuri noi sunt legate de varianta Delta a coronavirusului.

Citește și: Două autocare cu căpșunari români au revoltat turiștii dintr-un camping din Belgia: Nu e uman

Premierul israelian Naftali Bennett a făcut apel la tineri să se vaccineze împotriva COVID-19.

Aproape 5,7 din cei 9,3 de milioane de rezidenţi din Israel, respectiv peste 61%, au fost inoculaţi cu prima doză de vaccin, iar circa 5,2 milioane de persoane au fost vaccinate şi cu o a doua doză (circa 56%), arată Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră